Unde s-au dus diminetile mele linistite?

Imi pun aceasta intrebare desi inca nu am un sugar in brate. Ba chiar mai am inca vreo 18-20 de saptamani pana sa-i vina sorocul… Dar, la schimb, am musafiri. Si nu orice fel de musafiri, ci unii care atunci cad ma trezesc eu au deja cafeaua bauta si Windows-ul bootat.

I love quiet mornings! Cred ca o sa-mi imprim afirmatia asta intr-un mod artistic si mi-o atarn deasupra mesei intru izbirea ochiului oricui s-a nimeri prin casa. Da, sunt extrovertita in majoritatea timpului, dar dimineata prefer sa fiu introvertita. De fapt, la mine acasa prefer sa fiu introvertita. Asta nu inseamna ca, in caz de nevoie, nu pot fi apta de „duamnii feri” in mai putin de 5 minute, ci ca, daca nu e nevoie, prefer sa ma bucur de linistea diminetii. Cred ca partea mea favorita a unei dimineti e sa-mi iau micul dejun impreuna cu porcusorii: ei rod legumele, eu stau cocotata pe spatarul canapelei si imi rod cerealele. Nimeni nu spune nimic, se aude doar rontaitul nostru.

Iar de vreo doua saptamani am parte de agitatie in jurul meu inca de dimineata. Nu spun asta cu regret, ca doar am in vizita persoane dragi, doar cu un fel de asteptare a momentului in care pot sa revin la normalitatea mea preferata. Ca stiu ca la un moment dat o sa ma trezesc in tipetele infometate ale plodului, deci va trebui sa fiu apta de procesat informatii inca dinainte de a deschide ochii. Ce mi se pare extrem de dificil dimineata este sa port conversatii, sa-mi desclestez gura si sa fiu zambitoare si politicoasa in conditiile in care oamenii din jurul meu incep sa-mi puna intrebari la care chiar nu vreau sa ma gandesc in acel moment sau imi ofera informatii nesolicitate despre diverse teme care chiar nu mi se par atragatoare la ora 7.

Daca imi incep ziua pe picior gresit, adica gitata fara rost, tot restul timpului imi caut momentul meu de liniste. Normal ca nu am cum sa-l mai gasesc ca doar ma duc la munca, ies la cumparaturi etc. Si imi pierd scanteia. Acea scanteie care ma face sa pun mana pe tastatura si sa scriu ba un articol, ba un interviu, ba cateva fraze dintr-o potentiala viitoare nuvela… Iar dupa asta plang cel mai tare. Dar sa spunem ca sunt doar hormonii din sarcina care isi fac de cap.

Apropo, azi noapte la 2 cand am ajuns acasa (da, si gravidele ies in oras si stau pana tarziu 😀 ), aveam in cap o melodie de la … Placebo. Ati ghicit, inca nu am iesit din faza asta.