Jurnal de Belgia

Despre producatori de arta, perspective si alte cugetari

Eram saptamana trecuta pe la birou si ma uitam pe geam cand mi-au cazut ochii pe copacul din spatele cladirii, imbracat frumos in culori de toamna. Asa ca am dat fuga repede la aparatul foto (sapuniera, mai pe intelesul tuturor) si am facut o poza. De fapt mai multe, ca sa am de unde alege. Dupa ce le-am descarcat in calculator, m-am uitat si rasuitat la ele gandindu-ma ce ar trebui ajustat: luminozitate, contrast etc. Prinsa in aceste ganduri, m-am indreptat spre casa.

Si in drumul meu m-au atacat insidios alte ganduri putin mai filosofice apropo de cat de artisti suntem / am devenit cu totii. Aproape ajunsesem la concluzia ca oricine are deja alte probleme rezolvate, cum ar fi locuinta, hrana si alte cele necesare traiului zilnic, trece la un alt nivel si incepe sa caute noi mijloace de exprimare. Parca incepeam sa ne compar cu oamenii pesterilor care au facut primele desene pe pereti de piatra. Dupa mai putin de 10 minute, deja devenisem sarcastica in gandul meu, inclusiv la adresa mea, si imi spuneam ca brusc am inceput cu totii sa ne credem fotografi, scriitori, filosofi, schimbatori de lume in general… Incepusem sa ma iau chiar si pe mine peste picior si sa-mi spun, cam cum imi spun de obicei, ca eu lipsesc din lumea asta cu talentele mele nebanuite de scriitor diletant. Cam asa m-am hotarat sa scriu articolul acesta in care, teoretic, ar fi trebuit sa fac misto de noi, artistii diletanti care ne credem ba scriitori, ba fotografi, ba pictori… Numai ca de la primul cuvant si pana in acest punct am realizat ca totul e o chestie de perspectiva si ca perspectva mea e cea a omului care de ceva vreme are prieteni hartisti.

In Romania m-am invartit intr-un cerc de prieteni foarte „cu picioarele pe pamant”, oameni normali, cu scopuri normale in viata – rata la casa, masina, copii si… cam atat. Iar eu eram ca ei. Singurele exceptii erau doua profesoare de pian si o colega de servciu careia ii placea sa faca fotografii. Asa ca a avea suflet de artist nu era ceva comun in grupul de prieteni si nici ceva cu care sa-ti umpli orele de dupa munca cand ai fi putut face chestii mai… constructive.

In Belgia se pare ca am inceput sa caut compania oamenilor creativi, si nu numai in ce priveste sandvisurile pe care le mananca la pranz. Cunosc destui oameni, romani in principal, care au diverse preocupari artistice pe langa jobul zilnic. De la fotografie la scris si trecand prin muzica, toata gama… Pe de alta parte, am si destui cunoscuti care se abtin de la astfel de derapaje si care se multumesc sa nu fie artisti. Nu ca i-as desconsider pe unii sau pe altii.

Cred ca ce incerc sa spun e ca perspectiva asupra unei idei se schimba daca o clocesti un pic mai mult si daca incerci sa privesti si din alte puncte de vedere. Normal ca invartindu-ma printre scriitori (reali sau doar imaginari) am impresia ca e plina lumea de noi (mai ales de astia care ne inchipuim ca suntem…). Daca as privi un pic mai departe de bula personala, as baga de seama ca nu suntem chiar toti artisti si ca mai sunt si oameni care nu au astfel de preocupari care sa-i macine cu splinul lor. Poate ferice de ei, poate ferice de noi. Dar noi nu ar trebui sa privim lumea doar prin prisma grupului limitat ca numar de oameni care ne inconjoara si ca inainte de a emite o judecata de valoare  poate ar fi bine sa ne uitam dincolo de granitele zonei de confort personal.

No, ca nici nu stiu ce vroiam sa spun de fapt… Asa ca ma opresc aici. 😀 Si cum am impresia ca v-am zapacit de tot (pe mine sigur m-am), va arat si poza de la care a pornit tevatura. 🙂

jurnal_belgia_toamna

Anunțuri

6 gânduri despre „Despre producatori de arta, perspective si alte cugetari

  1. Băi, da’ mă leși ?! Te-o lovit filozofia toamnei în plexul existenței ? Adică nu mai poate omul să facă o poză unui boschet dacă nu l-a citit în prealabil pe Kafka ?
    Și be) să mă înveți și pe mine să fac sandwich-uri creative, sandwich-uri care să atragă atenția contemporaneității. Că eu pun muștarul ca fraierul, alandala, fără vreo semnificație aparte ceea ce, iată, în Belgia, pare a fi un gest impardonabil.

  2. acum nu trebuie neaparat sa ne gindim la van Gogh daca spunem … artisti. pot sa gasesti relaxare in niste incercari de a picta, de a sculpta sau a cinta. Uite, eu sunt un anti-telent in ceea ce priveste muzica, nu am voce, nu am ureche muzicala … nimic! Totusi am descoperit ca imi place sa „buchisesc” la pian. Si am o senzatie foarte placuta atunci cind aud ceva care are un sens …

  3. Oare suntem artisti pt ca asa credem sau vrem noi, sau pt ca asa ne cred ceilalti? Cred ca aici conteaza mult parerea celor din jur. Poate si IIsus a fost un simplu dulgher, vazut de ceilalti cu puteri supranaturale. Cugetarea asta nu ma face filosoafa, sa stii! 😛

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s