Sa scriem, zic!

Sambata eram pe culmile unei deprimari ce isi aratase coltii de ceva vreme: eu vreau sa scriu si altii nu ma lasa, unde prin altii ar trebui sa se inteleaga inclusiv eu si nemasurata mea neputinta de a spune „nu” bunatate. Si, afundata fiind in asta poveste, adica bocind de zor, m-am hotarat totusi sa ma duc la o sesiune de Slam Writing + Book Club duminica dupa-amiaza. Am fost putin reticienta pentru ca isi anuntasera participarea multi romani , dar am trecut peste rasismul dezvoltat in trei ani ca si emigrant (hai, aruncati cu rosii zborsite!), mi-am luat cizmele cu tinte si am purces la luat in piept inamicul.

Inainte de a va spune cati purici am facut eu pe acolo, sa va povestesc ce e cu initiativa asta, poate o mai fi scriitori romani, consacrati au ba, pe bune sau doar in vis, prin Belgia si care ar vrea sa particpe la asa ceva. Asadar, sesiuniile de Slam Writing se vor desfasura in fiecare luna, gazda fiind Milena Albu, un „scriitor de sertar” dupa cum singura se defineste. Daca initial au fost gandite ca mici sedinte in care x scriitori sa-si citeasca compunerile, iar n membri ai unui juriu sa faca o ierarhie, se pare ca pe drum s-a modificat conceptul si s-a ajuns la a se citi cateva pasaje, poate chiar capitole, si a se critica constructiv. Book club-ul e condus de Oana Uiorean, se desfasoara din 2 in 2 luni si ar trebui sa dezbatem niste opere literare. Incepem in decembrie cu 4 povestiri de Alice Munro.

Acum ce s-a intamplat de fapt duminica, totul raportat la mine, bineinteles. In mare au fost oameni faini, interesati de carti. In particular, au fost cativa scriitori, unii publicati pe ici, pe colo, altii cu sperante, altii cu propuneri refuzate. La inceput de tot, cam vreo ora si jumatate, s-a discutat, cum era si normal, de soarta literaturii romane si a procesului publicistic din tara pe care am lasat-o noi in urma. Concluziile au fost de bun-simt, zic eu. In primul rand ca, in afara de literatura comerciala cu accente porno (adica multe cuvinte care incep cu p, f etc.), ca si cultura, ducem lipsa de scriitori de valoare care ar putea sa continue linia celor pretuiti azi. Apoi, ne-a placut noua sa ne incurajam spunandu-ne ca urmatorul val va veni din diaspora. Iar la final am constatat neputinciosi ca in Romania majoritatea editurilor au devenit tipografii, ca au inceput sa dispara editorii care vad talentul in cineva si il ajuta sa-si imbunatateasca stilul, il corecteaza, il ghideaza…

Revenind la mine, mi-am facut curaj si am citit si eu ceva ce am postat pe blog la inceputul lui 2012. Reactiile au fost pozitive si sper ca nu doar de complezenta. Cel mai mult mi-a placut cand mi s-a spus ca le aduce aminte de Caragiale. Nu de alta, dar cam asa ceva as vrea sa ramana in urma mea. 😀 No, criticile au fost mai multe si mi-au dat de gandit pe drumul inspre casa, adica vreo 45 de minute in tram. Si, sapand adanc, mi-am dat seama ca am facut foarte bine ca mi-am miscat fundul sa ma duc la adunare. Am concluzionat ca vreau sa scriu, ca bloggingul e complet diferit de a scrie povestiri, pamflete si alte istorii, ca mi-am pierdut complet cultura literara (adica nu-mi mai amintesc nimic legat de curente, stiluri etc.) si ca am nevoie de exercitiu mult. Si de un editor voluntar care sa nu-mi promita publicarea, dar sa ma ajute a evolua, a invata apropo de scris si stil. Se ofera vreo careva?!

Coroborat cu apasarea mea de luni, am inceput sa car un caiet dupa mine in care scriu cand am un moment liber, adica mai ales in tram. Adica am inceput sa inlocuiesc cititul cu scrisul, ceea ce nu e bine, dar macar pana ma mai eliberez merge si asa. Iar ieri seara mai ca mi-a parut rau cand a trebuit sa cobor in fata casei. Scrisul de mana e mai incet, asa ca in 40 de minute am reusit sa astern pe hartie doar vreo 450 de cuvinte… Dar sper sa perseverez. Am inceput un fel de short story pe care o sa-l scuip asa cum imi vine, apoi il pun in calculator si il dezvolt. Ca asta e boala mea – dau afara si apoi nu mai revin asupra textului. Perseverenta, Mirona!