Chestii, trestii...

Blestemele lui Kafka

Ieri am avut un chef nebun de munca: tindea spre minus infit. Dar nimic din ce s-a petrecut pana pe la 4 dupa amiaza nu prevedea evenimentele din cele cateva ore care au urmat si care l-ar fi facut chiar si pe Kafka sa se rusineze de imaginatia sa saraca.

Asadar, manata din urma de cheful de munca, am plecat pe la 4:30 de la serviciu cu gandul sa ajung cat mai repede la Consulatul Romaniei din Bruxelles, sa-mi ridic pasaportul care ma astepta de vreo trei saptamani, sa mai rezolv si altceva pana la 6 si sa vin acasa sa-mi gadil in liniste si pace porcusorii. Primul absurd (amuzant, ce-i drept) se iteste la o statie de tram dupa ce am urcat. Cum ma uitam pe geam, il vad pe sotul Pianistei si copilul lor pe peronul opus. Le fac cu mana si ei incep sa-mi faca semne. Aveam impresia ca fac misto de mine ca am gresit directia (casa si serviciul meu fiind in sens opus). Incep sa rad, ridic din umeri si le trimit un mesaj. Nu trece un minut si Pianista vine si se aseaza langa mine: asta incercau ei sa-mi explice, ca ea tocmai urcase in tram.

Hi hi hi! Ha ha ha! Ea se da jos dupa vreo 5 statii, eu sunt data jos dupa inca vreo 4. Cica se stricase tramul si sa-l luam pe urmatorul. Nu-i problema, ca urmatorul era fix in spatele nostru, dar asta nu m-a scutit de intarzierile provocate de scoboratul tuturor dintr-unul si urcatul in celalalt. Totusi, am ajuns la Consulat pe la 5:10, in conditiile in care programul lor era de la 5 la 6. Am trecut pe langa usa pe care scria „Pasapoarte si titluri de calatorie”, am apasat pe clanta si, vazand ca e inchisa, m-am dus la cele doua ghisee principale. Cum nu scria nicaieri ca acolo nu dau pasapoarte, m-am asezat si eu la coada si am inceput sa astept. In timp ce asteptam, aproape ca mi-am jurat ca nu imi voi declara vreodata copiii inca nenascuti – doar ca sa se elibere un certificat de nastere „gata”, dureaza 25 de minute. Adica ti se ia buletinul si se duce sa caute certificatul. Se intoarce dupa minimum 20 de minute…

Vine si randul meu pe la 18:10. Intind hartiile si sunt luata la suturi: ce caut la ghiseul ala ca nu acolo se dau pasapoartele? Am facut ochii cat cepele si am ajuns brusc in pragul unei crize de isterie. Oar doamna continua neoprita – ca ei au intrebat de vreo cateva ori in sala daca e cineva pentru pasapoarte si ca sa revin in alta zi. Cu ultimele sfortari de pastrarea a calmului pe care le mai aveam in mine, i-am explicat ca sunt de la 5:10 in sala si nu am auzit pe nimeni care sa intrebe de pasapoarte. Ba chiar am invatat pederost discursul colegului sau care explica cum se verifica actele si unde nu se semneaza. I-am explicat cat se poate de politicos si ca muncesc si nu am cum sa plec in fiecare zi de la serviciu doar pentru ca nimeni nu a pus un afis care sa spuna ca acolo NU se elibereaza pasapoarte. Tare acra draguta de felul ei, m-a rugat sa astept sa „vedem ce putem face”.

Pana la urma s-a indurat cineva de mine si mi-a dat pasaportul, dar nu inainte de ma lua si domnia sa la suturi ca de ce m-am dus in sala mare. Eram atat de nervoasa incat am si uitat sa-i dau peste nas cu faptul ca la 5:10 usa de la pasapoarte era inchisa, in conditiile in care ar fi trebuit sa fie deschisa de la 17:00. Mai mult, si lumina era stinsa in incaperea cu pricina! Din fericire, nu era nimic gresit in el… Am fost mai norocoasa decat alti vreo 5 concetateni carora li s-au eliberat diverse acte notariale cu greseli si au trebuit sa astepte sa fie corectate.

Poate va spuneti ca o merit, daca tot imi trebuie pasaport ca sa calatoresc in locuri fistichii. Numai ca nu de aia imi trebuie pasaportul… Ci pentru ca imi expira buletinul si in Romania, ca orice tara care se respecta, pe 27 decembrie Serviciul de Evidenta a Populatiei a fost inchis. Ca la noi Craciunul tine ca in povesti, nu ca in alte tari unde se munceste. Cum buletinul meu expira pe 17 martie, imi trebuia un act de identitate. Iar cea mai ieftina varianta a fost asta cu pasaportul.

De cand am plecat de la Consulat si pana la ora scrierii acestei postari, nici un alt blestem de-al lui Kafka nu m-a mai ajuns.

Anunțuri

13 gânduri despre „Blestemele lui Kafka

    1. Mai tragic e ca aproape incepusem sa cred ca e vina mea… Abia apoi mi-am adus aminte ca am incercat usa si era incuiata, ca in incaperea mare nu era niciun semn, ca nu am auzit niciun anunt…

  1. lasa draga, tu ai stat la caldurica si macar n-ai stat ieri in costum, pantofiori cu stramp subtire, la 3 grade, fara umbrela sau v’un ceva cu ce sa te incalzesti, pe o ploaie torentiala si un vant care iti baga picaturile de apa si in cur sa astepti ca maretii din ambasada statului numero uno, tara cu portii mari cat toti grasii lor sa binevoiasca sa te primeasca inauntru, dupa ce ai stat 2h la coada cu doar un paravan deasupra capului si dupa aia doar in ploaie, ca deh, avem ditai fortareata, dar prostii care platest 160 de coco pot sta in ploaie pe trotuar afara. dar no, am luat viza si slava domnului pana azi n-am luat si gripa sau pneumonie.

      1. la ce injuraturi am tras..ualeu, trebuia sa se darame edificiu. Chestia e ca in interior is foarte misto organizati, simplu, primesti bilet de ordine la intrare si cu ala te striga in ordine peste tot pe unde tre sa mergi. in rest, romanica 150%

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s