Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia · Opinii

Despre cum o femeie nu trebuie sa faca copii

De cand am porcusorii de guinea, adica pe numitii Spock si Kirk, si sunt foarte pasionata de flocosirea si bunastarea lor, cativa cunoscuti (simple cunostinte, colegi, amici, prieteni) au inceput sa ma „acuze” de dorinte ascunse de a avea copii. Degeaba incerc eu sa le explic la cei mai apropiati ca de fapt incerc sa umplu un gol afectiv aparut undeva in frageda pruncie, ca ei imi arunca priviri de genul „las’ ca stiu eu mai bine”. Mai ales masculii… Si din nou ajungem la libertatea de a alege vs. idei preconcepute turnate cu palnia in cap de societate.

In general societatea zice ca e de datoria femeii sa faca copii, ca nu ai cum sa te simti implinita ca fiinta cu sani naturali daca nu ai crescut in abdomen un pui de om. Numai ca societatea asta in general si in particular pricepe cam greu, cale de cateva generatii, ca nevoile oamenilor se schimba. Cum varsta pubertatii e din ce in ce mai scazuta, cum apar specimene umane din ce in ce mai inteligente, tot asa si nevoile intrinseci se adapteaza. Dar pentru unii e greu de inteles ca exista femei care de abia asteapta sa faca copii, care chiar cred ca asta e scopul lor in viata, si ca exista altele care nu au acest impuls. Daca societatea le considera normale pe primele, cele din a doua categorie sunt de obicei privite ca ceva ciudat ci categorisite de cei cu cateva presupuse sclipiri de inteligenta drept „putin dereglate psihic” (sigur au ele o problema de nu vor…). Pe de alta parte, daca spui ca nu poti sa faci copii din cauze fiziologice beneficiezi de toata compasiunea societatii fara sa te mai intrebe careva daca tu chiar ai vrut au ba sa-i faci.

Cum sunt sigura ca unii dintre voi muriti de curiozitate sa vedeti unde ma pozitionez eu, iaca va dau si raspunsul inainte de a merge mai departe. Nu simt o nevoie de a face copii, nu bocesc de emotie cand vad femei insarcinate (bine, eu smircai doar cand ma enervez de nu mai pot) si nu imi tremura buzele cand iau in brate un copil. Deci nu cred ca trebuie sa fac un copil. Dar am un sot care isi doreste, asadar o sa vina si cel putin un urmas la un moment dat. Iar celor mai carcotasi care ma considera deja un pic cam trecuta pentru procreere le spun cu sinceritate ca ginecoloaga mea m-a asigurat ca sunt apta de facut plozi.

Continuand monologul, as vrea sa va spun ca m-am documentat putin. Adica dupa ce pe la 25 de ani toate cunostintele de varsta mea produceau urmasi si imi prea-mareau beneficile actiunii si minunatia minunatiilor, mi-am zis ca oi fi eu nebuna de nu simt ca viata mea nu a inceput inca si ca nu are niciun rost fara copii. Pana cand am intalnit si cateva femei care nu considera ca viata lor de individ s-a sfarsit cand au aparut copiii. Adica da, ii iubesc ca pe ochii din cap si recunosc ca ar fi instare sa comita o crima pentru a-si proteja urmasii, dar nu ezita sa-i faca pachet si sa-i trimita la bunici pentru a avea o saptamana de liniste, nu se dau inapoi de a-i lasa cu babysitterul pentru a se duce la cursuri de dans etc.

Am inceput sa-mi selectez prietenii dupa cat de des imi bat apropouri ca e cazul sa fac copii, ca asa-i frumos, ca asa trebuie… Nu inteleg de ce trebuie. Cand le spun ca planeta e suprapopulata si ca sunt o gramada de copii abandonati prin caminele de copii si poate ar fi mai bine sa adopte, ma iau cu fraze standard cum ca eu nu stiu cum e sa tii in brate sange din sangele tau. Mai ca ma simt ca intr-un roman din perioada interbelica unde se aduce in discutie chemarea sangelui… Daca ma ia cumva gura pe dinainte si imi dau cu parerea ca iubirea pentru urmasii nostri ca specie nu ar trebui sa fie conditionata doar de existenta acelorasi gene, mi-am dat foc la valiza. Asa ca atunci cand intalnesc vreo mamica mai intai analizez cat de dispusa e sa vorbeasca toata ziua despre puiul ei si lucru manual, gatit, calcat si abia apoi ma decid daca intra la prieteni au ba. Mda, stiu ca din punctul unora de vedere asta e cinism pe paine si material de dat in cap, dar imi asum riscurile.

Tin minte ca intr-o perioada mama imi spunea sa fac vreo patru, in conditiile in care ea s-a limitat la mine. Dupa vreo doi ani in care ii explicam de fiecare data ca daca vrea atatia copii, ar putea sa-si faca, vad ca s-a mai domolit. Pe de alta parte am mai auzit si opinii cum ca ar fi cazul sa contrabalansam expansiunea demografica araba si sa ne apuc de facut copii. Astora le spun ca daca e sa ne „cotropeasca” arabii, e un pic cam tarziu pentru reactii demografice. 😀

Asadar, doamnelor, nu trebuie sa facem copii, e o optiune personala. Domnilor, daca chiar credeti ca trebuie de ce nu va bagati in cercetare pentru a gasi solutii sa purtati si voi sarcini si sa nasteti pui vii?! Eu cel putin as fi de acord sa-mi donez ovulele.

