Jurnal de Belgia · Opinii

Ceva scris acum vreo doi ani

A pornit o leapsa in blogosfera. Nu m-a atins, dar mi-a amintit de ceva ce am scris acum vreo doi ani ca si guest post pe un site care a fost inchis intre timp. Si cum nu vroiam sa-mi las articolasul sa se piarda in „nirvana internautica”, am preluat leapsa cu nerusinare de la Camelia si Tudorel. O sa postez textul cel vechi (scris cu diacritice!) si apoi niste comentarii, ca unele lucruri s-au mai schimbat intre timp. 🙂

Româncă pe meleaguri belgiene

În curând se vor împlini doi ani de la marea emigrare. Mare că e a mea, nu că ar fi implicat multe alte persoane. Așadar, acum doi ani am plecat din România înspre Bruxelles cu un bagaj de idei preconcepute despre viaţa de „afară”, știind să fac totul și nimic, cu o franceză atât de prăfuită încât era aproape inexistentă și cu ceva bani în buzunar… împrumutați, căci atât cât am fost în România numai la economii nu mi-a stat capul.

Am lăsat în urmă un soț care ardea de dorința de a fugi și el (mai are un pic de așteptat, fie vorba între noi), o familie care nu înțelegea ce ne-a venit să ne luam lumea în cap și o mulțime de prieteni și colegi care nici în ruptul capului nu au putut pricepe ce m-a apucat să las în urmă o viață stabilă. Căci am plecat de la un job bine plătit și sigur și de la un trai călduț, fără prea multe devieri de la normală.

Privind în urmă, nici eu nu mai știu care au fost exact motivele. Cele de-atunci mi se par puerile acum… Cred că, în principal, a fost nevoia de a schimba ceva, de a-mi căuta un loc unde să mă simt eu însămi, unde să pot trăi cu adevărat, chiar dacă libertatea pe care ne închipuim că o avem e doar o iluzie.

De ce Bruxellesul? Pentru că ar fi trebuit să dau aici peste niște rude prin alianță care să ofere un pic de sprijin la integrare. Numai că nu s-a întâmplat așa… Poate mai bine, căci soarta mea ar fi fost alta. Dar am găsit necunoscuți care m-au ajutat. Nu cu pile, relații și intervenții, ci doar cu prezența lor. Și a fost de ajuns. Iar orașul a fost dragoste la prima vedere. Și la prima degustare!

În doi ani am schimbat trei joburi „normale” si vreo câteva sezoniere, astea din urmă numai pentru un ban în plus. În ce privește acest aspect al vieții am învățat că e foarte important să faci ce îți place și să nu te intereseze părerea altora despre tine. Ştiţi cum e… viața e una singură și e prea scurtă ca să o risipim petrecându-ne cea mai mare parte a timpului făcând ce nu ne place. Și tot la capitolul ăsta am mai învățat ca nu m-a născut mama cu fundul la birou sau pe băncile facultății; apreciezi mai bine banii câștigați cu sudoarea frunții (mai mult sau mai puţin la figurat) pentru că poți cuantifica mai ușor efortul depus.

Tot în ăștia doi ani am învățat că e bine să economisești și că nu trebuie să faci rate la bancă pentru un frigider sau o mobilă de dormitor, lucru pe care nu-l ştiam România… E adevarat că aici, dintr-un salariu mic (legal), reușești să faci din toate câte un pic și să nu rămâi cu un gust amar la sfârșit de lună sau de an. Oricum, a investi în obiecte nu ar trebui să fie un scop în sine.

Cât despre adaptare… Cel mai greu mi-a fost să găsesc legături care să le suplinească pe cele lăsate în România. Femeie fiind, tind să mă bazez foarte mult pe „bârfele cu fetele”, adică acele momente de pseudo-terapie în care deșerți sacul față de anumite persoane dragi ție. Care știi că nu te judecă și te lasă să vorbești fără a-ți oferi sfaturi gratuite și inutile… Dar cu timpul, pe orice meleag ai fi, apar și astfel de relații.

