De felul meu sunt o persoana cautata. Atat de cautata ca uneori imi vine sa arunc telefonul pe geam, noroc ca nu-i chiar al meu si ma abtin. Ce-i si mai interesant e ca ma suna necunoscuti, oameni pe care nu i-am vazut in viata mea. Cei mai multi vor acelasi lucru – acte in Belgia. Diferenta consta in situatia lor si mici detalii care le fac viata mai mult sau mai putin complicata. Avand in vedere ca majoritatea romanilor poarta cam aceleasi nume, e de la sine inteles ca imi amintesc cu exactitatea unei memorii de calculator supra incarcate fiecare caz in parte… Nu-mi amintesc prea bine ce am mancat ieri dimineata, dapai ca nea’ Gheorghe vrea sa-si faca acte cu diploma soarecelui ce-i mananca cucuruzul si pe adresa maidanezului de la blocul matusii.
Numai ca toti acesti oameni se cred foarte importanti. Poate or si fi, dar nu stiu eu… Mai ca ma si vad peste cativa ani trasa inapoi din cariera scriitoriceasca de toate vocile astea carora nu le pot atasa o fata si ale caror cazuri nu mi le amintesc cu exactitate. Cum se cred ei asa importanti, de obicei suna si nici macar nu intreaba daca esti ocupata, daca poti vorbi etc. Hai sa zicem ca daca raspund la telefon se presupune ca si pot vorbi. Sa zicem, de amorul artei. Tot in importanta lor, cei mai multi au impresia ca e de la sine inteles ca-mi amintesc cu lux de amanunte ce-am vorbit cu ei acum n luni sau ca fiecare in parte e singurul care ma suna si cu care stau de vorba. Nemaivorbind despre faptul ca unii nici macar nu se prezinta. Asa ca ajung sa stau de vorba cu un anume anonim, care dupa cateva luni are impresia ca ar trebui sa-mi amintesc si ce fel de chiloti prefera. Pe el, nu pe mine!
Avand in vedere cele expuse mai sus, mi-am facut un fel de fraza standard si ii iau de la bun inceput cu rugamintea de a-mi improspata memoria ca sunt cam batrana de la o vreme. Ei, sa vedeti atunci ce ofuscare si ce nervi retinuti aud in vocea unora. Ceva de genul: „cum adica nu-ti amintesti?!”. Pai, simplu: de multe ori ma suna lumea cand merg pe strada, cand frec menta, cand stau pe buda etc. si nu am tot timpul la mine hartie si creion sa notez cu lux de amanunte. Si, pana la urma, de ce m-as chinui?! Ca unii doar vor informatii nu si sa plateasca un serviciu. Asa ca la asa clienti, asa consultant! 😀
Ca sa concluzionam si sa nu ramaneti cu impresia ca oi fi nervoasa sau ofuscata sau intr-o alta stare de spirit datatoare de riduri, v-am povestit asta doar ca sa vedeti ce viata grea am. :))))
Jurnal de Belgia 
Vai, cata rabdare poti sa ai si cat curaj sa le dai numarul de telefon. Numarul meu a ramas secret, din fericire, dar primesc multe emailuri de la oameni care ghici ce vor: acte in Olanda!! Si ma chinui sa raspund fiecaruia, cu exemple, cu linkuri catre mai multe informatii etc. Iar multi dintre ei nu se mai obosesc sa imi dea si un mail de multumire dupa. Ma intreb uneori de ce o fac? De ce le mai raspund oamenilor astora? Informatiile pe care mi le cer sunt, de cele mai multe ori, disponibile la o simpla cautare pe google, dar unora le este prea lene sa faca asta, asteapta mura-n gura; daca se poate sa merg eu sa le si depun actele, ce bine ar fi 🙂
Dar stiu ca pe unii chiar ii ajuta emailurile mele, de-aia inca nu am luat (inca) hotararea de a nu mai raspunde deloc…
Sa zicem ca imi iese uneori si un comision. De la unii, cam 10% din ei si in niciun caz sume astronomice…
Asta schimba un pic problema. Pune mana, antreneaza memoria, pune post-it-uri si pix si in baie ca sa ai pe ce nota, si fii draguta cu ei ca sa iti iasa mai mult 😛
babo!
like :)))))
mai poti scoate replici de genul: „stati sa vb cu secretara”, sau „1min,va rog, pana trag apa la toaleta”, sau „Mr.G, mesteca tu in mamaliga, sa nu scap iar tel. in ceaun ” etc
:)))) am notat pt data viitoare 😀
Ia-ti si tu un telefon cu taxa. Timpul costa bani si informatia la fel..mai ales daca sunt corecte si folositoare. dar in ultima vreme vad ca esti la maraton de articole, ziua si articolul. Vezi ca ne obisnuim si dupa aceea aruncam cu oua daca nu ne mai dai lectura de cafeluta.
Ai si tu dreptate cu telefonul. Cu articolele asa m-am obisnuit 🙂