Eminescu vs Kirk

Sau, mai bine spus, Kirk vs Eminescu… Dar sa vedeti de ce. 😀 Ieri a fost ziua lui Eminescu iar eu, in nemernicia mea incomensurabila, am ales sa ii spun La multi ani! bulei de blana lucioasa cu care imi impart viata zi de zi de vreo 10 luni… Cica sa-mi fie rusine!

Numai ca nu imi e. Nu am absolut nimic cu Eminesc, ba chiar imi plac poeziile lui, il consider genial, un reprezentant de seama al culturii romanesti si toate cele bune. Recitesc cu placere oricand operele sale, il prezint cunoscutilor de alte nationalitati, ba chiar am facut cadou traduceri de ale operelor sale. Dar cred ca s-au consumat destule caractere (adica litere, nu de-ale oamenilor) ieri si pe Facebook, si pe Twitter, si in blogosfera, incat sa am impresia ca eu mai lipsesc cu inca o poezie… Desi, cred ca ar fi trebuit sa public vreunul din comentariile alea interminabile pe care a trebuit sa le invatam prin liceu. Ca pana la urma la asta ii reducem noi pe marii scriitori romani – disecarea unor curgeri fluide ale zicerilor lor si incercarea de a deslusi cu ce aduce fiecare expresie si in care curent literar se incadreaza. Sa-mi fie cu iertare daca l-am jignit pe Eminescu, ca n-a fost cu intentie. Intre noi fie vorba, nici rudelor mele moarte nu le spun la multi ani de ziua lor. Da, stiu, sunt o fiinta haina!

In plus de asta, mai sunt si alti poeti geniali in literatura noastra si parca nu umplem toti peretii cu lucrarile lor la aniversarea nasterii. Cu atata mai putin la aniversarea mortii… Ce sa mai spun despre scriitorii de romane?! De ziua lui Marin Preda (chiar, cand e?) o sa am grija sa gasesc si sa platesc pe cineva sa transcrie integral „Morometii” ca sa pot sa public textul pe Facebook si pe blog. Desi romanul meu preferat, dar preferat de tot, e „Viata ca o prada”. Si e si mai scurt decat „Morometii”… As plati mai putin pentru transcriere. Aaaa, dar mi-am mai amintit ceva: de ce nu posteaza nimeni fragmente din proza lui Eminescu?! Ca tocmai ma izbi gandul…

Bun, deci daca pana aici reiese ca sunt total impotriva propovaduirii marilor reprezentanti ai culturii romanesti, hai sa va spun cat de ciufuta sunt in ce-i priveste pe bietii romani de rand, iar la final de tot va spun si de ce sunt revoltata. 😀 (Am capacitatea de auto-alimentare: cu cat descriu mai mult un sentiment, cu atat imi creste in intensitate. Asa ca nu ar fi mare mirare ca pe cand ajungeti pe la sfarsitul postarii sa explodeze blogul cu totul. )

Pe langa faza asta cu Eminescu care probabil o sa-mi atraga pacate vesnice, am mai comis si alte magarii in ultima vreme. De pilda, indraznesc sa nu raspund imediat la intrebarile puse pe celalalt blog (ala cu despre cum sa-ti faci acte in Belgia) de unii care aparent nu stiu sa citeasca. Ma gandesc ca daca ar sti, ar fi in stare sa petreaca jumatate de ora lecturand informatiile si abia dupa sa ma intrebe cate ceva. De cele mai multe ori oamenii vor exact raspunsurile pe care nu au avut timp sa le citeasca. Iar eu, in aceeasi nemernicie a mea, ca doar sunt plina de timp liber, ar trebui sa le raspund imediat. Daca nu, imi atrag observatii… Stau si ma gandesc ca poate ar fi bine sa-mi fac rost de un numar de telefon cu taxa inversa. Si de un email asisderea. Bogata as fi!

Nu vreau sa va povestesc cat de urat reactionez la telefon. Adica dupa ce ma ia cineva la puricat despre cum sa-si faca nu stiu ce acte complicate, cand ajung pe la jumatatea explicatiei ii spun ca as putea sa-i fac eu actele, ca nu taxez, ca oricum iau un comision de la firma la care depun dosarul, iar domnita, in imensa ei bunatate, imi spune ca nu, ca se descurca singura. Iar apoi parea nemultumita ca nu am vrut sa-i raspund cu lux de amanunte la intrebarile ulterioare. Clar, nu o sa ajung vreo Maica Tereza, ca prea ma infurii cand oamenii se asteapta sa le ofer totul pe gratis…

Amu scuzati-mi tonul rautacioso-sarcastic, dar ieri mi-am petrecut vreo ora pe la Consulat (va povestesc curand!), diseara am test la limba olandeza si cred ca de aici mi se trage faptul ca mi-a sarit putin tandara ca am fost trasa de urechi de un numar semnificativ de persoane – adica mai mult de 3,4 – ca scriu ce-mi trece prin cap in propriul meu jurnal on-line. A nu se intelege ca nu va iubesc/respect etc. pe voi, cititorii mei, ci doar ca banuiam ca ma cititi exact pentru ceea ce si cum scriu si nu ca va fac pe plac tot timpul. 😀

P.S. Pe 1 februarie a cui mai e ziua? Ca face si Spock un an si sa stiu pe cine calc pe coada. Ca Spock nu are coada, deci nu pot sa-l calc pe el…