Despre patria de adopție, ce aș putea să spun? În primul rând, că e sătulă până peste cap de imigranți. Acum, după doi ani, pot spune și că înțeleg de ce. Apoi, aici am descoperit berea. Ciocolata o fi cum o fi, dar berea e senzaţională. Deși preferata mea nu are nici în clin, nici în mânecă cu Belgia. Și am mai descoperit o anume lejeritate în comportamentul de zi cu zi. În schimb, și belgienii au cam aceleași probleme ca românii, aceleași dispute politice (care nu ating niciodată chestiuni ce țin de viața privată!), aceleași acuze la adresa sistemului educațional și a celui de sănătate. Dar, culmea, viața merge înainte și țara reușește să supraviețuiască, chiar și fără guvern.

Cum văd România și pe români acum? Un pic mai puțin încrâncenată față de acum doi ani. Dar tot nu foarte bine. Pentru că mai avem mult până să ieşim din stadiul în care alții gândesc pentru noi și ne planifică viața (vezi epoca comunistă). Durează până când fiecare individ dintr-o societate învață să gândească singur… Și da, România e o țara frumoasă, dar nu e singura de pe pământ. Iar românii sunt ca toate națiile – unii mai buni, alții mai răi. Iar in Belgia găsești ambele categorii. De români…

După doi ani pe alte meleaguri mi-am dat seama că eu nu fac parte dintre cei care se atașează de un loc doar pentru că au fost născuți și crescuți acolo. Prefer să mă consider om și să bântui prin lumea largă în căutare de experiențe care să mă facă să gândesc în afara unor tipare și care să mă ajute să îmi depășesc limitele.

Cum îi văd belgienii pe români? Păi, în primul rând nu ne-au dat liber pe piața muncii. Dacă vrei să muncești legal, fie devii independent (echivalentul P.F.A.-ului românesc), fie te încadrezi într- una din categoriile care primesc permis de muncă – soț/soție/copil al cuiva care are drept de muncă deja aici sau meseria pe care o exerciți tu se află pe lista celor în penurie de personal. Oricare ar fi varianta, procedurile legale și hârțogăraia se schimbă de la lună la lună, adăugându-se noi cerințe menite să descurajeze instalarea veneticilor. De menționat că angajatorii preferă statutul de independent deoarece costurile, față de a avea un angajat pe stat de plată, se reduc cam cu o treime.

Dacă totuși îți găsești un job, felul în care ești tratat depinde mult de domeniu și de oamenii cu care ajungi să lucrezi. De multe ori, în construcții, la curățenie sau in catering riști să fii tratat ca un sclav și să ai parte de o atitudine care parcă spune că ar trebui să fii mulțumit că ai ce mânca. Tot în astfel de domenii se muncește cel mai mult la negru… Pe de altă parte, dacă ești funcționar în Instituțiile Europene sau lucrezi în domenii conexe, oamenii te tratează normal și nu se fac discriminări, existând destui români „bine-văzuți” în capitala europeană.

Mai multe detalii tehnice? Un venit minim legal în Belgia nu ar trebui să fie sub 800 € net/lună. Teoretic, din acești bani se poate plăti o chirie în colocație (împarți același apartament sau aceeași casă cu alții, dar ai camera ta) și se poate trăi decent, asta incluzând și economisirea.  Dacă ești doar o parte dintr-o familie și fiecare are măcar acest venit, totul e în regulă. Cât despre cheltuielile curente, cu 50 € pe săptămână poți mânca liniștit și să mai ieși și la o bere. Comparativ cu România, prețurile chestilor uzuale – haine, mâncare etc. – sunt aproximativ similare, dar veniturile diferă mult.