Reclame

9 gânduri despre „Despre cum o femeie nu trebuie sa faca copii

  1. neaparat si musai sa iti zic vreo 2 dulci.
    Cine zice ca femeia e musai sa faca copii, e pt ca barbatul nu poa face copii, asa ca e musai careva sa faca.
    Copii faci cand vrei. Unii din pacate, nu isi pot asuma responsabilitatea ca de aici in colo, 18 ani tre sa aiba serviciu, si second job acasa pt familie– ajungang sa miorlaie ca pe ei nu ii ajuta nimeni, ca nu vrea nimeni sa le creasca copilul etc.

    cat despre ce fain e sa ai propriul copil in brate – nu o constest. Sa le aducem aminte ca de facut sex pozitii corespunzayoare si mancat disciplincat 9 luni, nu e greu. Greul incepe dupa aia , da, greul cu adevarat dupa aceea incepe: copilul copie parintii, copiii au nevoie de un exemplu integru si demn, deci incepe schimbarea din parinte, imbunatatirea gesturilor, atitudinii, vietii, copiii au nevoie de dragoste si rabdare, de sinceritate si atentie, nu e doar: vai, ce frumos, am facut copil…. La fel are nevoie si un copil adoptat, dar acolo necesarul e si mai mare, au nevoie de mai multa atentie ca ceilalti, pt ca vin cu carente, cu inima goala de iubire si lipsa de echilibru. Da, acolo este adevaratul parinte: ca infrange sistemul birocratic roman si reuseste sa treaca prin cele 1-2 ani de incercari, acte, drumuri, si apoi incep o munca nu de la 0, ci de la -!!!

    Si cand vrei neaparat si musai un copil, te iau baby sitter , eventual te plasez si pe la vecini, iar daca lasi la pret te plasez si in conditii vitrege

    P.S. daca vrei ceva din Ro, da-mi un sms

    1. lol la prima faza. :))
      cand o sa vreau musai copii, o sa fac… cu baby sittingul nu m-ai prins – in conditii vitrege fara o cauza anume devine un mic nazist care ignora razgaiala. 😀
      tot ce vroiam eu sa spun e ca NU TREBUIE sa faci copii daca esti femeie, specia nu e pe cale de disparitie. copii faci daca vrei si simti. 🙂

    2. Ai perfecta dreptate, un singur lucru pot corecta in ce ai spus, ca in cazul unui copil infiat pleci cam de la -10, nu doar de la -1…

  2. Din ce am observat, ideea de ‘fa copil, fa-l acum (!!)’ persista la noi, in tara si in gene. Poate gresesc.
    Macar tu esti casatorita (deci ti-ai facut juma’ de datorie fata de tara ) :)))):P… sa vezi cu cat dispret te privesc cand te intorci acasa si la intrebarea: „te-ai maritat???” se lovesc de acelasi monoton si plictisitor: Nu.
    Nu conteaza nimic altceva din ceea ce fac daca nu sunt maritata si cu copil. Si mai si, am sarit deja faza cu maritisul si se asteapta direct copilul „pana nu e prea tarziu” …ce inseamna asta, ma depaseste.
    Te tzuc !!

  3. Eu le-am spus tot timpul prietenelor sa isi traiasca intai libert atea si apoi sa faca copii. Imi iubesc copilul de numa, este printre singurele lucrui de nota 10 facute ( nu cred ca este chiar meritul meu..eu am facut doar livrarea)dar mi-as dori acum o bunica prin Belgia sa o mai pasez cate un week-end sau o vacanta. Dupa ce am facut-o am realizat ca s-a cam terminat cu iesitul noaptea in oras si statul la terasa pana la 2-3 noaptea. Iar hobby-urile mele au inceput sa se limiteze groaznic…de imi vine deseori sa fug in lume si sa-i las orfani si pe ta-su si pe ea. VIse. Asa ca pana una-alta ne caram cu ea dupa noi peste tot pe unde stim ca nu deranjeaza si poate fi ceva interesant si pentru ea. De ce am facut copil? La un moment dat mi-am dat seama ca nu o sa fiu o personalitate cu cariera de care sa-si aminteasca lumea, ca m-am distrat totusi o perioada si am facut ce am vrut, ca viata prea insemna munca si platit facturi luna de luna si asa parea sa fie pana la sfarsit cand m-as fi uitat in urma si m-as fi gandit..totusi pentru ce am muncit. Asa ca m-am gandit sa-mi investesc banii si dragostea intr-un copil.

  4. deci eu sunt mandra ca am copil. Nu am niciun regret ca nu am bunici sa ma ajute ( la ego-ul meu as fi acceptat doar in situatie de handicap), mi-am aliniat hobby-urile dupa copil, si reactivat unele/alte dupa o anumita varsta. Cluburi nu duc dorul, mai greu au fost cei 4 ani cu somn prost. Nici genul de mama casnica nu sunt, doar am acceptat schimbarile (cred ca oricum m-as fi schimbat ca de, imbatranesc ).

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.