Vise desarte

Intotdeauna mi-am spus ca nu sunt indispensabila, mai ales in ce priveste jobul. Ca ce fac eu, pot face si altii. Functionand pe principiul asta, am incercat, pe cat se poate, sa tin totul organizat astfel incat si daca as disparea de pe fata pamantului intr-o noapte, oamenii tot ar reusi sa se descurce prin hatisul administrativ. Ei, iaca, unii tin sa-mi demonstreze contrariul.

Planuiam si eu, ca toata gravida aflata pe ultima suta de metri, sa-mi iau concediu de luni ca parca as prefera sa ma apuce durerile facerii acasa si nu la munca. Bine, as prefera sa nu ma apuce deloc si sa fie ca un fel de crampa mai puternica, dar ma indoiesc ca e dupa voia mea. 😀 Si am cazut la pace cu seful, care oricum era foarte ingrijorat ca daca ma apuca inainte de termen imi pierd o saptamana din nu stiu ce drepturi salariale, ca de luni stau acasa ca omul care mai are de scris si niste articole si poate chiar si o carte.

Sincer, numai la alea cateva zeci, hai fie o suta, doua de euro, pe care i-as pierde nu m-am gandit. Nu ca imi prisosesc banii, feri duamnii, ci ca cu concediul asta oricum ai da-o tot nu iese la fix ca plozii au prostul obicei sa se nasca cand au ei chef, nu cand ar trebui ca sa iti poti tu incasa toti banii. Mai mult, oricum gandul se a sta acasa si a nu face nimic ma chinuie rau, ca sunt sigura ca as manca ca o vacuta. Acuma macar mananc, dar ma mai si durig de colo, colo pe la birou. Oricum, aparusera niste articole pe lista de comenzi, deci am zis ca poate totusi stam cu posteriorul pe canapei si scriem.

Revenind la job, mai am si o sefa in peisaj, care stie si ea cat de pierdut ii e barbatul cand e lasat de capul lui, asa ca ecuatia se schimba…. Mai ales daca si cine ar trebui sa te inlocuiasca pare putin pierduta in piesaj, coplesita de multi tasking, depasita de „vreau acum”-urile sefului. Asa ca sefa, panicata si cu ochi de caprioara speriata, m-a intrebat candid daca nu care cumva as putea sa ma duc la munca si saptamana viitoare. Ba chiar a plusat, spunandu-mi ca as putea sa fac un part-time sau sa plec mai devreme daca sunt obosita. Doar sa mai stau o saptamana cu noua fata, mai ales ca seful o sa calatoreasca si o sa avem timp sa rasuflam usurate.

Asadar, bye bye concediu de pe 23. In plus mai am si alti factori de deprimare pe cap, despre care nu pot scrie asa in public. M-am dres repede cu un bilet la Placebo, ca tot vin iar in Belgia in iulie.