Ce-am mai facut in ultima vreme

In ultima perioada am dat cam rar pe aici. Mea culpa, ma duc sa-mi fac autocritica in fata partidului din care nu fac parte, dar nu in fata oglinzii ca mi-e frica ca se sparge de la atatea abateri. Sa nu care cumva sa credeti ca v-am uitat sau ca v-am abandonat ca sa stau degeaba si sa vegetez ca o leguma in pericol sa fie mancata cu foc de Kirk, mi-am zis ca cel mai bine ar fi sa raportez scurt si la obiect.

In primul rand mi-am ocupat sambetele cu baby sittingul, activitate care cam incepe sa ma oboseasca. Mai ca ma face sa ma intreb daca e treaba mea pe lumea asta sa fac copii. Si sa nu ma luati cu „lasa ca cu al tau e altfel”, ca nu va cred. Tot cu noaptea in cap trebuie sa ma trezesc, asta in fericitul caz in care esti lasat sa dormi peste noapte, si nu-l am in ograda doar o zi pe saptamana, ci 7 / 7. Oricum, cred ca zeii din Asgard (cu aia am vorbit ultima data) s-au prin ei ca trebuiesc sa fiu pedepsita pentru nesupunerea mea, asa ca mi-au daruit un copil cu care sa stau in week-end care cred ca e cel mai cacacios plod de pe lume. Scuzati exprimarea, dar asta e adevarul! Face caca cu orice ocazie. Uneori nici nu-i schimbi bine pampersul, si a si pocnit-o iar. Si, credeti-ma, productiile plozilor nu miros a parfum de trandafiri!

Pe aceleasi coordonate, se pare ca ma inteleg bine cu copiii – nici unul nu face mofturi la mine, toti asculta mai ceva ca de parintii lor. Asa ca teama mea cea mai mare (cred ca v-am mai zis-o) e ca al meu o sa fie un mic monstru. Dar eu o sa fiu denaturata si o sa-l plasez la cresa de la 3 luni. Iar seara ma duc la cursuri de olandeza si de dans si la concerte… Asta cand o sa fie, nu va panicati, nu sunt 2in1! Oricum, la cate intrebari mi se pun de genul „tu cand faci un copil? Ca trece timpul…”, ma bate un gand sa nu spun la prea multi si sa anunt cand o avea copilul vreo 6 luni. Petrecerea de botez oricum iese complet din discutie, asa ca nu cred ca si-ar da seama careva. 😀

Intr-un registru putin mai trist, am fost la un spectacol caritabil „Make A Wish”, adica organizatia aceia care indeplineste dorintele copiilor bolnavi. Nu atinsi de raceala, ci vorbim de cazuri grave! Am fost si anul trecut si a fost simpatic… Dar anul asta au apelat la o strategie de marketing deprimanta – au prezentat inclusiv cazurile copiilor care ar fi trebuit sa fie pe scena, dar au murit in urma cu cateva zile. Asta in conditiile in care in sala erau destui pacienti suferinzi de boli incurabile si parintii lor. Mi s-a parut ca trebuie sa fie tare deprimant pentru ei – „mami, uite, X are aceeasi boala ca si mine si a murit saptamana trecuta!”. Adevarat, au fost si vreo doua cazuri care s-au sfarsit foarte fericit, dar majoritatea timpului ne-am petrecut-o smiorcaind. Oricum, artistii prezenti pe scena au meritat cat de cat plansul in public. Am vazut Hooverphonic, Noa Moon, Grand Coeur Malade etc. Si vreo doua playbackuri deplorabile. Dar a fost pentru o cauza nobila.

Pe aici e obiceiul ca pe 1 decembrie sa se ofere „calendare” cu ciocolata. Cam ca asta de mai jos…

In spatele fiecarei date se afla cate o ciocolata si mananci un pe zi. Casuta mea a fost cu oua cu surprize, care chiar au fost o surpriza. Adica nimic complex in facerea lor… Cea mai complicata imbinare a fost din doua piese si un snur. Si imi amintesc ce frumoase erau surprizele cand eram eu mica: iti lua ceva vreme sa le faci, dar merita. Faceam misto prin birou ca majoritatea copiilor de azi sunt atat de obisnuiti cu calculatoarele incat probabil chiar le ia cateva minute sa imbine doua piese si un snur. Tragic!

Pe de alta parte, cursul de olandeza merge bine. Reusesc deja sa ma conversez simplu despre mine, porcusorii mei, familie, ce-am mancat, ce-am baut, ce fac in cursul zilei etc. Nu cred ca gramatical e 100% corect, dar sunt multumita. 🙂

O sa vin in Romania pentru cateva zile, asa ca a trebuit sa gasesc sitter pentru porcusori. De data asta magareata a cazut pe arakelian. Bineinteles ca i-am trimis un mai luuuung cu instructiuni de am impresia ca am bagat-o in sperieti… Zici ca ii las sfintele moaste in grija, nu doua ghemotoace de blana. Oricum, sambata viitoare, desi aterizam in Bruxelles undeva pe dupa amiaza, sunt hotarata sa ma duc sa-mi recuperez bulele de fericire. Piscicultoru’, transportatorul oficial al panaramelor de porcusori, a fost instruit ca nu are voie sa-si faca planuri, altfel va fi batut cu frunza de telina peste urechi pana i se transforma nasul in chimen!

Nu am apucat sa cumpar cadouri pentru toti cei carora as vrea sa le ofer… Va trebui sa supravietuiesc cu gandul asta. Oricum, printre cele deja daruite din motiv de „nu ne mai vedem pana la anul” sau doar pura nerabdare, se numara un set pentru servit branzeturile gravat cu sigla La vache qui rit cu patina timpului pe ea, doua pahare de sampanie pentru cine romantice, o cina tipic romaneasca pentru un canadian. Urmeaza sa cumpar neaparat o carte de colorat cu gaini pentru un coleg / prieten ale carui animale preferate sunt… gainile!

In alta ordine de idei, daca tot am vazut Hooverphonic live pentru o melodia, mi-am amintit de ei si o sa ma duc la concert pe 4 aprilie 2014. Si cand cautam eu bilete, am dat peste un festival de aici din Belgia (Werchter, pentru cunoscatori), care in prima zi aliniaza Metallica si Placebo. Biletul doar 83 euro pe zi sau 205 pentru 4 zile… Ar merita cel de 4 zile, dar sunt cam ocupata in perioada in care e festivalul, deci s-ar putea sa ma multumesc doar cu cele doua formatii din prima zi.

Acuma fug repede, repede, sa hranesc monstruletul cacacios, ca doar are nevoie de materie prima pentru o productie sustinuta. 😀