Cum sa-ti linistesti angoasele

(Postare in special pentru doamne. Si pentru domnii care au/vor avea neveste gravide. 😀 )

Nu am facut niciun secret din faptul ca nu mi-am simtit inima usoara la gandul ca voi ramane gravida, corpul meu o va lua razna, un plod de cateva kg va trebui sa iasa prin diverse locuri stramte si ca nu voi dormi ca oamenii luni intregi. Dupa cum spuneam, din punctul meu de vedere, exista femei care pur si simplu simt ca trebuie sa aiba copii, ca viata lor nu inseamna nimic fara, si exista si cealalta categorie pentru care acest aspect nu e chiar atat de important. O fi vorba de temeri care se suprapun peste instinct, o fi vorba de alte anxietati si frustrari, nu am intrat in detalii nici macar cu propriul creier. Cert e ca eu ma simt ca facand parte din ultima categorie: nu am simtit niciodata ca a avea un copil ar fi ceva definitoriu pentru mine.

In plus, primele 6 luni de sarcina au fost aiurea tare… Cred ca pur si simplu creierul meu a avut probleme de adaptare. Nu vorbesc doar despre capacitatea diminuata de concentrare, ci si de problemele de adaptare la imaginea in continua schimbare a corpului meu. Din ce simt eu, abia pe la inceputul lunii a 7a am inceput sa inteleg, cu adevarat, ce se intampla cu mine. Poate unde si burta era cu adevarat rotunjita si am inceput sa-mi primesc picioare in burta cu regularitate. Asadar, totul era mai „palpabil”. Nu ca nu mi-ar mai fi rau sau ca totul e roz, ci doar ca nu ma mai simt invalida. :)))

De la bun inceput am decis ca nu o sa-mi pierd prea mult vremea cu cautat tot felul de informatii pe internet, ca nu voi asculta de o gramada de femei pe forumuri si ca ma voi concentra pe discutii cu medicii si specialistii pe care ii platesc cu bani grei (bine, asigurarea deconteaza) ca sa aiba grija de mine. Pana la urma, nicio informatie nu-i mai buna ca cea oferita de medici, moase, puericultori etc. pe care ii vezi in fata ochilori si poti sa simti daca picati pe aceeasi lungime de unda au ba. Si, pe principiul „la barza chioara ii face Dumnezeu cuib”, am dat peste oamenii astia la momentul potrivit, numai bine ca sa imi lamureasca dubii fara sa ma faca sa pierd ore in sir cautand informatia in on-line si decizand care o fi cea buna.

In ianuarie am vizitat o cresa flamanda. Ni s-a vorbit doar in flamanda, am iesit cu creierul umflat de la atata concentrare, dar a meritat efortul. Doamna care ne-a luat in primire ne-a explicat de-a fir a par ce-i cu febra, cu diversificarea, cu somnul bebelusului etc. Am plecat de acolo cu mai multe informatii decat daca as fi citit 10 carti. Nu de alta, dar toti piticii pe care i-am vazut erau veseli, vioi si aratau de parca chiar le placea la cresa. Asa ca, banuiesc ca or face oamenii aia treaba ca lumea si nu vorbesc doar ca sa se afle in treaba. Dupa ce am terminat vizita, m-am dus acasa si am taiat de pe lista de cumparaturi pilota si paturi fleece si am adaugat doi saci de dormit si o „patura celulara” (un fel de patura tricotata din bumbac, cu gaurele si fara pufosenii). Plus am citit vreo doua articole apropo de somnul bebelusului.

