Iar nu stiu ce am mancat…

In ultimul an mi s-a intamplat de mai multe ori sa mananc bucate alese si sa nu am habar exact ce mananc. Adica idei generale despre ce am in farfurie erau, dar in detaliu era o mare nebuloasa.

Sambata seara am fost la cina intr-un loc cu „dress code”, cica. Spun cica pentru ca sefa mea a facut rezervarea fara sa fi fost macar o data, iar seful cand a auzit a sarit ca ars zicand ca nu-i loc in care sa mergem in blugi si ca sa luam sama ce toale folosite aruncam pe noi. Am fost tare trista cand am auzit ca nu pot sa-mi port cizmele cu tinte… Initial ma gandisem sa port o rochie rosie (rosie, da?! nu vreo nuanta…) cu ciorapi si pantofi negri, dar dupa ce am pus-o pe mine mi-am dat seama ca tipam de la o posta ca astept clienti. Adica pentru Belgia, unde nu se poarta haine prea colorate, cam asta e impresia. No, si fuga la dulap si am tras peste cap rochia neagra de dantela, cu manaeci evazate trei sferturi, dar lunga cam de o palma si jumatate sub fund. Asa ca, in ciuda vointei mele, am fost imbracata toata (chiar toata!) in negru. Cum aveam de mers pe jos o postate de drum, pantofii i-am bagat in poseta ca o doamna ce sunt, iar la trotuarele bruxelleze am asortat o pereche de tenesi. Sexyyyyy!

Bineinteles ca Mr. G a trecut prin acealeasi probleme de garderoba: a ezitat 5 secunde daca sa isi pieptene milimetrul de par de pe cap sau nu,  a avut de ales intre … un singur costum si o singura camasa, iar cu tocurile a rezolvat-o si mai repede zicand pas si luandu-si pantofii cu talpa plata.

Ideea e ca intr-un final am ajuns la locul faptei, unde un pahar de sampanie (dinala mitititel, nu de 72cl!) costa 12 euro… Mi-au alunecat si mie pe gat vreo doua, ca nu care cumva sa-mi stea in gat mancarea ce va sa vina si care la o socoteala de baza era minim 50 – 60 de euro de persoana. Ma uitasem de acasa la meniul de pe internet si cam dibuisem ce as vrea sa mananc. Nu ca si intelegeam pasareasca gastronomica, dar macar am priceput cuvinte disparate precum somon, rata, pui, salata, tarta etc. Pana la urma se presupune ca am ingurgitat somon fume ca si aperitiv, o salata de „magret de canard” cu smochine proaspete si niste buruieni pe care nu le-am mai vazut in viata mea ca si fel principal si o tarta cu… migdale (?!) si inghetata la desert.

Acuma nu va ganditi ca la minimum 18 euro portia de aperitiv primeai un lighean de mancare. Nici macar un faras nu era… Somonul meu a fost compus din 3 „fleici” prin care citeam inscriptia de pe fundul farfuriei (aia cu Made in China) cu lejeritate, chiar daca era din portelan de la Ikea. Salata a avut si ea cateva aschii de carne, vreo doua linguri de verdeata si vreun litru de otet nu stiu de care, ca bag seama ca era pe cale a expira si trebuia folosit. Dar restaurant gastronomic, ce pestele nostru?! Nici nu vreau sa ma gandesc cat a costat sticla de vin sau alte detalii de genul asta care ar putea sa faca mancarea sa-mi cada greu la stomac.

Cum am nimerit in capul mesei ca eram 13 si s-au gandit ei ca-mi sade bine in locul ala, la un moment dat se glumea ca o sa-mi dea mie nota. I-am anuntat ca daca e asa, declar ca suntem prea grasi cu totii si din momentul ala suntem la dieta. M-am asigurat ca scap de pocinog fofilandu-ne primii. 😀 (Sa stiti ca am fost invitati, nu am sters-o fara sa platim. :P)

Revenind la tinuta si la formalitatea locului, am constatat ca ce se presupunea a fi super elegant era, de fapt, un super posh modern, ultimate fashion si ce intelege fiecare prin asta. Adica de la pantaloni de piele purtati cu botine cu toc cui, pana la tricouri cu franjuri asortati cu ai candelabrului de la bar si cizme UGG, am vazut cam de toate. Iar tot peisajul asta a fost asezonat si cu vreo cateva pitipoanece venite si ele sa ia cina cu prietena lor, travestitul, imbracat/a in blugi si tricou. Deci, la naiba, mai bine purtam rochia rosie ca poate le suflam alora vreo afacere.

Bine ca nu imi fu rau dupa…