Am un defect: imi plac oamenii. Chiar daca imi prefer animalutele, oamenii mi se par interesanti si niste „animale” care imi starnesc curiozitatea. Cand cunosc un om nu ma multumesc cu a-i pune eticheta, ci incerc sa inteleg de ce e asa si ce l-a facut sa fie ce vad eu in fata ochilor. Majoritatea oamenilor pe care ii cunosc trec prin viata mea pe principiul „fuse si se duse”, dar unii raman intr-o forma sau alta.
Zilele trecute coseam la masina si m-am surprins gandindu-ma cu nostalgie la o prietena pe care am lasat-o in urma in Vaslui. Nu mai comunicam din cauza de obiceiuri diferite si de vieti care si-au continuat cursul in cu totul alte directii. Dar o sa-mi amintesc cu drag intotdeauna de ea. De ea si de ceilalti cativa pe care i-am considerat prieteni si au ramas acolo.
Exact asa cum imi amintesc si de prietenii din liceu care s-au imprastiat in patru zari. Culmea, pe unii i-am revazut mai ales datorita faptului ca ne-am mutat prin parti apropiate ale Europei. Ca in Romania eram prea departe…
Am schimbat orasul in care am locuit de patru ori in viata (pana acuma!) si de fiecare data cel mai urat am resimtit pierderea prietenilor. Poate parea ciudat, dar nu m-a speriat niciodata faptul ca imi las familia departe, ci ca raman fara prieteni. Nu ca ne-am uita unii pe altii, ci ca acele discutii din pauza sau de la cafeaua de pe hol nu o sa mai aiba loc vreodata caci fiecare va trai o alta viata. Iar momentele pe care le petreceam impreuna vor fi ocupate cu altceva.
Din punctul meu de vedere, fiecare prieten are rolul lui in viata mea. In principal umple o parte din mine care nu e dezvoltata complet, ma completeaza acolo unde eu nu am cum sa mai imbunatatesc ceva pentru ca am si eu limitele mele. Ma face sa vad lucrurile un pic altfel. Da, tolerez o multime de cunostinte in viata mea, dar pe putini ii consider prieteni cu adevarat. Chiar deunazi imi aminteam de un videoclip care a circulat pe Facebook si m-am intrebat cati oameni am in jurul meu acum care ar face asta. Lasandu-l la o parte pe Mr. G. sau pe mama (care s-ar dezorganiza inainte sa se organizeze :D), am ajuns la imensul numar de vreo 10, romani si alte natii. Or fi mai multi, dar prefer sa fiu surprinsa placut…
Ca neplacut am fost deja surprinsa cand mi-am dat seama ca unele relatii de prietenie tind sa devina unilaterale si ca dupa ce „prietenul” a luat de la tine tot ce avea de luat, dispare in zare. Cu astfel de prieteni as sta tare linistita intr-o situatie limita: nici macar nu ar trebui sa ma ostenesc sa sun ca sunt sigura ca nu ar veni sa-mi sara in ajutor. Oricum, in astfel de cazuri rare incerc pentru o perioada sa pastrez relatia, dar la un moment dat ma satur sa tot cred prosteste in oameni (de la mama mi se trage!) si incep si eu sa uit sa raspund la telefon si sa-mi traiesc viata ca si cum ei nu ar exista. Doare al naibii, dar asa s-a calit otelul!
Ca sa nu inchei intr-o nota negativa, sa va povestesc de o intamplare frumoasa de ieri. Am primit la serviciu o carte postala de la unul din fostii nostrii stagiari. Un tip dintr-o mica tara din Balcani, din tata diplomat de cariera si familie cu grave probleme de relationare in general. Si Si baiatul in cauza si-a inceput urarile cu „Hello everyone*”, unde asteriscul era explicat in josul paginii „incl. Spock & Kirk”. 🙂
Aaa, si tot ieri mi s-au facut complimente si mi s-a spus ca pana la urma sunt un bun psiholog. As adauga ca da, sunt, dar am nevoie de timp si incredere ca sa imi pun in practica magia. 😀
Nu stiu daca ati priceput ceva din ce am enuntat eu mai sus sau macar daca e coerent articolul, dar cam asta aveam pe suflet…
Jurnal de Belgia 
Ah!…ești o „sugativă de prieteni” irecuperabilă…ai un prieten și la Roman, știai?
Despre prieten-prietenie…am câteva cugetări :
-Prieten îți poate fi atât un actual prieten cât și un viitor dușman
-Prieten dezinteresat-cam rar…des interesat-mai des
-Dai în mine, dai în tine…spune prietenul
-Nu da un prieten vechi pe unul nou
-Prietenul la nevoie te…contrazice
-Prietenia…moartea iubirii
-Au luat masa, apoi și patul…asta, da!…prietenie
-Prețul prieteniei este sinceritatea
P.S.Cu drag, Mihai.
