Opinii

Gastele din parc

Ca tot e luni, incepem cu o poveste optimista, ca sa ne mai dregem moralul.

Saptamana trecuta, adica week-endul alalalt, dati afara din casa de soarele minunat si aerul primavaratic, ne-am luat picioarele la spinare si ne-am dus sa ne plimbam printr-un parc mare aflat aproape de casa noastra. Cinquantenaire il cheama. Si in parcul asta este o fantana arteziana cu un bazin cu borduri betonate in jurul sau. Nimic deosebit pana aici.

Ne apropiem de fantana cu scopul de a cerceta ce face perechea de gaste rezidente. Cand colo, ce sa vezi?! Gastele aveau patru boboci, dupa aratare nu mai mari de cateva zile. Simpatici foc. Eu si Mr. G pastram distanta, plozii mititei din zona nu. Brusc, vreo trei, patru ghiauri mititei dotati cu tipete si pufuleti incep sa alerge dupa bobocei, ca doar erau draguti foc si sigur asta le lipsea. Saraci boboci, care pascusera linistiti pana atunci, au fost impinsi pe marginea de beton a bazinului si fortati sa sara in apa ca sa se apere de puii dragalasi de bipezi. Asta in timp ce bipezii adulti se uitau la ei cu zambete tampe si faceau poze pentru Facebook.

Inutil sa mai spun ca am incercat sa comunic cu adultii si sa le explic ca nu-i frumos sa fugaresti vietati mititele care nu au inca cum sa iasa din bazinul ala cu margini atat de inalte. Si inutil sa mai spun ca se uitau la mine de parca as fi fost beata, drogata si gravida la un loc. Ceea ce ma face sa ma intreb ce ar fi facut ei daca eu as fi incercat sa le fugaresc copilul, ca doar e dragalas foc, si bipedul cel mic ar fi sarit in apa ca sa se apere de mine.

Ne-am dus in treaba noastra, cu speranta ca bobocii vor reusi sa iasa din apa si copiii cu parinti nepasatori se vor plictisi si ii vor lasa in pace. Si totusi, dupa vreo 30-40 de minute ne-am intors. Situatia aproape neschimbata: boboceii in apa, gastele panicate pe mal, copiii aruncand varii chestii in apa, parintii facand poze. O luam la picior si mergem la ghereta administratiei parcului, cu mici sperante ca, desi o fi duminica, om gasi un om de bine care sa vina sa puna un lemn macar pe marginea bazinului ca sa ajute bobocii sa iasa din apa. (Credeti-ma, nu aveau cum sa faca asta singuri si in bazinul ala prea multa mancae pentru ei nu este.). Numai ca… nu.

Cum parcul e mare tare, a mai trecut vreo jumatate de ora pana am revenit la fantana. Deja era aproape intuneric, bipezii se retrasesera cu puii lor cu tot, bobocii tot in apa, gastele super stresate pe mal. Ne luam inima in dinti, mai mult Mr. G decat eu, si purcedem la intocmirea unui plan de actiune. Mr. G isi scoate adidasii, sosetele si sufleca blugii si se gandeste cum sa abordeze problema. Intre timp, apare o tanti cu doi catei care vine hotarata inspre noi sa ne explice ca nu trebuie sa atingem bobocii, ca ei doar invata sa inoate. Dupa ce ii explicam cum sta treaba de fapt (fusese veterinar prin Finlanda), isi mobilizeaza si fiul adolescent si pe un prieten al acestuia sa vina sa ne ajute.

Se baga baietii in apa, reusesc cu brio sa scoata toti cei patru boboci fara sa dea in hipotermie (rece bocna apa!), Mr. G isi ia si un gascan protector in cap. Toata lumea fericita si cu lacrimi pe obraz ca am facut o fapta buna. Pana ne intoarcem cu spatele si din intuneric apare un baiat de vreo 6 ani care incepe sa tipe la boboci si sa arunce cu pietre dupa ei. Asta in timp ce adulta supraveghetoare se hlizea ca proasta. Pana mi-am luat eu cele 13 kg in plus la alergat ca sa-l opresc, bobocii erau iar in apa. Serios ca in momentul ala as fi fost in stare sa pocnesc vreu adult biped. Cred ca instinctul matern fata de burta a fost singurul lucru care m-a oprit. Sau ratiunea… Numai ca cica de la hormoni nu mai am ratiune. As fi avut o scuza.

Analiza rapida de situatie, baietii se baga iar in apa sa scoata bobocii. Ne facem cruci, ne inchinam la Budha, il invocam si pe Allah si speram sa scape pana a doua zi macar. Sau sa se fi speriat gastele asa de tare incat sa-i duca in alta pare la joaca. Si mergem acasa.

A doua zi m-am apucat de sunat si trimis emailuri la administratia parcurilor. Nu am primit niciun raspuns concret, asa ca, pentru binele meu psihologic, am ingropat problema sub altele si, in lasitatea mea, m-am facut ca nu exista. Printr-un acord tacit, si Mr. G a facut la fel. Ideea e ca degeaba mergeam eu sa le pun punti de lemn, daca administratia parcului refuza sa informeze tipii de la curatenie, bucata aia ar fi disparut repede, repede si nu as fi rezolvat nimic.

Dar… Duminica, adica ieri, se duce un prieten in acelasi parc. Prietenul pasionat de Instagram. Si il intreb intr-o doara, fara mari sperante ce fac gastele. Si… Ta da da dam! Gastele si cei patru boboci fac bine. Au chiar o punte de lemn ca sa iasa din apa. Si bobocii sunt mai mari decat ultima data cand i-am vazut noi. Avem chiar si fotografii care dovedesc.

gasteNu stiu daca o fi de la emailul meu sau daca altcineva s-a autosesizat, dar m-am bucurat nespus de tare sa le vad tefere. Si nu-i de la hormoni, jur. Si inainte de sarcina as fi fost la fel de fericita sa stiu ca-s tefere. Ii multumim lui Daniel P. pe aceasta cale ca a avut rabdare sa se duca sa le faca poza si sa dea vesti bune via Facebook (l-am zapacit cu intrebari!).

In incheiere…

Noi, oamenii, nu suntem stapanii Pamantului si nu ar trebui sa stresam vietati mai mici si mai neputincioase decat noi doar pentru ca putem sa o facem. Faptul ca stam si ne hlizim cand puii nostri streseaza puii altor animale spune multe despre gradul de evolutie al societatii umane. Si nu de bine, dupa parerea mea. Cred ca un animal de companie este bun pentru copii, dar de aici si pana la a-ti lasa bipedul mic sa fugareasca niste boboci de 10 -20 de grame si sa le puna viata in pericol e cale lunga. Si cam asa invata daca sa respecte au ba natura si pe cei mai slabi ca el.

 

Anunțuri

9 gânduri despre „Gastele din parc

  1. Felicitari! Esti un exemplu de urmat! Toti ar trebui sa procedam asa, dar din pacate ramanem indiferenti de cele mai multe ori.

  2. Si eu stateam in zona, anul trecut, de la Merode mai in sus, spre Rue Linthout, si imi placea sa ma duc in parc sa vad gastele, desi nu mereu le prindeam „in zona”. Cineva sigur s-a sesizat, ori au citit mailul tau. 🙂

    1. Am fost azi sa vad puntea cu ochii mei. Se pare ca boboceii au priceput la ce serveste, iar adultii pazeau majestuosi de o parte si de alta. 🙂

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s