Cat de mici suntem

Recent, au tot fost cutremure prin Romania. De fiecare data mi-am spus ca daca oamenii au cum sa intre pe Facebook sau pe Messenger sa ma anunte ca a fost cutremur si ca s-au speriat, inseamna ca nu e grav. Cat timp nu s-a daramat ceva, tot e bine… Bineinteles ca am fost facuta partasa si la reactiile de dupa, gen „specialistii nu sunt in stare sa ne avertizeze”; „asa ne bate, Dumnezeu, maica, ca suntem pacatosi”, „cum ne-o fi soarta…” si tot asa. Diverse atitudini, toate centrate pe acelasi subiect: omul si cat de oropsit e el.

De obicei trec pe langa subiecte de genul asta pentru ca nu mi se pare ca amestecul meu ar influenta in vreun fel sau altul mersul lucrurilor. Pana la urma Natura isi urmeaza cursul. Dar de data asta am fost provocata de Liviu… In general, cam asta e prima explicatie care ne vine in minte pusi in fata unui dezastru, pierderi sau orice altceva similar, ca Natura sau Dumnezeu sau orice alt zeu s-a razbunat pe noi, ne pedepseste etc. Pana la urma nevoia omului de a gasi explicatii supranaturale la fenomene care ii provoaca suferinta exista, este bine intiparita in subconstient si isi face treaba de cate ori are ocazia. Dar stau si va intreb: chiar credeti ca naturii ii pasa de noi? Eu nu prea pot sa cred ca niste fiinte atat de minuscule precum sunt oamenii, cu o istorie adevarata de doar cateva mii de ani putem avea vreo influenta reala asupra naturii. Sau ca naturii i-ar pasa de cateva miliarde de gandaci, distructivi la adresa ei, ce-i drept, care misuna de colo-colo cu amagirea ca au un scop in viata.

Zilele trecute am auzit o teorie interesanta despre incalzirea globala, care spune ca Terra pana la urma a trecut prin diverse perioade de incalzire sau glaciatiuni. Si ca poate faptul ca una din perioadele de incalzire ale planetei apare pe fondul epocii noastre industriale e doar o coincidenta. Iar noi, fiinte care avem impresia ca Universul se invarte in jurul nostru, tipam in gura mare ca e vina noastra… O fi poate, dar mi se pare ca prea ne dam importanta. Pana la urma Planeta asta a fost aici cu mult inaintea noastra si va fi cu mult dupa noi.

Iar daca ar fi sa fiu in mijlocul urgiei, as incercasa-mi salvez pielea. Mi-ar lacea sa cred ca as sari sa-i salvez pe altii, ca as fi altruista, dar nu stiu. Nu am fost pusa niciodata in situatia respectiva, asa ca nu pot sa spun ca as fi un om bun sau rau. Dar cred ca as incerca sa ma salvez. Pentru ca, ca orice om, am impresia ca trebuie sa traiesc si imi doresc sa o fac cat mai multi ani. Si din nou ma izbeste constiinta faptului ca suntem mici. Atat de mici…

Articol scris pentru Blog Power 87, pe o tema propusa de Liviu: „Fenomene naturale extreme. Este omul prea mic în fața lor sau am putea preveni așa ceva? Are omul vreo influență în formarea unor astfel de fenomene? În mijlocul urgiei, care ar fi reacțiile și acțiunile tale?”