Misunam sambata trecuta prin casa in cautare de ceva. Nici eu nu stiam exact ce, dar speram sa gasesc. Ma tot batea un gand la cap, dar nu reuseam nici cum sa-l prind, sa-i vad fata si sa ma dumiresc si eu ce vrea de la mine.
In clipe ca astea cel mai bine e sa ma apuc de spalat niste vase, ca se sperie gandurile ca as putea sa le imbaiez si pe ele si, alergand de zanatice prin cutia craniana, se mai pierd si ies la suprafata. Iar eu apuc sa-l prind pe vinovat care, de obicei, e vreo idee creata. Numai ca, rotind ochii prin casa, nu am gasit mai mult de un pahar care sa fie demn de a fi imbaiat in chiuveta. Si nu era de ajuns. Ba chiar am luat in considerare ideea nastrusnica de a spala vasele curate, dar imi era ca o fi interpretand masculii de prin casa ca nu le-au spalat ei bine si nu s-or mai atinge veci de ele. Sau, mai rau, s-or fi simtit vasele curate folosite si, te pomenesti, ca mi-or varsa ciorba in poala data viitoare de nervi ca le-am ingradit libertatea de a vedea viata fara a fi afundate in mancare.
Cum gandul lovea asiduu din picioare si refuza sa scoata vreun cuvant, m-am dus pe mine la baie spunandu-mi ca daca vase nu sunt, capul meu poate sa le tina locul cu brio. Asa ca am procedat la samponarea si imbalsamarea podoabei capilare, urmata de o sedinta de scufundari in apa calda. M-am gandit ca apa calda dilata porii si o reusi gandul sa iasa pe langa vreun fir de par mai anemic. Bineinteles ca am procedat ca la carte, cu scufundari ritmice si de intensitati asemnatoare, ca sa vada gandul ca nu glumesc si ca ar face bine sa-si dea urzeala in vileag pana nu ma enerveaza si mai tare.
Dupa vreo 30 de minute de fiert in apa oparita, gandul tot nu vroia sa iasa. Bag sama ca o fi adormit prin vreun ungher de printre cele doua emisfere si a ramas ancorat in sinergia lenii. Dar, cand sa incep procesul de uscare al pieii deja crete (vai de picioare unde nu-i cap!), se trezi si vinovatul, probabil speriat de faptul ca ar putea sa se piarda de tot si nu ar mai face nicio branza cu sacrificiul sau. Sau poate a reactionat la culoarea mov a prosopului, lasandu-se stimulat vizual…
Ce credeti ca vroia gandul meu?! La inceput incoerent, a inceput sa baguie ceva cum ca ar fi cazul sa mai incerc o data sa scriu povesti de adormit copiii in engleza. Ca mai incercasem eu ceva, dar m-a lasat balta inspiratia… Adica gandul meu era suparat tare ca ma rezum la a scrie emailuri serioase in engleza si ca e pacat de toate cuvintele alea multe pe care le activez/invat citind. Mai ca imi venea sa-mi iau la palme gandul caci nu intelegeam de ce se baga el in viata mea. Ba mai mult, ma enerva ca nu a bagat de seama deja ca am mai incercat o data si s-a ales praful de idee.
Dar gandul o tinea pe a lui si incerca sa ma lamureasca ca exista o solutie chiar sub ochii mei. Eram in baie si ce vedeam fix sub ochii mei era toaleta… Am crezut ca ma ia gandul la mistouri ascunse. Mi-a explicat, mai coerent ca la inceput, ca ar trebui sa ies din baie si sa imi arunc un ochi prin apartament. Figurat vorbind, ca nu i-ar fi placut gandului sa-mi arunc la propriu ochiul. Poate chiar sa ma si conversez putin cu fiintele pe care le gasesc prin casa. Numai ca nu incepusem sa caut speriata gandaci prin bucatarie cand ridic ochii si-mi vad porcusorii. Abia atunci a catadicsit si gandul sa puna stapanire pe mine si sa vorbeasca cu vocea mea.
Ce a urmat a fost o negociere stransa de contract intre gand si cele doua patrupede, sedinta care s-a concretizat prin facerea blogului lor. La care eu sunt copywritter, of course! Sau editor. Si designer web. Numai autor nu… Ca de obicei: unii cu munca, altii cu faima.
Articol incropit pentru Blog Power 90, pe o tema propusa de Bianca. Au mai scris pe aceasta tema: Liviu, Ioana S., Bianca.
Jurnal de Belgia 
Funny blogul porcusorilor! :))
exact ce spuneam: eu ma zbat si ei aduna laudele!!! no way! ma duc acasa si le rup urechile! :)))
Uneori gândurile sunt atât de încâlcite încât ne rătăcim prin labirintul lor și nu ajungem la niciun rezultat încercând să le descifrăm și să pătrundem în tainele lor.
Daca as avea buton de Like pt comentarii, l-as apasa acum. 🙂
Mai fata, daca mai aveam vreun dubiu, cand am aflat ca le-ai facut si blog, s-a risipit ca un fum ideea ca ai putea fi normala. Cu toate astea, tare te invidiez. Mi-ar placea si mie sa am (macar) un animalut caruia sa ii fac blog. 🙂 Problema este ca nu ma pot decide ce fel de animalut sa imi iau. Oare un papagal ar fi potrivit sau i-ar face pe multi sa creada ca ii iau la misto? :)))
Nici nu iti dai seama cat de mandra sunt ca nu sunt „normala”. :))) Mai apoi, nu e blogul meu, ci al lor, da?! Ca daca zic altceva, mi-or roade urechile in somn.
Apropo de luat animalute, gandeste-te cat timp ai, cat de comoda esti etc. Pt mine porcusorii sunt solutia ideala: blanosi si mangaiabili, dar nu trebuie scosi sa faca pipi dimineata si nici nu se urca peste tot. 😀 Dar orice animal face mizerie / dezordine in casa. Deci, daca esti obsedata de curatenie, nu-ti lua. :))) Eu am fan si rumegus peste tot! Dar nu ma deranjeaza.
Animale care sa stea cuminti la mangaiat si care sa nu faca pipi si caca exista? Unul de acet gen mi s-ar potrivi. :)))))
nope, sorry… :))
Eu astept prima ta carte/ povestire. Esti ca Einstein, ai o idee, dar buna :))
Ha ha ha! Si eu o astept… :))