Spuneam eu la un moment dat ca am luat o cina intr-un tram aflat in mers. Nu ca mi-as fi luat sandvisul la pachet de acasa si l-am mancat in tramvai! Ba chiar din contra, am platit o caruta si jumatate de bani ca sa ne dam cu tramvaiul si sa mancam chesti fitzoase. Ca sarbatoream si noi mai multe deodata… Articolul serios si detalii jurnalistice gasiti pe Mediascop. In schimb, aici, pe blogul asta, va dau varianta necenzurata. 😀
In primul rand, Mr. G se chinuie sa scape de doua kilograme care insista sa ramana cu el. Ca sa fiu sincera, le inteleg ca la ce mancaruri ca lumea are la cantina de la serviciu eu as fi ajuns cu vreo 10 in plus. Tocmai pentru ca se chinuie, mananca mai putintel. Adica s-au inversat rolurile – el nu mai mananca seara si eu iau cina citind. In fine, ideea e ca la pranzul dinaintea cinei in tramvai, Mr. G a ciugulit la propriu niste rabdari prajite cu gandul ca o sa bage in el seara. Avertismentele mele cu „dragule, e o cina gurmanda, deci s-ar putea sa cautam mancarea in farfurie cu lupa” i-au trecut prin stomacul gol ca Voda prin loboda. Si ajungem in tramvai. Si incepe sa curga mancarea. Si se dovedeste ca am avut dreptate: din sapte farfurii care ne-au trecut prin fata, abia de a adunat bietul om cat sa-i ajunga pe o masea. Dar, s-a tinut tare si nu si-a luat saorma dupa.
Pe langa ca bietul om aproape s-a intors mai slab decat s-a urcat in tramvai, mai ca nici nu a putut sa-si savureze vinul. Ca tramvaiul a mers pe alt traseu care nu avea suspensii la sine si ne sareau paharele din fata gurii de ziceai ca le amenintam cu golitul. La mine a fost simplu, ca m-am tratat intens cu apa (recunosc, am baut jumatate de pahar de vin spumant!), dar Mr. G mai avea un pic si dadea in plans de frustrare ca nu apuca sa bea din paharul ala.
Apoi, nu am luat aparatul foto la mine ca fusesem avertizati ca e putin loc in tramvai. M-am bazat pe telefonul bengos al sotului si am luat o tapa cat mine de mare. Nu de alta, dar se presupune ca ar fi trebuit sa pozez fiecare fel de mancare ca sa pot documenta articolul mentionat mai sus. Eu eram convinsa ca am facut… Numai ca la vreo doua zile dupa ia-le de unde nu-s! Adica erau ele pana la un punct, dar de la un anume fel de mancare incolo au disparut ca magarul in ceata. Pacat…
Nu va mai reiau povestea despre cum m-am balonat eu de abia asteptam sa ma dau jos ca sa mai eliberez din presiunea de pe abdomen…
Si totusi, in ciuda acestor carcoteli fara numar, am repeta experienta. Ca atmosfera a fost super. Si mancarea la fel. Mr. G e decis sa manance la pranz data viitoare, iar eu oricum trebuie sa respect sfatul medicului care mi-a spus pe un ton de necontrazis ca nu am voie sa iau mai mult de 10 kg i n timpul sarcinii. Deja am luat 1,5… Deci o sa schimb biscuitii si croissantele pe legume mai multe.
Hai, sa va prezint si pozele care totusi s-au facut.
Jurnal de Belgia 
si mie mi-a placut ideea, de a lua masa in tranvai, si a linge niste farfurii frumos desenate (asa e cu mancare haut couture), dar cand am vazut ca nu imi da o portie de ciorba de 3 polonice…am decis ca nu.
Eu am luat vreo 20-25 de kg. Nu mi-a spus nimeni nimic de cate kile sa iau, dar am auzit si la altii recomandarea de acest gen, tot fara exolicatii, bineinteles.
Fain tramul- restaurant, m-as baga in el odata.
se considera ca 10 kg sunt greutatea copilului si a placentei. Teoretic gravida nu trebuie sa se ingrase, ci doar sa adauge greutatii sale pe cea a lichidului, uterului si copilului. De acolo vine recomandarea cu 10 – 13 kg. 🙂
medicii belgieni sunt mult mai atenti la greutate, standardele de normalitate sunt ceva mai ‘slabute’ decat in Romania. Problemele asociate greutatii mari in sarcina pot afecta si mama si fatul, asa ca ei prefera slabutii.
Si la copii, am avut o supriza, ca pe graficul romanesc fiica mea era sub curba normalitatii, iar cel belgian e peste curba normalitatii, iar pediatrul din Be mi-a tinut la fiecare evaluare anuala teoria nutritiei si importanta igienii vietii, no medicaments, no supliments, un singur vaccin(poliomielita). Poate de aia nu am racit diloc diloc?