Nu cred in teoria conspiratiei, oricare ar fi ea. Nu pentru ca argumentele nu sunt solide, ci pentru ca si contra-argumentele sunt la fel. Nici macar nu ma mai feresc sa-mi pun numele pe Internet, ca mi l-au pus altii cu adresa si numar de telefon inca de pe vremea cand mai aveam vreo iluzie legata de pastrarea confidentialitatii. Ba chiar m-am bucurat cand, dupa o reinstalare de Windows, deja exasperata de publicitate nedorita in Explorer, am instalat Chrome care m-a intrebat cu nonsalanta daca vreau sa-mi recuperez favoritele si setarile anterioare de pe vremea celuilalt Windows. Oricum ar fi, prea multe lucruri ca sa schimb situatia nu pot sa fac. Iar itele mi se par de cele mai multe ori atat de incalcite incat nici cel mai bun hacker nu ar reusi sa le descurce. In ultima vreme am impresia ca ori totul e o mare informare, ori totul e o mare dezinformare.
Nu imi mai amintesc exact unde am citit zilele trecut un articol vehement impotriva acceptului de a dona organe, principalul argument folosit fiind cel al mortii cerebrale care, de fapt, nu ar fi moarte si din care ai putea sa iti revii. A, si faptul ca toata treaba cu transplanturile e pusa la cale de industria farmaceutica si/sau medicala. Nu am nimic impotriva argumentarii, ba chiar mi s-a parut logica. Dar, ce m-a izbit pe mine, a fost impresia generala pe care mi-o lasa astfel de dezbateri. E ca in cazul unui proces cu jurati din SUA, intr-o cauza care nu e nici alba, nici neagra, ci in diferite nuante de gri.
Oricare ar fi „cauza”, exista o aparare si o acuzare. Bineinteles ca rolurile sunt alternative in functie de unghiul din care privesti problema. Si tot de la sine inteles e ca ambele parti vor aduce cei mai buni experti din domeniu care sa le sustina parerea. De cele mai multe ori, expertii astia sunt platiti, rareori sunt independenti. Faptul ca nu le scrie in frunte cat si de la cine au luat, nu-i face nici mai cinstiti, nici mai de incredere. Si daca apararea opune un expert de la Stanford celui adus de acuzare de la Harvard (doua exemple aleatorii), eu pe care ar trebui sa-l cred? Cum pot eu, muritorul de rand, sa fiu sigur ca un expert e mai expert ca alt expert? Iar daca incep sa caut, sunt convinsa ca voi gasi aproximativ aceeasi cantitate de informatii atat pro, cat si contra. Si mai dur mi se pare faptul ca daca o iei pe fir in urma dai cam de aceleasi doua scantei de la care a pornit totul.
Si imi amintesc un alt exemplu: vaccinurile. O gramada de pareri pro si o gramada contra (mai ales in ultima vreme). Asa ca imi intreb si eu consortul, care-i mai citit in chestiio medicale, trebuie sa recunosc, ce o sa facem cu potentialul viitor mostenitor: il vaccinam au ba? Iar consortul ma da pe spate cu raspunsul: avand in vedere ca noi am scapat teferi, genele par a fi adaptate la vaccin, deci eu zic sa-l „inregimentam”. Puternica logica lui, as zice eu. Dar ideea e ca, pana la urma, cu totii judecam personal astfel de situatii. Pot sa am toate argumentele din lume, ca tot emotional voi lua decizia.
Chiar discutam la un moment dat cu un prieten bun despre obiectivitate. Si eu sustineam ca suntem obiectivi daca vrem, ca altfel nu ar exista termenul. Si ca oricum termenul nu se refera la o obiectivitate perfecta, ci la una umana. Iar el imi spunea ca pana la urma obiectivitatea nu exista, ca tot ceea ce facem si spunem e subiectiv, chiar daca tinde inspre obiectivitate. Si tind sa fiu de acord cu el… Asadar, fie ca vine vorba despre un transplant sau de un vaccin sau de alte situatii morale/etice, putem sa ne dam cu parera la infinit, dar tare ma tem ca pusi in fata situatiei am reactiona putin altfel decat ar cere-o coerenta cu propriile opinii.
Ce mai imi place mie la astfel de lupte duse pe spinarea emotiei oamenilor sunt metodele de comunicare folosite. Sa luam de pilda exemplul vaccinurilor. In cazul in care da gres, dam cu nasul de poza, numele si povestea de viata completa a nefericitului care a fost victima. O statistica concreta gasim doar dupa sapaturi adanci. Iar cazurile in care totul merge bine sunt prezentate in statidtici, dar nu in fotografii.
Ce vroiam eu de fapt sa spun e ca Internetul asta e mare si poti gasi informatie destul de usor. Dar la fel de facil o si poti „planta” acolo, o poti face sa dispara dupa cateva luni sau o poti modifica. Ma intreb cati din cei care chiar isi bazeaza „cercetarile” pe asa ceva stau sa verifice daca profesurul X chiar exista si face parte din cadrele didactice de la nu stiu ce universitate. Sau daca sarmanul copil lovit de autism din cauza unui vaccin exista exact in forma prezentata, unde prin forma inteleg nume, varsta, regiune geografica, diagnostic etc. Mi se pare atat de zapacitor tot mediul asta online, atat de plin de informatii care spun exact ce vrem noi sa auzim.
