Pe ultima suta de metri

Duminica inchei 37 de saptamani de sarcina, asa ca imi cam ard paie la fund sa termin tot ce am pe lista inainte sa ma trezesc ca au inceput contractiile pe bune si trebuie sa pun armele jos.

Pe cale de consecinta, cel mai castigat e jobul meu, unde mai am un pic si ma mut. Ba chiar unii (a se citi rusoaica) fac glume, nesarate din punctul meu de vedere, cum ca o sa scap copilul, ii tai cordonul ombilical si imi continui munca. Nici chiar asa, nu e planul meu! Ca sa fiu sincera, abia astept cinci luni de pauza de ei. Ii iubesc eu tare, dar uneori e nevoie de o schimbare. Mai ales ca sa priceapa si ei ce comoara au la casa. 😀

Si cu ocazia asta imi dau seama ce control freak sunt si cat de greu imi e sa deleg si sa las pe altii sa faca, mai ales cand vad ca nu fac bine, adica ca mine. :)))) Am scris ditamai biblia de 50 de pagini pentru urmasa mea temporara si, dupa aproape doua saptamani, constat ca „she’s not me”, ca sa o citez pe Madonna. No, in primele zile ma panicam putin pe principiul ca ioi, ce o sa se intample cat sunt eu plecata. Azi deja eram mult mai zen si ma uitam la agenda din septembrie (cand revin la munca) sa vad cat de aglomerata e in evenimente ca sa stiu cat o sa-mi ia sa repun ordine in lucruri.

Probabil cel mai tare o sa aiba de suferit seful meu, care e obisnuit cu Mirona care le face pe toate cand trebuie si care se burzuluieste la felul lui haotic de a fi doar cam de doua ori pe an. 😀 Oricum, in septembrie o sa aiba o surpriza – o mica renegociere de orar, in sensul ca o sa-i explic ca prea multe ore suplimentare nu o sa se mai intample. Nu de alta, dar o ploada si patru porcusori nu se ingrijesc singuri, iar Mr. G are un program de munca mai lung ca al meu.

Bon, cumva tot legat de job, adica de colegi/prieteni e si faptul ca mi-am dat seama ca ar trebui sa dau de baut pentru ziua mea acusa cat mai pot sa intru intr-un bar c ploada la interior, si nu la exterior. Asa ca sunt in criza de timp. Dar rezolvam noi cazul cat mai curand posibil. De fapt nu o sa dau de baut de ziua mea, ci pentru aniversarea lui Bolfosel (face trei ani) si a momentului in care mi-au venit porcusorii in casa. Serios ca au fost cele mai misto cadouri de ziua mea primite vreodata, chiar daca atunci cand i-am primit pe ultimii doi am fost putin socata (inca doi?!). Oricum, anul asta de ziua mea am decis ca imi pun cadoul la dospit – adica astept sa ma refac dupa nastere ca sa vad ce vreau cadou.

Pe langa suta de metri de la serviciu, mai am si suta de metri din proiectele personale. Asa ca de cateva zile, ba chiar saptamani, stau cu calculatorul in brate cam tot timpul. Mai ca mai am un pic si arunc unul pe geam. Ori laptopul, ori pe ala de la munca. Si asta imi aminteste ca la un moment dat ar trebui sa va povestesc mai in detaliu despre IT-istul nostru. Adica nu doar end-userii sunt varza, dar chiar si cei care ar trebui sa rezolve chestii mai dau rateuri. 😀

Oricum ar fi, sper ca de luni incolo sa intru pe un program mai relaxat si sa-mi vad mai mult de chestiile personale. Ca poate termin si ce am pe lista de acasa. Nu, nu ma intrebati daca i-am pregatit camera ca raspunsul e negativ din motive obiective pe care nu le insir aici. (Nu, nici nu o sa doarma cu noi in pat!) Gata, amu inapoi la munca cu mine!

P.S. Da, inca ma duc la mana in a 37-a saptamana de sarcina. Si planuiesc sa ma duc pana o termin si pe cea cu nr 39 sau pana nasc, daca se intampla mai devreme. Asa-s io ciudata…