Și ar fi bine să dau un exemplu aproape concret. X deține un statut de independent și rămâne cu un venit net lunar de circa 1.200€. X împarte un apartament cu o altă persoană, costul total al locuinței (chirie+utilități) ridicându-se la aproximativ 760€, așadar partea sa este de 380€. La asta se mai adaugă abonamentul pentru transportul în comun – 46€ pe lună – și abonamentul pentru telefonul mobil – 20€/lună. Așadar, din cei 1.200€ câștigați într-o lună, X cheltuie 446€ pentru a se întreține, restul de 754€ putând fi cheltuiți după bunul său plac. Continuați voi calculele…

Aș putea să umplu pagini întregi cu diferite „feţe” ale emigrării, și poate chiar o voi face la un moment dat, dar deocamdată mă voi opri aici. Nu înainte de a spune că nu există o rețetă. Și că nu regret ce am făcut, căci această experiență chiar m-a schimbat. Sau, mai bine spus, a scos la suprafață aspecte ale personalității mele care ar fi dormitat în România. Pentru moment mă simt acasă în Bruxelles, dar sunt convinsă că la un moment dat voi privi şi spre alte zări, îmi voi găsi şi altă casă. Până la urmă, nici măcar cerul nu este o limită!

Comentarii de actualitate:

Intre timp am aproape patru ani de cand sunt in Belgia. Nu regret nici un moment!

Al treilea job s-a dovedit a fi si cu noroc, inca sunt in acelasi loc.

Faza cu investitul in obiecte inca nu i se aplica si lui Mr. G. 😀 Eu mi-am luat porcusori intre timp, deci investesc in suflete vii.

Apropo de „barfa cu fetele”, chiar duminica am avut parte de o runda serioasa in 6.

Si intre timp romanii nu mai au nevoie de permis de munca in Belgia. Trebuie doar sa-si gaseasca job.

Ce articole de suflet aveti voi?

Anunțuri

8 gânduri despre „Ceva scris acum vreo doi ani

  1. E interesant articolul tău și-mi pare bine că l-ai scos de la naftalină! Astfel am aflat mai multe despre tine și traiul în Belgia. S-ar putea să nu mai privești înspre alte zări și să te stabilești definitiv acolo?

    1. Primul pas e ca vreau cetatenia. 🙂 Apoi ar fi ca ne gandim sa cumparam un apartament la un moment dat ca si asigurare de batranete. Dar nu inseamna ca nu as schimba tara pentru o plaja insorita. 😀

  2. ….bine spus! ..ai perfecta dreptate …si eu m-am ,,indragostit ,, de belgica ………ehe-he..acum vreo 7-8 ani!.si acum simt mirosul antwerpenului ,si placerea condusului pe un asfalt ca foaia de caiet..!…OK!.sa revenim cu piciorusele pe pamint!.BRAVO! ..in tot ce scri imi place …cind am timp ..mereu ma refugiez aici si citesc …face parte din mine si ma gindesc ca sunt ,,acolo,,.Decii ….imi place cum ai spus………..investesti in suflete….adica in porcusorii aceia dragalasi si scumpi cu o mare personalitate!…Despre belgia………?….mie dor !!!!..si ar fi multe de spus ….dar ….Tu sa ne mai scrii da?..sa scrii mereu ……

