Despre obiectivitate

Printre colegii mei am doar unul care e si putinfilosof si pasionat de literatura. Explicabil, avand in vederea ca lucreaza in comunicare. Restul, nu ca nu ar citi, dar sunt atat de prinsi cu materialele legate strict de jobul lor incat altceva serios nu prea le mai pica in mana. Iar unul dintre ei recunoaste ca se rezuma la ziar pentru ca nu ii place sa citeasca.

Revenind la primul, filosofam noi la un moment dat, dupa cateva pahare de lichid cu concentratie alcoolica, despre obiectivitate si cat de obiectivi suntem noi oamenii. Parerea lui e ca nu exista obiectivitate. Acest fenomen ar presupune ca omul care se raporteaza la situatie sa fie 100% detasat, ceea ce nu e posibil avand in vedere ca suntem expusi acelei situatii avand in spate un bagaj de cunostinte care ne fac sa avem deja idei personale despre lume si mediu. Asadar, obiectivitatea, in opinia lui, e doar un concept ce nu poate fi atins in adevaratul sens al cuvantului. Parerea mea e ca obictivitatea ca si concept uman e mai putin transanta. Ca totusi noi oamenii definim obiectivitatea din punctul nostru de vedere si a limitelor noastre in a ne detasa complet de o situatie si a nu ne implica absolut deloc emotional.

In toata discutia asta, pe care habar nu am de ce mi-am amintit-o exact astazi, simteam ca as vrea sa-i explic altfel diferenta dintre obiectivitate ca si concept abstract si obiectivitate ca si realitate care totusi exista. Nu cred ca suntem obiectivi tot timpul si in orice situatie, dar cred ca avem momente in care chiar ne incadram in definitie. Iar zilele trecute mi-am dat seama ca incercam ce incercam sa-i explic era legat si de impartialitate, iar Mircea Barbu a spus-o foarte bine. Mai cred ca obiectivitatea moderna e un fel de cumul de impartialitate, toleranta, empatie, dorinta de a intelege si celalalt punct de vedere. Obiectivitatea cere eforturi constiente din partea celui care analizeaza o situatie, eforturi care ar trebui sa fie directionate inspre ideea de baza de a nu tine partea nimanui, de a nu porni din start cu ideea ca lucrurile unii sunt mai buni si altii mai rai etc.

Ca tot vorbim de obiectivitate si impartialitate, mi-am amintit si de un caz cu judecatori si alti „legalisti”. Si ma intreb de ce legile sunt facute de catre legiutor tare neclare… Ca banuiesc ca sunt scrise si trecute prin mana unora din cei care ar trebui sa le aplice. Pai daca 5 nu inteleg acelasi lucru de pe acelasi text, cum se poate sa dea sentinte similare sau sa trateze de pe pozitii egale o cauza? Mda, am si eu intrebari existentiale la ore tarzii. Prin alte tari, recte Belgia, dupa ce iese „pe piata” un text de lege, juristii din mai multe grupuri interesate (avocati, reprezentanti ai statului, reprezentanti ai grupului afectat de lege) se intalnesc si compun un fel de ghid asupra textului in care explica cum se traduce in practica si cat loc de intors ai. Cel putin asa se face in ce priveste dreptul muncii…

Daca tot mi-am dat seama cum si ce trebuia sa-i explic colegului meu, ma duc sa reiau subiectul. Desi nu cred ca-si mai aminteste…