De ceva saptamani ma duc si la kinetoterapie. Deconteaza asigurarile medicale, deci mi-am spus ca poate ar fi cazul sa profit. Dupa 4 sedinte stiu mai multe despre corpul meu decat dupa patru ani de biologie in liceu. Mai mult, incep sa ezit (taaaare!) in fata epiduralei, si nu din considerentul ca imi intoxic copilul, ci dintr-o temere clara ca voi pierde controlul, ca nu voi putea sa-mi ajut cu nimic plodul ca sa iasa mai usor si mai repede si ca voi imobilizata la pat la „mila” personalului medical. Bineinteles ca la cursuri te invata cum sa respiri ca sa nu te epuizezi inainte de momentul in care chiar trebuie sa depui efort, cum sa-ti flexibilizezi si relaxezi anumiti muschi care vor juca un rol extrem de important in timpul travaliului si al nasterii. La prima sedinta m-am gandit ca ne arata o data si apoi ne lasa in plata domnului si ca in sala de nasteri o sa uit tot si o sa-mi bulbuc ochii ca melcul. Ei, nu! Repetam la fiecare curs si exista „riscul” sa devina un automatism.

Mai mult, marti seara am vizitat maternitatea. Nu ca sa vad ce dotari au, ci ca sa aud ce au de spus si ce training ofera. M-am dus cu o lista de intrebari, printre care celel referitoare la costuri, bagaje, bebe etc. Nu am apucat sa le pun, ca raspunsurile au venit de la sine. Seful maternitatii, o moasa barbat :D, ne-a tinut o prelegere de 90 de minute despre toate cele si ne-a explicat exact care e procedura, traseul, ce se intampla cu bebe, ce se intampla cu mama dupa etc. M-am dumirit cu ocazia asta ce trebuie sa car de acasa, cum o sa decurga lucrurile la maternitate in zilele in care o sa fim acolo, care o sa fie implicarea lui Mr. G in toata afacerea asta. In plus, am aflat ca nu au nimic impotriva contactului piele pe piele si ca respecta dorinta pacientei atata vreme cat nu exista contraindicatii medicale. A fost in grupul nostru o mamica care a aspus clar si raspicat ca nu vrea sa alapteze. „Mosul” nici nu a clipit! Au fost altele care au spus ca vor epidurala de la inceput. La fel, nici o privire cu titlu de judecata. Si asta mi-a placut tare mult: pana la urma ei sunt acolo ca sa ne informeze si sa aiba grija de noi in conditiile in care ne simtim bine, nu sa ne bage pe gat niste convingeri personale. E vorba de alegeri personale, la urma urmei.

In plus, sfaturi de bun simt… Daca iti vine sa arunci cu copilul pe geam, situatie de loc ciudata, abtine-te! Pune-l in patutul lui, fii sigura ca e in siguranta, iesi si fa o plimbare. 😀 Inchide-ti telefonul mobil ca, daca nu, o sa fii asaltata de zeci de cunostinte care vor sa afle cum te simti. Incearca sa nu incurajezi vizitele la maternitate: oricum vei fi obosita, numai de altii nu o sa ai chef. Bunicii stiu ei multe, sunt plini de sfaturi, dar e copilul vostru si voi trebuie sa decideti, nu ei. Si tot asa…

Asadar, ce vreau sa spun cu toata polologhia asta?! Ca oricat de anxioase ati fi apropo de perioada asta, cel mai bine e sa vorbiti cu oameni a caror meserie e sa aiba grija de voi: ginecolog, moasa, puericultor, pediatru. Nu-i alegeti pe principiul notorietatii sau a cate antibiotice scriu pe o reteta, ci pe cel al rezonantei dintre voi si ei. Eu mi-am ales, vorba vine, doar ginecoloaga acum 3 ani. In rest, clinica a venit de la sine: acolo lucreaza ea si au si maternitate. Kinetoterapeutul, moasa, pediatrul sunt la fel, alesi din inertie – lucreaza la aceeasi clinica. Cu pediatrul o sa fie putin complicat, ca am prefera unul care macar pricepe 3 limbi (engleza, franceza si neerlandeza). Dar o scoatem noi la capat.

Cel mai important e sa „Keep Calm and Stay Sane!”. Copilul ala are nevoie de voi nepanicate, nestresate si neimbuibate cu mii de informatii care oricum o sa se dovedeasca insuficiente, caci o sa fiti puse fix in fata situatiei despre care nu ati citit.