E ca si disputa cu avorturile… Chiar am citit doua articole cu pareri diametral opuse la cateva zile distanta unul de altul. Primul prezenta cazul unei femei care a aflat, insarcinata in 3 luni fiind, ca baietelul ei avea o malformatie congenitala grava care nu putea fi reparata inainte de nastere. Iar dupa nastere variantele nu intrezareau sansa unei vieti normale pentru acel bebelus, nici macar cu toate ingrijirile posibile, ba chiar se prevedea o moarte prin sufocare, la un moment dat. Si parintii au decis sa-i curme suferinta in momentul in care au aflat. Pe de alta parte, o alta mamica a dat nastere unui copil suferind de un anume sindrom, desi stia ca bebelusul va muri. Acesta a trait 10 zile. Daca in cazul primilor argumentul suprem a fost cat ar fi suferit copilul daca s-ar fi nascut, la al doilea caz acestia au considerat ca dragostea pe care i-o pot oferi in putinele zile pe care le are de trait il va face sa moara fericit. Cum pot eu sa spun care are dreptate? Ce drept am eu sa spun asa ceva?
Pana la urma nici nu stiu care e rolul articolului asta. Poate doar sa afirme ca hatisul Internetului e mare tare si ca lucrurile sunt de cele mai multe ori gri, ba chiar in diverse nuante de gri. Cred ca as gasi toate linkurile inspre articolele care m-au adus in punctul de a scrie asta, dar nu am nicio certitudine ca ce spun ele e bazat pe fapte reale. Nu am fost acolo, nu i-am vazut pe oamenii aia, nu am stat de vorba cu ei… Viata noastra e scurta, insignifianta si nici macar nu stim de ce suntem aici. Dar continuam sa ne-o petrecem gasind contra argumente la orice si incercand sa demonstram ca suntem mai destepti ca altii.
Jurnal de Belgia 
„Astept ordonantele dumneavoastra!”
:)) Pai ia fa un studiu de piata asupra ce vrei tu. 😛
Iata, si din acest motiv, eu mi-am propus, printre rezolutiile mele pt 2014, sa ma straduiesc sa ma perfectionez in continuare intr-un stil de comunicare jurnalistica de masa cat mai apropiat de cea mai ideala limba de lemn, astfel inca sa se creeze macar aparenta unei impartialitati cu adevarat juste, care sa nu riste sa creeze conditii pt riscul unor reactii sau decizii deosebit de emotionale in randul eventualilor cititori…problema este ca destul de multi cititori umani au tendinta deosebit de suparatoare de a recepta diverse chestii in mod subiectiv, plus a-si alege pana si chestiile pe care le citesc in mod subiectiv, nemaivorbind de tendinta omeneasca a oamenilor de a decora diverse lucruri intalnite in calea lor cu o gramada de fantezii…zau, in mod realist cred ca este deosebit de dificil de a implementa o societate totalitara asa ca in Orwell…am mari dubii daca pana si nord coreenii sa fi reusit…desi desigur este un sistem relativ ideal care poate scade riscul dezinformarii haotice si poate facilita o informare (fie si falsa sau misinformativa, nu in cazul meu desigur, deoarece eu ma voi stradui intotdeauba sa fiu un potential dictator si propagandist cat mai etic, dar asa, de ex in cazul unui dictator malevolent) cat mai
ordonata si inalt organizata…anumite grupuri
de cult religios pot uneori si ele reusi in mod
temporar…ce pacat ca oamenii tind sa fie cam
porci la faza asta…
NU comentam ironic articolul de mai sus, ci chiar candid sincer reflexiv cvasi-filozofic…desi, ma rog, la nivel total ignorant amator, deoarece nu am vocabularul si exercitiul necesar acestui fel de reflectie
sociala…si pot sa spun chiar sincer ca daca e sa citesc eu personal diverse maxime si reflectii social filozofice, chiar eu de fapt le prefer pe alea mai umoristice sau ironice sau bascalioase, nu pe alea serioase care ma si plictisesc si pe care nici nu le inteleg si nici nu le vad o utilitate practica imediata, pe cand umorul macar ajuta asa ca sustinere morala, desi desigur nu este mereu recomandabil daca se ridica subiecte grave si serioase in discutie.
Referitor la subiectul vaccin, eu as fi tenat sa ridic si problema binelui societatii in plus de binele unui copil individual…din cauza imunitatii de turma care e protectoare pt mai multi copii din jurul celui vaccinat chiar daca nu sunt toti din turma vaccinati…desigur insa, care e ala care isi doreste pt copilul lui personal sa fie leader de turma supus si posibilelor riscuri inerente ale unei asemenea pozitii de leadership, (desi realist obiectiv ele sunt mici de tot in cazul vaccinurilor recomandate astazi) ?
Tu inca iti mai propui rezolutii la inceput de an?! Multa bafta cu limbajul de lemn si obiectivitatea emotionala.
Chiar daca ai fi comentat ironic articolul, tot nu m-as fi suparat ca fiecare are dreptul la opinie si libera exprimare. Nici nu stii cat m-am abtinut sa nu fiu sarcastica in exprimare. :)))
E vorba de obezitate informationala. Ar trebui sa ne tratam 🙂
Ar cam trebui…
Până la urmă, indiferent de sursele cercetate, decizia o luăm noi înșine și răspundem de urmări.
Da, dar stii tu ca cei mai multi oameni se simt in mai in siguranta daca isi pot valida decizia cu opiniile altora „mai experti” si asa au si un fel de tap ispasitor daca se intampla ceva rau.
Pana la urma e lucru mare sa-ti poti asuma propriile decizii.
i fully agree.
si chestia asta cu gramezile de pareri care mai de care mai informate decit a ta (pe bune) se aplica si in discutiile despre politica, care-i mai corupt decit care etc.