Incepem cu un video, la care va rog sa va uitati cu atentie de la inceput, nu doar la minunatul mesaj de la sfarsit.
Asadar, ce am eu de spus despre asta…
In primul rand ca nu pricep de ce trebuie sa fim atat de radicali, ca pana la urma alegerile pe care le facem sunt ale noastre, nu ale copiilor. Ma intreb ce ar spune ei daca ar putea alege.Imi place ca majoritatea vede doar finalul filmului, ala in care toti parintii alearga sa prinda carutul si apoi se imbratiseaza veseli nevoie mare. Dar pana la punctul ala la ce v-ati uitat? Filme cu pisici simpatice?! Ca altfel nu-mi explic cum de ratati razboiul ideatic si faptul ca o mama ajunge sa-si neglijeze copilul aflat in carucior doar ca sa se duca sa ia la harta cu alti parinti ale caror idei nu corespund cu ale ei.
Nu cred ca cele care ati fost mame acum cativa ani (mai mult de 5, sa spunem) sau cele care nu sunteti sau barbatii va dati seama cam cate bordeie cu cate obiceie sunt acum „pe piata” apropo de cum trebuie sa-ti cresti copilul. De la simpla idee ca e mai bine sa-l porti decat sa-l pui in carucior, sau invers in functie de punctul de vedere al interlocutorului, pana la unde si cat ar trebui sa doarma etc. Si fereasca-te zeii sa dai peste vreo mama cu o opinie contrara celei pe care o ai tu, ca esti demontata si ti se dau enshpe mii de argumente de ce e mai bine cum zice ea.
Din nou, ma repet, pana la urma alegem sa ne purtam copiii sau sa-i lasam sa doarma cu noi sau mai stiu eu ce altceva pentru ca noi consideram ca e cea mai buna decizie pentru ei. De vreo cativa ani e mare isterie cu purtatul copiilor, mai ales in sisteme ergonomice. OK, am inteles sunt studii medicale la mijloc etc., dar, pe de alta parte, cunosc copii care nu au apucat era sistemelor ergonomice si care au fost purtati in marsupii si nu au probleme cu spatele. Sunt chiar super bine dezvoltati. Iar cu purtatul asta sunt enshpe mii de alte detalii apropo de care-i cel mai bun pentru nu stiu ce varsta si postura. Da, eu o sa incerc sa-mi port copila (de va vrea), dar pentru ca imi e mai comod mie, cel putin pana o sa faca ea 6 luni. Imi place sa am mainile libere, nu imi place sa trebuiasca sa ma bag cu caruciorul peste tot etc. Deci, din nou, e decizia mea.
Nu mai continui si cu alte situatii, ca nu cred ca are rost. Poate, la un moment dat, o sa fac o lista cu ce am ales noi pentru ea si motivele care au stat la baza alegerilor. Bune din punctul unora de vedere, proaste din al altora. Banuiesc ca vom sti daca am dat-o in bara sau nu abia cand copila va ajunge la o varsta la care sa poti sa-ti dai seama daca are traume din copilarie sau nu. Pana atunci sa nu uitam ca sunt deciziile noastre pentru ea. Si ca avem si noi un sac de argumente cu care sa le sustinem.
Dar cel mai important argument, din punctul meu de vedere, ar trebui sa fie cat de relaxati se simt parintii cu deciziile lor. Degeaba o mamica careia nu-i place sa care nimic in spate sau pe ea alege de gura lumii sa-si poarte bebelul. Nu va fi niciodata relaxata iar cel mic va simti extrem de repede. Degeaba un cuplu care are un somn haotic va alege sa doarma cu copilul in pat, tot de gura lumii, ca tot ce vor obtine vor fi nopti nedormite de grija ca i-ar putea face rau. In plus, sa nu va mai spun de pericolul ca cel mic sa se sufoce cu asternuturile parintilor. Pe de alta parte sunt parinti care simt ca asta e calea si nu concep altfel. Degeaba vin eu cu un sac de argumente medicale, ca nu se vor putea impaca niciodata cu gandul ca le doarme puiul departe de ei.
Asadar, eu zic sa ne oferim argumentele daca ne sunt cerute de interlocutor. (Nu zic sa inchidem ochii cand vedem cum un copil chiar sufera, dar nu cred ca plimbatul in carut si dormitul in pat separat sau laptele praf provoaca astfel de suferinte.) Pana la urma fiecare dintre noi face ce crede mai bine pentru copilul lui. Mda, noi astia care cica gandim, ca cei care locuiesc prin catune uitate de lume habar nu au de astfel de „probleme”.
LE: Ca sa ne lamurim: nu vorbeam de prietenii mei apropiati. 🙂 Cei cu care mai dezbat, cer opinii etc. Am vreo cateva mamici (unele cu bebe de cateva luni, altele cu copii mai maricei) in cercul de „dezbateri” pe care chiar le intreb eu ce parere au despre una sau despre alta. Le multumesc pe aceasta cale oriunde s-ar afla (Germania, Romania, Belgia…). Femeile astea nu au incercat niciodata sa-mi bage punctul lor de vedere pe gat, chiar daca difera de al meu, mi-au raspuns la intrebari si mentinem o discutie calma de fiecare data.
