Jurnal de Belgia · Opinii

Succesul cere sacrificii

De vreun an, doi, cam de pe cand s-a lamurit lumea ca totusi avem o situatie stabila in Belgia, ca nu traim chiar de pe o zi pe alta si ca viata noastra merge inainte mai bine un pic (cel putin din punctul nostru de vedere) decat in Romania, mi-am auzit deseori remarci cum ca am fost puternica, desteapta si mai stiu eu cum si ca de aia am reusit. As vrea azi sa demontez acest mit. Si as vrea sa luati expunerea mea in sens mai general, nu aplicata strict la emigrare. Sau daca va cramponati de emigrare, sa intelegeti ca nu fac apologia ei si nici nu incit pe nimeni sa ia astfel de decizii. In plus, nu mi-au murit laudatorii, dar eu sunt cazul pe care il pot analiza cel mai usor, deci ma refer la mine.

Aud, uneori cu invidie, alteori cu lauda, remarci de genul „tu cand iti pui ceva in cap, reusesti” sau „ai avut noroc” sau „ai fost curajoasa” sau mai stiu eu ce alte idei de genul asta. De obicei nu raspund, decat daca sunt persoane apropiate mie sau daca consider ca ar putea pricepe ce as avea sa le spun. Si totusi, azi imi iau inima in dinti si o sa incerc sa insir unele chestii aici, in vazul tuturor, pe blog, poate or da de gandit unora.

Dragii mei, doar pentru ca cineva incearca si se arata optimist tot timpul sau face haz de necaz si de viata lui cu gratie, nu inseamna ca lucrurile sunt mai usoare pentru el decat pentru altii. Succesul nu vine fara sacrificii, fara lacrimi si fara momente in care iti vine sa te ascunzi sub canapea si zaci acolo pur si simplu. Stiu ca aproape nimeni nu ma crede, dar va jur ca asta e adevarul. De-a lungul vietii, de cate ori eram pe drumul lung inspre un scop pe care mi-l stabilisem, am trecut prin faze de genul asta. Uneori le-am povestit cuiva, alteori le-am tinut doar pentru mine deoarece stiam cu claritate ca nimeni altcineva nu ar putea intelege exact prin ce trec. In plus, impovararea altuia cu deprimarile mele nu face parte din agenda personala.

Si atunci, care e secretul nostru, al astora care avem succes? (Si nu folosesc „succes” doar cu sensul de averi incomensurabile, ci cu sensul pe care i-l da fiecare in capul sau.) Pentru mine secretul a fost sa am un scop bine definit in minte, sa strang din dinti si sa dau inainte spunandu-mi ca nu am alta varianta. Mi-am inchis singura orice drum laturalnic, mi-am blocat intoarcerile si am ales singura varianta pe care mi-am lasat-o disponibila. Pentru unii e nebunie, pentru altii e vointa, pentru altii o fi altceva. Pentru mine e calea inspre ce imi doresc.

Niciodata nu ma gandesc, decat poate ca execitiu simpatic de imaginatie, ce ar fi fost daca as fi ales alta cale. Stiu ca nu am cum sa stiu cu adevarat ce ar fi fost. Pentru ca nu avem posibilitatea sa ne vedem la sfarsitul vietii in ambele ipostaze: ce ar fi daca am fi ales A sau B. Cred ca asta e secretul unui cap sanatos: sa-ti asumi decizile, sa intelegi ca nu ai cum sa stii ce s-ar fi intamplat daca ai fi ales altceva, sa decizi dupa cum simti tu, nu dupa cum iti dicteaza altii. Chiar daca am facut vreodata ceva ce au vrut ceilalti de la mine, mi-am asumat decizia de a da curs doleantei lor si a lasa de-oparte opinia personala. Si am mers pe drumul ala pentru ca mi l-am asumat.

Revenind la povestea cu succesul, cand ai un scop clar in cap, chiar daca e unul general de genul „vreau sa pot locui fara probleme in Belgia”, tragi de tine pana reusesti, scrasnesti din dinti, ingropi mandrie daca trebuie, si mergi mai departe. Pe drumul asta nu exista „nu am chef sa ies din casa”, „vai ca ploua!” sau mai stiu eu ce alta scuza. Dupa ce ai reusit ce ti-ai propus iti mai dai o pauza din cand in cand, te mai dai lovit o zi si stai si te hodini, dar pana atunci pur si simplu nu ai voie.

Acuma o sa se trezeasca careva sa-mi spuna ca depinde si de resursele de care dispune omul in cauza. Permiteti-va sa va spun ca nu-i adevarat, ca am cunoscut oameni cu resurse (educationale, financiare etc.) mult mai reduse decat ale altora si care au izbandit. Da, le-a luat un timp sa reuseasca, dar au reusit. Si imi vin in minte acum doar cateva femei pe care am avut onoarea sa le cunosc si despre care poate voi scrie la un moment dat. Sunt uimita de cate au indurat doar ca sa-si vada visul cu ochii. Si cati altii pe care nu am avut ocazia sa-i cunosc personal… Si tocmai pentru ca am vazut astfel de cazuri, sunt putin intoleranta cu cei care parca ar vrea sa faca ceva, dar nu au chef sa se urneasca si asteapta sa primeasca mura-n gura.

