Despre super glue si casti

Pun pariu ca cei care ati trecut de titlu asteptati deja sa cititi despre cum am lipit cu super glue o pereche de casti. Ei, nuuuu… Am sa va povestesc in schimb niste aventuri de ale nazdravanilor patrupezi care locuiesc cu noi in casa.

Incepem cu cel cu tartita mare, cum ii spune Mr. G candid, adica Kirk. Sambata le-am dat drumul prin casa pentru sesiunea saptamanala de ranit serios in custi. Kirk a fost exilat in spatele unui grilaj in dormitor pentru ca e mai docil, se plictiseste mai greu si nu incepe sa zdrangane gratiile dupa 10 minute de sa ne apuce pe toti pandaliile. Numai ca dupa vreo jumatate de ora s-a simtit neglijat. Cum am considerat eu ca nu si-au facut turul necesar mentinerii siluetei, am zis ca ma duc sa-l gadil putin sub coada si sa-l bag in seama ca sa mai faca totusi putina miscare. Zis si facut, l-am cocotat in varful patului unde ma gandeam ca o sa aiba de munca sa sara peste obstacole pufoase precum paturi, pilote si perne. Numai ca musiu a inceput sa faca ce nu face prea des: s-a gudurat (daca asa ceva e posibil pentru un porcusor de guinea) vreo 20 de minute pe langa mine si cersea sa il scarpin / mangai pe spate. Iar miscarile mele erau insotite de de guitaturi marunte, semne clare de incantare din partea lui.

Dupa toate aste dovezi de iubire eu, in miselia si neatentia mea, l-am rasplatit spargandu-i bolul pentru cereale: cand am luat cusca curata cu porcusorul in ea pe sus sa o pun la loc, am dat peste castronelul din ceramica care a aterizat spart de la vreo jumatate de metru inaltime. Mare tragedie, mare. Am cautat un super glue in toata casa, i-am trimis mesaje consortului poate si-o aminti el pe unde e, dar nimic. In lipsa de alte idei, am dat o tura prin bucatarie si tot ce am gasit a fost un micut bol de sticla, usurel, numai bun de folosit pe post de suport pentru lumanari. Am zis ca o rezista 2 zile pana pun mana pe un super glue, caci varianta cealalalta, adica boluri normale din serviciul de masa, era prea mare chiar si pentru mancaciosul meu preferat. Ar fi incaput cu totul in el…

Si il pusei pe cel de sticla. Un Kirk mai contrariat si debusolat nu am vazut in viata mea. Se uita cand la bol, cand la mine. Si sunt convinsa ca daca ar fi putut, m-ar fi tras de maneca si m-ar fi luat la suturi sa-i dau bolul inapoi. Cand am vazut duminica dimineata ca l-a mai si plimbat prin toata cusca, mi s-a facut mila si am decretat ca trebuie lipit cel spart. Asa de bine ne-am inteles noi toti cei 3 bipezi asupra acestui fapt ca seara ne-am strans acasa si am constatat ca aveam trei tuburi babane de lipici multifunctional, cam asa pe masura lui Kirk. I-am lipit castronelul si mai mare bucurie nici ca s-a vazut. A topait de zor. Singura problema ar fi ca suna a gol cand ii torn cerealele, dar ne-am obisnui noi.

Trecem la Spock, albitura mea hapciupalitica preferata. Ca porcusorul asta nu are stare nici cand doarme, nu cred ca mai e un secret pentru vreo cineva. Printre alte nesecrete despre el ar mai fi ca iese pe canapea si se autoserveste cu hartie si ca ii cam plce sa traga de plastice si alte curiozitati de prin casa. Noi pazim chestile rozabile, dar se pare ca luni dimineata am comis un pocinog: Mr G a lasat castile de la calculator pe canapea, iar eu am deschis cusca bestiei. Ca sa nu existec onfuzii, albitura cu ADHD a avut posibilitatea sa iasa pe canapea nesupravegheat intre 8.30 si 10.00, timp in care oricum dormea cineva in camera cu el.

Cum veneam eu agale cu tramul inspre casa, ma suna Mr G si ma ia direct cu „il strang de gat pe asta mic si alb cu ochii rosii si apoi va bat cap in cap”. Razand mi-a spus toate astea, nu va panicati! La care prima mea intrebare a fost daca i-a mancat cumva Spock castile… S-a abtinut si m-a lasat sa descopar singura: Spock chiar a consumat cam doi cm de cablu de pe jackul audio, si-a infipt bine dintisorii si in alt loc de pe fir si a rontait putin si din invelisul microfonului. Ce mama ei de treaba! Daca tot s-a apucat, macar sa fie serios. Bineinteles ca pe mine m-a pufnit rasul si ne-am dat si noi seama ca era inevitabil si trebuia sa se intample la un moment dat.

Problema e ca musiu Spock e un pic cam moagar de cand a mancat plastic si cupru si il pandim sa vedem daca face kk au ba… Ca doar nu e vina unui porcusor curios cu creier cat o nuca ca bipezi responsabili cu buna-starea sa au uitat chestii periculoase pe canapea. Totusi m-a gratificat cu vreo doua popcornuri, isi rontaie cerealele, fanul si ceva legume. Doar ca e mai… linistit. Speram sa nu fie nimic serios si sa scape cu ceva Actimel. Iar noi sa scapam fara sa ne ia Protectia Animalelor la bani marunti.

Tineti aproape, urmeaza saptamana asta povesti despre varza care a devenit gulie si o petrecere misto la care am baut doar ceai fierbinte pe gratis. 😀