Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Cum se pierde limba

De mult ma mananca sub limba sa scriu despre asta. Nu de alta, dar am auzit diversi spunand ca nu, dom’le, nu ai cum sa-ti pierzi limba nativa si ca cei care pretind asa ceva sunt niste snobi infatuati care au uitat de unde au plecat. Inclusiv dragul de Mr. G mi-a spus asta la un moment dat…

Primul exemplu de acest gen l-am intalnit in 2010: un fost coleg de liceu stabilit in Franta / Belgia de vreo 8 ani deja si ale carui singure contacte cu limba materna erau scurtele conversatii cu mama lui, nu foarte dese. Va dati seama ca vocabularul utilizat era minimal, cateva cuvinte fiind suficiente ca sa exprime ca e bine si alte platitudini. Orice conversatie mai aprofundata pe teme mai complexe purtata cu el se solda invariabil cu furculitionuri, dar in sens invers, din franceza in romana, si cu corijarii din partea mea. Intre timp bag seama ca si-a mai marit cercul de amici vorbitori de limba romana, ca parca e mai bine. 😀

Apoi am tot intalnit romani, intelectuali printre ei, care incep sa-si piarda limba. Nu ma refer la chestii flagrante sau extraordinar de vizibile / audibile, ci la lucruri subtile: un cuvant folosit putin altfel, mai apropae de limba lui de provenienta, o sintaxa putin diferita etc. Bineinteles, astfel de aspecte nu se observa la cei care isi petrec majoritatea timpului cu romani si vorbesc preponderent limba romana, ci la cei care au un job care necesita utilizarea unei alte limbi si care au prieteni inclusiv de alte nationalitati. Si am inceput sa o observ si la mine… Grav a fost cand a trebuit sa scriu un email oficial in romana (la banca) si mi-am muncit creierii vreo jumatate de ora pentru ca nu imi suna bine. Habar nu aveam care mai sunt exprimarile elegante acceptate sau formulele de politete in uz. Am scapat cu fata curata si cu vreo cateva zeci de ml de sudoare in minus.

Recent am cititi un articol care prezenta opiniile a zeci de oameni care au trecut prin asa ceva. Cei mai multi ziceau ca nu au probleme cu vocabularul de baza, ala pe care il folosesti ca sa comunici cu familia apropo de ce ai mancat, unde ai fost si cat de mahmur esti, ci cu cel mai oficial care se foloseste prin administratie, de exemplu. Si mi-am spus ca nu sunt nebuna, ca mai sunt si altii ca mine. 😀

In plus, intervine obisnuinta de a comunica anumite lucruri intr-o anumita limba. De pilda, daca ma ia cineva repede apropo de chestii contabilicesti si acte de independenti in Belgia, termenii pe care ar trebui sa-i folosesc ca sa explic imi vin in limba franceza. Pentru ca asa i-am vazut prima data in viata mea, pentru ca asa au inteles pentru mine. Cum as putea sa traduc si sa-l fac pe cel din fata mea sa priceapa ce-i ala un „avertissment extrait de rôle”? (E vorba despe documentul pe care ti-l trimite Ministerul de Finante cu calculul impozitului…) In plus, si daca reusesc sa traduc, ce folos?! Ca omul care imi cere explicatia nu va folosi veci termenul in romana, ci pe cel in franceza ca doar de aia locuieste in Belgia.

In ultima vreme am incercat sa identific ceva cauze care agraveaza pierderea asta… In cazul meu, ca nu ma amestec in borsul altora. Cred ca cea mai importanta e calitatea scazuta a ce citesc in limba romana. Nu am probleme cu vocabularul uzual, dar daca e sa evit repetitii intr-o scriitura incep sa cuget adanc si sinonimele nu-mi mai vin asa usor. Si asta mi se trage de la toate balariile pe care imi pica ochii. Cu parere de rau spun ca majoritatea blogurilor au prea putin in comun cu o limba romaneasca frumoasa si complexa. Poate asa si trebuie sa fie, ca doar nu ma astept sa citesc literatura de premiul Nobel pe bloguri. Si totusi, unii chiar exagerea cu constructiile frazeologice fara noima. Facebookul a devenit un fel de „placa turnanta” (o expresie care ii placea la nebunie unui prof din facultate!) pentru articole de calitate scazuta si indoielnica, statusuri agramate si ridicat poalele-n cap fara motiv. Recent am inceput s-o las mai moale cu citit tot felul de chestii „inteligente” pe Internet. Din pacate, am schimbat pe citit in engleza, preponderent. Dar tot e un pas inainte.

Oricum, noroc cu blogul asta si cu Mediascop ca imi mentin viu interesul de a scrie in romana. Nu de alta, dar prima carte pe care sper sa o scriu va fi in engleza… Totusi, inca ma mai tenteaza o colectie de povestiri scurte in limba romana. Ca de vreun an imi tot spun sa pun mana sa scriu o carte in romana pana nu uit de tot cum sa scriu corect.

Anunțuri

7 gânduri despre „Cum se pierde limba

  1. Am și eu un prieten care folosește unele cuvinte „italienizate”, dar nu-l corectez fiindcă mi se pare tare hazoasă pronunția lui.
    E normal să fie așa și nu cred să fie asta o problemă.
    Mult mai grav mi se pare faptu că de unii nu se lipește deloc limba țării în care lucrează temporar deoarece trăiesc preponderent în colectivități de români, așa că se lasă pe seama celor care o știu (atunci când trebuie să-și rezolve anumite probleme în care ar trebui să folosească limba aceea străină…

    1. Off, daca ai sti cati romani cunosc care nu stiu destula franceza dupa 3-4 ani. Nu reusesc sa se duca la primarie sa isi rezolve problemele! Iar apoi se plang ca „Belgia e o tara de kkt”…

      1. asta e o problema de adaptare sau de lene. Pierdut undeva, intre 2 lumi. Si e o problema de alegere, daca e asa de nasol. un pas inapoi se poate face.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s