Asadar, succesul cere sacrificii. Iar postarea asta izvoraste dintr-o ciuda interioara despre care nu pot scrie mai multe (stiam eu ca trebuie sa-mi fi facut un blog incognito!) si mi s-a invartejat in buricele degetelor dupa ce am vazut imaginea de mai jos pe Facebook (sursa aici):

successComentariul meu suplimentar a fost: „Moreover, usually people think that just because you are smiling and don’t share stories about how hard it is, everything goes nice and easy and success comes with no effort, no tears and no sacrifice.”

Anunțuri

12 gânduri despre „Succesul cere sacrificii

  1. Uno. Nu cred in noroc.
    Duo. Mai Mirono, ai uitat 2 calitati ale tale, care fac diferenta intre esec si reusita: esti MUNCITOARE!! esti o persoana care munceste mult, in 2-3 directii, tu vii de la munca si nu te trantesti cu curu in mijlocul canapelei cu tigara in gura si injuraturile alaturi / sau la cratita/cu farfuria in fata ci mai ai si inca vreo 3 directii in care te perfectionezi si din unele chiar scoti bani si astea 3 numai eu le cunosc, cate alte veleitati ale tale mai sunt si nu le stiu … 😀 ; si a2a este ca NU iti place sa stai locului si sa TE VAICARESTI, doar stii ca mai ai si alti romani in jur care din jalanie si scuze si acuze nu ies. Ca o parere persoanala, cat timp caut scuze si lamentari nu voi vedea nicio solutie.

  2. Aveţi tot respectul meu şi vă doresc sa fiţi fericiţi şi mândri de tot ce realizaţi. Banal mesaj, dar e din suflet, gândit, simţit din fiece vorba citita mai sus.

    1. Adriana, iti multumesc. Mandra nu sunt neaparat. Sunt fericita si multumita. Si cred ca asta e tot ce conteaza. 🙂
      Iar succesul si interpretarea lui tine de fiecare in parte. Eu asta mi-am dorit in acest moment al vietii, altii poate vor sa participe la un maraton sau sa invete o limba straina. Orice ti-ai dori nu se poate indeplini fara strans din dinti si efort. 🙂

  3. Cu momentane salutari din Ro si cumparatele wizzAiruri spre alta matca, sigur ca te sustin intrutotul:
    „Succesul nu vine fara sacrificii, fara lacrimi si fara momente in care iti vine sa te ascunzi sub canapea si zaci acolo pur si simplu. Stiu ca aproape nimeni nu ma crede…”
    Eu nu numai ca te cred. Stiu.

  4. nici eu nu cred in noroc, esti unde esti si ai ce ai pt ca you made it work. Bravo voua, numai bine va doresc si de acuma incolo! in locul tau n-as da explicatii nimanui , daca este cineva care are impresia ca ai tot ce ai pt ca ”ai avut noroc” inseamna ca e putin cazut in cap.

    1. Am apropiati care cred ca doar lor le e greu si ca doar pentru ca nu am raportat de fiecare data cand ma incerca o depresie, totul a mers uns… Bineinteles ca viata lor e grea, dificila, nimeni nu-i ajuta etc.

  5. Nu iau apararea celor care se plang in loc sa faca, clar. Insa nu as incuraja pe nimeni sa nu tina seama de resurse, pentru ca e drept ca trebuie sa si ai ceea ce trebuie sa sacrifici pentru fiecare succes. Si de aceea eu sincer as prefera ca toata lumea sa vorbeasca deschis de cat a „costat” un succes sau altul – tocmai pentru ca cei mai mici/tineri/naivi sa vada clar si partea asta inca din start, ca parte integranta dintr-un tot. Altminteri cum sa zic, cata vreme toata lumea brodeaza fin si plin de incantare doar pe cat de minunat e X sau Y, iar mai nou accentul oricum e pe ajutatul copiilor pana in panzele albe ca nu cumva sa dea singuri si de sacrificii inca din start, nu stiu cam de unde exact ar fi sa stie (adica asa, internalizat, nu teoretic) ca e si de plata destul, intotdeauna.

    1. Am mai scris articole pe tema asta, ba chiar acum scriu unul pentru un proiect european: sacrificile, nu doar financiare, sunt imense. Nu numai cand vine vorba de emigrare, dar cand vine vorba de orice decizie importanta din viata. Dar daca tu ca persoana crezi ca o sa-ti fie mai bine, dai inainte. 🙂 Cred ca sacrificiile pe care trebuie sa le facem tin de fiecare situatie in parte si trebuie evaluate in context. De cele mai multe ori nici nu-ti dai seama ce trebuie sa sacrifici pana nu esti pus in fata momentului cheie.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s