Atena – a doua zi

De data asta a fost o zi intreaga. Asta daca putem considera ca ora 19:30, ora inapoierii noastre in camera, marcheaza sfarsitul zilei. Pentru picioarele noastre, cu siguranta da.

Ne-am trezit azi dimineata cu planul gata facut: Acropole, iar in drum un ochi aruncat din mers Parlamentului si Gradinii Nationale. Pe jos, ca pe harta nu pare deloc departe, doar vreo trei statii de metrou, hai, patru. Primul a fost Parlamentul, unde gardianul, foarte amabil, ne-a lamurit ca putem face poze chiar si cu cele doua garzi imbracate in port traditional si nemiscate de parca erau statui de ceara. Am evitat asta, ca mi-am amintit cum nu imi place mie sa ma simt „maimuta” in poze… Le-am facut doar o poza cu zoom.

Dupa Parlament, a urmat Gradina Nationala. Multa verdeata, hectare intregi. Cam prafuita, comparat cu Belgia, deci semn ca ploua mai putin. Dar palmierii erau mari, frumosi si verzi. Si portocali peste tot. Mr. G inca nu poate sa creada ca portocalele lor cresc ca merele romanesti in plina strada. Ba chiar mai si cad pe jos, pe sub masini, si nimanui nu pare sa-i pese.

Si apoi am trecut la cautat drumul inspre Acropole. Bineinteles ca am luat-o pe stradutele din Plaka pana sus si deja ma simteam ca si cum intram in casele oamenilor la cat de inguste erau aleile. Am reusit in cele din urma sa gasim o intrare, sa luam bilete (14 euro de persoana) si sa purcedem la urcat. Iar! Locul in sine e foarte frumos, nu am nimic de carcotit. Am de comentat, in schimb, in ceea ce priveste organizarea. (Mr. G imi precizeaza din stanga ca vorbim de greci, nu de nemti…). Asadar, traseul cu urcusul si ce se poate vizita e alambicat, fara prea multe indicatii. Acropolele in sine e impartit in mai multe zone, fiecare cu o intrare unde ti se verifica biletul, dar puse aiurea tare incat poti taia si pe alaturi fara sa iti dai seama incotro trebuie sa o iei.

In ceea ce priveste reconsructia, se misca greu tare. Lent… Si inca nu am inteles daca vor sa refaca tot sau doar sa reconsolideze pe ici, pe colo. Una din cladirile de la poale, Stoa of Attalos, a fost refacuta integral de catre o scoala americana. Arata extraordinar si ar merita sa se faca un efort (nu doar grecii) si pentru celelalte cladiri. Ma gandesc ca si ce a ramas din original s-ar pastra mai bine intr-o structura completa… Nu de alta, dar nu vad ce altceva ar putea ramane de pe urma noastra, a oamenilor.

Daca vreti sa vizitati Acropolele, care include cladirile alea din varful dealului cunoscute sub denumirea asta, dar si vreo alte trei ansambluri plus un muzeu care adaposteste statuile date jos de pe cladiri, tineti cont ca e deschis zilnic intre 8 si 15. Si nu prea este timp sa le vizitati pe toate… Sper ca biletele noastre sa fie valabile inca o zi ca sa vedem si Templul lui Zeus.

Bineinteles ca la coborare cazi cu nasul in Monastiraki, un cartier plin de locuri cu mancare, piete, magazine etc. Am cazut si in capcana si am luat masa la unul din restaurante. Mancarea a fost buna si ieftina, dar atmosfera este de nerepetat: o gramada de pakistanezi/indieni vanzand tot felul de nimicuri si o alta gramada de copii cu instrumente muzicale iesiti la cersit. Cam ca si la terasele din Romania…

Dupa o musaka originala (cica), am luat-o la pas inspre Lofos Strefi, un delusor aflat in spatele hotelului nostru, cu scopul de a face poze. Cu aceasta ocazie va avertizez ca ce pare aproape in Atena e de fapt in varful unui deal si ca sa ajungi la el ori o iei pieptis, ori ai de urcat muuuuulte scari, ori urci in serpentine pana dai in crize de isterie. Noi am luat-o pieptis. Si dupa ce am ajuns in varful acestui delusor, ne-am uitat la stanga si l-am vazut pe fratele lui mai mare, Likavitou. Am luat-o pieptis… Dar a meritat, caci privelistea de sus e minunata.

Acum ca am terminat de povestit despre minunatii, sa trecem la aspectele cotidiene ale vietii in Atena, o arie urbana cu vreo 5 milioane de locuitori. In primul rand, majoritatea strazilor sunt inguste. Atat de inguste ca trotuarele, unde exista, au mai putin de 50 cm latime. Adica functioneaza legea junglei: trece cine e mai tare. Tot apropo de trafic, e plin de scutere, iar cei ce le conduc poarta rareori casti. Acoperitoarele metalice ale vitrinelor (cele care se lasa la inchidere) sunt pline de grafitti, la fel ca si zidurile. Nu e o arta urbana comandata de municipalitate, si nici nu m-a impresionat pozitiv.

Oricat ar fi grecii de afectati de criza financiara, nu par sa fie doritori de a face un efort inspre a fi serviabili si amabili cu turistii. Pe unde am ajuns (zone preponderent batute de turisti) am avut impresia ca am fost tratata cu un sictir de zile mari. Poate ma insel si asta o fi stilul lor, dar totusi, parca cu conationalii lor se purtau altfel. Daca vine vorba de a comunica in engleza, sa-i credeti pe cuvant daca va anunta ca vorbesc „basic English”. Iar basic la ei chiar inseamna cifrele si cateva alte cuvinte… Mi se pare putin ciudat, ca doar o trebui si oamenii astia sa invete o limba straina in scoala. Iar in timp ce scriu asta, pe Euronews e un reportaj care spune ca Grecia a inregistrat primul surplus economic din 1948 datorita boomului turistic. Paradoxal, nu?! Apropo de sictir, i-am vazut si la un miting in fata Parlamentului: jumatate erau pe la tarabele cu mancare si spargeau seminte.

Exista caini vagabonzi in Atena. Nu multi, nu haite (cel putin nu i-am vazut noi), dar exista. Par batrani, sunt toti insemnati, asa ca as putea presupune ca sunt ramasitele generatiei de haite de vagabonzi. Pisici sunt cu duiumul… Si porumbei. Ia uitati o pisica de pe Acropole:

Ca aspect super pozitiv as remarca temperatura super pozitiva. Am fost asa de incantata si afectata de aceasta super pozitivitate, ca am umblat numai in tricou toata ziua. Genial!

Maine pe lista avem Templul lui Zeus, Muzeul Acropole (macar sa nu zic ca nu am fost, chiar daca nu imi plac muzeele) si marea. Mai cautam si altceva… Plus de incercat un souvlaki, neaparat.