Intamplari marunte

Doua din ciclul „asa nu!”. 🙂

Ma duc joia trecuta la un atelier foto sa imprim ceva pentru serviciu. Asteptand sa-mi vina randul, dau cu ochii de o fetita de vreo doi anisori venita cu bunica sa-si faca poze pentru cartea de identitate. Vesela, zambareata, curioasa pitica. Asta pana cand a urcat-o nenea fotograful pe un taburet de bar si i-a bagat un flash in ochi. In plus, ca sa o faca sa se uite la el si sa zambeasca a inceput sa-i tipe, la propriu, „cucu” si sa se agite in fata ei. Pe langa, bunica vorbea si ea brusc tare si agitat ca sa ii atraga atentia fetei in fata. Va dati seama ca cea mica axact asta nu a facut. Saraca, era atat de intimidata si nu prea intelegea ce i se intampla incat a stat cu ochii plecati si gura punga. Cum nu e frumos sa-mi bag nasul in borsul altcuiva, nu m-am dus sa incerc sa calmez adultii, dar am decis ca pentru cartea de identitate a ploadei mele vom face fotografiile acasa, cu un prieten fotograf. Chiar nu am chef sa o trateze un necunoscut ca pe un animalut de circ.

A doua faza are legatura cu un proces de recrutare. In speta, imi caut inlocuitor pentru vreo patru luni, ca a cincea e moarta (august). Si ne-am gandit sa luam un stagiar. Sau o stagiara. Eu astept cu viu interes sa vad ce bulibaseala gasesc pe aici in septembrie, dar asta e alta poveste. 😀 Ideea e ca primim CV-uri, tinem interviuri si tot tacamul. Ei, si saptamana trecuta am dat peste o italianca. Sau mai bine spus ea a dat peste noi. O doapa aroganta si urata, daca tot pot sa-mi descarc nervii pe blogul personal.

Domnita isi trimite CV-ul, eu ii trimit un email si o invit la interviu pentru marti la 10.30. Ea nu raspunde, luni o sun sa vad daca imi planific altceva au ba. Nu catadicseste sa raspunda, dar marti dimineata la 9.30 imi trimite un email zicandu-mi ca nu-i posibil sa vina la 10.30. O sun ca sa ne intelegem ce si cum si sa nu mai pierdem vremea cu mailuri. Foarte deranjata de apel. Ma gandeam ca am trezit-o sau ceva… In fine,cadem de acord pentru joi la 13.30. La 14.00 aveam deja un alt interviu. Bineinteles ca intarzie din cauza summitului si ajunge fix in acelasi timp cu candidata de la ora 14.00. O instalez intr-o sala de conferinte si ma duc sa ma sfatuiesc cu sefa cu care incepem. Cand ma intorc, ea dadea ture pe hol si se uita la mine de parca s-ar grabi undeva.

Imi cer scuze si ii spun ca va trebui sa astepte jumatate de ora ca sa terminam cu persoana care a venit la timp si nu a reprogramat de 3 ori. Foarte tafnoasa, imi spune ca nu poate astepta si ca doar vrea sa stie daca dupa stagiu va avea un job. Pai, zic, nu, nu am scris nicaieri pe site-uri ca se va finaliza cu un job sau prelungire de contract. In gandul meu imi spuneam ca parca nu planuieste nimeni sa ma husuie, ba din contra oameni sunt putin debusolati ca vor trebui sa isi schimbe programul si obiceiurile ca sa tina aproape de persoana care ma va inlocui si legat de care se presupune ca nu va reusi nici dupa 3 luni sa faca tot ce fac eu azi (inclusiv sa scrie pe blogul personal in timpul serviciului :D). In timp ce eu si gandul meu ne conversam, tinerica se ridica si imi tranteste ca si-a pierdut timpul. Ii raspund ca si eu si o conduc la usa.

Uneori ma intreb cum am supravietuit atat de mult ca specie… 😛