  3. Rezonez intr-un fel pt ca si eu am avut experiente/ganduri/sentimente similare desi nu re specific Belgia in particular dar asa mai vag general superficial. Am participat si la faza aia de colindat. Acum, trecand de 30 de ani totusi nu ma mai intereseaza asa de mult colindatul si am inceput doar sa acumulez divrrse limbi straine, cred ca am un parcurs chiar banal re etapele de viata si relationarea cu lumea din jur, fie ca e vorba de tari, regiuni, persoane, sau chiar obiecte…desi obiectele acumulate mai mult in liste virtual si mereu supuse posibilitatii de stergere pt ca efectiv nu sunt de tip harciog, insa mai acumulez uneori si obiecte mai mici reale gen carti, insa dupa o vreme le dau sau le arunc sau le pierd. In nici un caz mobila sau chestii gen perdele, cearceafuri, perne, televizoare, etc, adica. Am si cumparat obiecte si mai mari gen case si masini dar si pe alea le-am donat sau aruncat sau pierdut, cam la fel ca si cartile, (desi fiind mai mari desigur in nr mai putin). Uneori ma simt vinovat de asta, de cele mai multe ori nu, pt ca daca as sta sa ma simt eu vinovat de asa de multe tampenii relative cate am facut (si chiar si fara a fi in vreo stare de gen manie din aia de maladie bipolara, ca sa am macar o scuza, ci chiar in mod linistit si chiar calm),
    cred ca nu as mai reusi sa functionez, ci as
    sta asa sa iau serios in consideratie sa ma
    retrag in pustiu si sa ma caiesc ascetic plus cu cenusa in cap si cea mai mare melancolie, (insa cum ziceam, pur si simplu nu e genul meu sa fiu afectiv asa de schimbator, bipolar, adica nu am nici macar posibilitatea asta sa zic ca ah, acum e momentul unei depresii, efectiv nu merge, nu e genul meu sa fiu asa de ordonat, sunt mai mult gen la voia intamplarii si din cand in cand imi atrage ceva atentia sau ma simt obligat de ceva, nu ff impulsiv insa totusi asa ca un soi de atragere, si imi mai cumpar o chestie gen carte, ceas, masina, casa, etc, desi stiu deja de pe acuma ca nu va fi in posesia mea o vreme prea indelungata, cred ca pt ca pe urma dupa o vreme nu ma mai intereseaza, e o chestie mai degraba consumerista cred, pur si simplu obiectele tangibile nu ma pot tine atasat de ele, doar cateva brelocuri, si nici macar alea functionale sau organizate pe colectie…dar e si o chestie pt ca am inceput cu mutatul si colindatul de la o varsta mai tanara, nu dupa ce deja fusesem asezat undeva…nu cred ca am avut o casa care sa fie a mea, nici macar alea proprietate personala temporara, nu ma pricep nici la efortul de intretinere a unei proprietati, pur si simplu sunt ignorant, primitiv, chiar needucat/necivilizat in aceasta privinta, oarecum salbatic, desi nu se vede asa ff vizibil, dar asa sunt de fapt, un om care habar nu are ce e aia sa fii cu adevarat competent raspunzator de
    diverse proprietati, plus care a si trait in conditii din astea consumeriste in care mereu se gasea ceva de cumparat si de pierdut sau aruncat…nu ma laud cu asta, chiar cred ca e imatur si nerecomandabil, insa nu am de gand sa relationez cu lumea prin prisma unor posesii, desi stiu ca sunt importante, ci doar prin prisma unei chestii gen meseria e bratara de aur, numai ca pana si asta fara sa ma atasez in mod special de ea si stiind ca si pe asta pot sa o pierd oricand, si ca nici macar nu e de aur in cazul meu, ci asa de material comun, o ata, un fir oarecare, nici macar de nivel snur impletit).

    Desigur, am exagerat. Dar asa exagerez eu daca e vorba de descris sentimente/ganduri mai complexe. Pt ca habar nu am cum sa le descriu corect. Pur si simplu nu am exercitiu din asta. Nici vocabular. Mai simplu ar fi sa zic ca sunt un fiu risipitor. Dar nu sunt nici macar asa unul din ala ff serios ca la carte, drept de dat exemplu tipologic in vreo carte sau parabola. Sunt un consumerist oarecare ff banal.

    1. Rudolph, m-am prins din prima ca tu erai. 🙂
      In alta ordine de idei, eu nu sunt atat de vorbareata in comentarii, deci sa nu te superi pe mine ca nu-ti scriu file din povesti.
      Apropo de emigrare, in cazul meu m-a scos din zona de confort si m-a facut sa constientizez ca exista si alte lucruri pe lumea asta care merita facute si traite. Stiam eu asa in sinea mea, dar pe unde traiam prin Romania nu prea era cale sa-mi validez opinia. 😀 Apropo, tocmai sunt absolventa de prim modul in neerlandeza. Adica urmeaza nivelul intermediar! yey me!

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s