Pierduta in traducere

Joi dupa-amiaza, inspre seara, ma indreptam si eu cu pas saltat de caprioara obeza si gravida inspre ora de neerlandeza. Si cum ma duceam de la munca inspre tram, ma chinuiam sa gandesc in aceasta limba mirifica si sa-mi amintesc destule cuvinte ca sa-i explic profei ca „io gravida, io mai vin cateva ore si apoi io vreau sa viu la examen ca poate trec”. Bine, in varianta mai academica. Deja neuronii erau supra intinsi…

In plus, eram dupa o zi in care vorbisem, ca de obicei, engleza, franceza, romana. Si mai sunt si gravida peste toate astea, deci si singurul neuron pe care il adaposte cutia mea craniana e ocupat cu alte chestii marete, precum adaptarea la burtoi, acceptarea burtoiului, iubirea burtoiului etc. Asadar, mi se invartea capul in jurul burtoiului in neerlandeza.

Ma urc gratioasa in tram, bineinteles ca era plin si ca m-am apucat de-o bara. Imi spun in gand, in neerlandeza!, ca sunt doar doua statii si ca nu oi pica fix in alea 5 minute. Faza nu e ca nu pot sta in picioare, ci ca mi se pare destul de periculos sa stau aarnata de o bara, cu burta la inaintare, intr-un mijloc de transport in comun care ar putea frana brusc si m-ar da dea dura peste burtoi. Dupa cum puteti observa, sunt tare protectiva cu burtoiul, indiferent de limba in care gandesc.

Asadar, ma tineam de o bara si nu aveam nici o intentie sa dansez in jurul ei. Nu ca eram in public, doar ca nu-mi permitea burta. La un moment dat, cum gandeam eu asa in neerlandeza, sau ma prefaceam, o doamna ce sedea pe un scaun in dreapta mea imi ofera locul, ca doar sunt gravida si nu se face sa stau in picioare. Primul gand a fost sa-i explic ca merg doar doua statii, multumesc, nu-i nevoie. Numai ca habar nu am in ce limba s-a format gandul asta. Ca parca ma gandeam si ca in Bruxelles prea putini vorbesc neerlandeza. Cert e ca am deschis gura si gandul nu a vrut sa iasa in nicio limba. Zici ca eram muta si ma chinuiam sa articulez ceva. Asa ca i-am aratat cu degetele ca doua statii.

Dupa vreo 10 secunde am decuplat neuronul de la burtoi si l-am recuplat acolo unde-i era locul si mi-am adus aminte ca vorbesc franceza si ca poate ar fi cazul sa incerc limba lui Voltaire. No, dupa doua cuvinte in engleza, ne-a iesit si pe limba dragostei si am reusit sa multumesc si sa spun ca merg doar doua statii. Si totusi m-am asezat, ca socul imposibilitatii de exprimare mi-a taiat picioarele.

Clar, trebuie sa nasc, sa scap si de perioada cu nopti nedormite si sa-mi readuc neuronul la locsorul lui, ca deja nu se mai poate asa.

P.S. Nu, nu sarbatorim Sf Valentin. Lumanarile aprinse ma fac sa ma gandesc la inmormantari, buchetele de flori le prefer in pamant, prinse de radacina.