E vorba despre mine in propozitie, da?! Si am mentionat „poate”, da?! Si inca ceva: vroiam sa las postarea asta pentru mai incolo, dar Coolnewz mi-a dat parca un imbold sa scriu mai repede.
Din nefericire, timp sa citesc am in principal in tramvai, cam 40 de minute pe zi. Caci in tramvai nu pot sa scriu la laptop, dar pot sta atarnata numai intr-o mana ca o maimuta, cu un picior contorsionat aproape imposibil si cu fundul in fata altcuiva, dar cu o carte in mana presupus libera pe care refuz sa o folosesc pentru identificarea unui sprijin mai bun. Iar ultimele trei carti citite m-au facut deseori sa pufnesc in ras incat sa se uite lumea putin ciudat la mine. Adica oameni care canta sau se zbantuie in tramvai s-au mai vazut, dar care sa citeasca Boris Vian (de exemplu) si sa rada, nu prea.
„Demain j’arrête !”, de Gilles Legardinier, am cumparat-o inainte de calatoria in Romania, cu gandul ca o citesc in avion. Numai ca nu prea am avut chef de asa ceva si a ramas pentru momentele de „naveta”. In mare e vorba despre o tipa care ajunge sa faca tot felul de comicarii ca sa fie bagata in seama de un tip. Nu va dezvalui deznodamantul, va spun doar ca pe coperta e o pisica cu fes. Si ca habar nu am cum fu tradus titlul in romaneste. Dar cartea e una usurica, numai buna pentru relaxare. Deci nu va asteptati la filosofie!
Apoi am trecut la Boris Vian si ale sale povestiri. Acuma nu ca ar fi comice, dar absurdul spus pe un ton lejer m-a lasat masca la inceput si, dupa cateva secunde, pufneam in ras. O fi bine, o fi rau, nu stiu… Iaca doar un exemplu de text:
„Un tanar urma sa se casatoreasca. Isi termina studiile de sculptor de morminte funerare de toate genurile. Era de familie buna, tatal sau conducea sectia K de Sobe Tubulare, iar mama lui cantarea saizeci si sase de kilograme. Locuiau pe strada Doi-Frati, la numarul 15, tapetul din sufragerie, din nefericire, nu se schimbase din 1926 si reprezenta portocale portocalii pe un fond albastru de Prusia, ceea ce este urat. In zilele noastre, nu s-ar fi pus nimic, si asta pe un fond de o culoare diferita, mai deschisa, de exemplu. Se numea Fidele, iar tatal sau Juste. Mama sa avea si ea un nume.”
Adica, serios, ce legatura are jobul tataului cu greutatea mamei, albastrul si portocalele? Iar „Mama sa avea si ea un nume.” m-a dat pe spate. Pe „to do list” a intrat si „a-l citi pe Boris Vian in original”…
A treia carte pe care am luat-o la rand a fost „Trei intr-o barca”. Mai ca imi venea sa ma dau si eu cu barca pe Tamisa de la atata haz. Numai ca mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa si muncesc pe bune si nu cred ca as fi facut cinste cartii. 😀
Momentan ma lupt cu „Ultima poveste” a lui Cees Nooteboom. Dar asta nu e amuzanta. Mai putin stupiditatea prezentarii facute de o romanca: autor olandez care a scris in neerlandeza. Fa, tanti! Te strang olandezii de gat daca aud asa ceva! Olandezii vorbesc olandeza si flamanzii (adica ai mai olandezi dintre belgieni) vorbesc neerlandeza. Olandeza si neerlandeza sunt cam ca si romana cu moldoveneasca. Clar?!
Amu’ ma duc sa vad ce prostii au mai insirat porcusorii mei pe blogul lor…
Jurnal de Belgia 
textul lui Boris asta suna de parca ar fi din categoria „perle de la bac” :))
numai ca el e faimos 😛
Iti recomand si „Spuma Zilelor” de Boris Vian ..defapt o am cu mine adusa din Romania printre cele 3-4 carti cele mai iubite pe care nu am avut suflet sa le las acasa. In schimb am sa caut sa citesc ce a mai scris. Eu ma apucai de tatii SF-ului…iar o sa visez ca traiesc in universuri paralele si o sa privesc cu scarba la sarmanele creaturi terestre ce se tarasc de la o zi la alta :))))
Ok, o sa o caut in original. 🙂