Prietenii sunt cu totii interesati. Eu caut cate ceva in fiecare din prietenii mei. E o chestie inconstienta in mare parte si nu vrem chestii materiale, cat mai mult spirituale, dar tot e un inters la mijloc. 😀
cu cit inaintam in virsta cercul de prieteni se restringe pentru ca aia pe care ni i-am facut prin liceu sau studentie o apuca pe alte drumuri cum bine ziceai (sau tu o apuci pe alte drumuri fata de ei), iar prieteni noi e din ce in ce mai greu sa-ti faci pentru ca nu mai exista flexibilitatea de la 20-25 de ani. Dar aia care ramin sunt buni. Sau asa ar trebui sa fie conform teoriei mele! 🙂
Ei, se mai gaseste si cate unul rau… Din pacate!
Si cand te gandesti ca Spock si Kirk nici macar nu si-au pus problema prieteniei cu stagiarul! Asta da succes la prieteni!
Ei, blanosii mei au numerosi prieteni. Si pe Facebook au succes. 😀
Cred că mi-ar fi plăcut să îmi fii prietenă. Una reală, nu doar virtuală.
Irina draga, am FB si email. 🙂 Deci macar de conversat si tot putem.
A, sigur că da! Numai că eu, conform „lemei” emise prin online, nu eZist fiindcă nu am cont de FB. Am avut şi am renunţat rapid.
Iar un email nu ţi-am scris vreodată fiindcă ştiu, simt cât de prinsă eşti cu toate ale tale.
Mi-eşti dragă de muuult, dar ştii asta. Şi tu şi mami a ta.
Hmm… Greu cu prietenii! Cu relațiile în general.
Cred că nu există reciprocitate sută la sută. Sau sincronizare, dacă e s-o spun altfel.
Trecând peste lungimea de undă pe care comunicăm de obicei (și care, dacă n-ar exista, nici n-ar fi prietenie), sunt perioade când avem noi mai multă nevoie de ei și îi găsim într-o formă sau alta de disponibilitate (că au și ei viețile lor)… Și altele, în care au ei nevoie de noi și ne găsesc într-o stare sau alta.
E ca-n iubire altfel spus. Dacă ai noroc, te potrivești cu ei. Dacă nu, oricât de mult suflet ai pune în asta, tot nu iese ce trebuie. 🙂
Dubios e cand pentru o perioada suntem pe aceeasi lungime de unda, apoi brusc nu mai…
Esti atat de tanara (fata de mine) si ai scris exact ce simt eu(numai ca de mai multa vreme decat tine ;)) )…Am lasat in orasul-pe care nu l-am schimbat timp de 44 de ani-o multime de cunostinte si cativa prieteni buni…aici nu prea mi-am putut face altii,cu varsta devii si mai selectiv* (sa explic selectiv :care sa aiba aceleasi gusturi,eduatie si conduita de viata ca si tine fiind mai greu sa te schimbi acum si sa treci de la Queen la manele ,de ex!).Si mie imi plac oamenii si chiar daca am fost de multe ori dezamagita de ei tot nu-mi schimb firea:ofer prietenie fara limite! Si tu,draga mea prietena mai tanara,daca esti asa, nu o sa te schimbe nici o dezamagire,nu o sa te doboare nici un telefon inchis in nas si nici nu o sa-ti infranga iubirea de oameni nici un specimen de nimic in care tu ai investit…si candva,cand vei ajunge de varsta mea, nu o sa regreti nimic pentru ca iubirea data neconditionat iti aduce atata satisfactie personala incat durerea pricinuita de ceilalti devine infima.
P.S.In caz de nevoie :suna! O sa vin 😉
Multumesc. Te tin minte! 😉
..da ! undeva ai spus bine …cum se caleste si modeleaza otelul ,!!!..Dezamagiri vor fi mereu atita timp cit inaintam in viata… e precum colacul de salvare aruncat de .,,cineva ,, de pe barca. acel cineva care ar trebui sa ne fie aproape!…cineva aici a spus ca inaintind in virsta cercul de prieteni se restringe ….undeva pot sa contrazic,pentru ca inaintind EU in virsta , inainteaza si Ei. corect? nu conteaza virsta aici ..si nici interesele ..de niciun fel!!. Dar ce fac animalutele ??? nu mai citesc de ceva timp mai nimic de ei aici ! UNDE SUNT???CE FAC?? CITI SUNT?.zi mai multe de ei ..ok? o zii buna !