In schimb vorbeam de tot felul de radicalisti care circula liber pe Internet. 😀
Jurnal de Belgia 
Mai ai o variantă…să-l ducă tat-su, că el s-a distrat …iar tu, pe lângă ei, libera cu (ca) păsărica …
Greu de înţeles ce e în mintea celor care tăbărăsc, sfătoşi, mustind de înţelepciune şi pricepere, pe mamele în devenire. Eu cred că faci foarte bine să nu te uiţi în gura lor. Ştii, e prea mare efortul lor de a poza în părinţii perfecţi, cei care le ştiu pe toate sau au trecut prin toate şi asta ar trebui să îi califice automat în experţi.
Şi eu am fost cu ai mei cam tot aşa ca tine, cum m-a tăiat mintea şi instinctul de mamă, aşa am făcut. Chit că mi-a sărit muieretul în cap cu regularitate, pentru orice fleac făcut „altfel” decât au făcut ele. Beneficii? Gârlă! Am scăpat pe termen nelimitat de băgătorii de seamă.
Prietenii apropiati sunt calmi: discutam, expunem, dezbatem. Ce ma uimeste este radicalismul unora pe Facebook, de exemplu. Sau bloguri. Oameni care nu te cunosc, dar care au idei bine batute in cuie despre ce e bine si ce e rau. 🙂
Deci am fost o fericită, pe vremea când aveam eu mititei, nu era net. Erau vecini „binevoitori”, tot un fel de feisbucişti. Iar wall-ul actual era „comitetul de primire” din faţa blocului. La fel de toxici ca şi binevoitorii tăi! Dă-i încolo, sau dă-le ignore, interdicţie, dă-le ce merită.
Adevarat : cate brodeie atatea obiceie…Personal eu mi-am urmat instinctele : mi-a fost mie frig , probabil ca si copilului era frig.Si tot asa. Daca scuipa mancarea , gustam si eu.Nu era buna , la gunoi.Am cautat sa imi consider copiii , mici fiind , oameni cu personalitate.Da , ok , nu pot vorbi si exprima ca un matur , dar au simtaminte si rationeaza. Daca afara sunt 20 de grade cu plus , nu ii pun sosoni , fular si 3 caciuli pentru ca asa facea soacra-mea cand ea era mama de bebelusi.
In fine , eu n-am vazut filmul ,inca , il vad dupa ce comentez. Si apropos de purtatul copilului in chestiile atarnate de mama : mie mi-a rupt spatele , asa ca abia am asteptat sa umble bipezi si am folosit carucior la greu. Cand trebuia carata fiica-mea , o cara ta-su. 😀
Ana, imi amintesc de o amica care era suparata foc ca fata nu vroia sa manance ce-i pregatise: banana cu cartof! Am intrebat-o daca ea ar manca asa ceva…
Eeewwww….
Eu cu siguranta nu as pune gura pe asa ceva! :))) Trecand peste combinatia letala carbohidrat – carbohidrat. 🙂
Pfuai cate ganduri pe tema purtatului mai ai :))) in general faci un plan, si pe urma vezi daca iti iasa,si de cele mai multe ori nu iti iasa, si te adaptezi. But indeed, tu/voi sa fiti confortabili cu deciziile si metodele, si dupa va fi si puiu 🙂
Nu am. Asta-i exemplul care mi-a venit in cap. Eu mi-am luat deciziile. In general, ma duc cu valul si sunt convinsa ca o sa-mi schimb niste idei dupa ce apare magaldeata. Ma distreaza doar tot felul de grupuri si oameni din online. 😀
Stiti povestea cu drobul de sare….e la fel si aici, nici nu se nascu mostenitoarea si deja se fac planuri. Mamico, adu copilul acasa sanatos, si dupa totul vine de la sine, cu marsupiu, merge pana la 4 luni cand face dublul greutatii cu care l-ai nascut, dupa , te cam doare salele sa-l mai tii, dar cum ziceam sa ajungeti acolo cu bine.
Am o intrebare total off topic, ca on topic mie mi-e frica de bebelusi, (adica nu ma pricep si sunt de parere ca trebuie carati, manipulati, hraniti, ingrijiti, crescuti si educati de experti acreditati in puericultura si diverse alte discipline complicate demonstrate de diplome serioase de nivel minim masterat luate pe baze de examene serioase scrise, orale, si practice, nu asa oricine bazat pe instincte parentale si dragoste simpla comuna…desi desigur sa fie si parintii acolo, sa ia notite plus sa incerce si practic cateva manevre, insa asa putin cate putin, plus sub supervizie adecvata, si examene de treapta, sa invete ceva util, nu sa stea lenesi departe).
Stie cineva ce s-a intamplat cu bloggerul Cuvanta ? Si-a deschis cumva alt blog ? Mai exista comunicare din partea ei ca blogger in lumea virtuala, insa doar poate pe Facebook ?
Rudolph, te asigur ca nu e atat de grav cu bebelusii precum ai tu impresia. :)))
Cat despre Cuvanta, am vazut si eu ca si-a parolat blogul. Nu stiu mai multe…