Mici detalii tehnice

Luni seara am stat cu ochii in laptop si cu urechea in telefon ca sa transcriu si prelucrez un interviu. Asa ca ma culcai la ore tarzii si ieri am avut o zi impresionant de aglomerata la munca. Pe cale de consecinta, filosofia care ar putea sa-mi aduca faima peste veacuri va trebui sa mai astepte. Nu de alta, dar chiar as vrea sa spuna careva peste vreo 300 de ani ca nu termina de citit pergamentul meu ca il plictiseste. Bun, deci azi o sa va explic cateva detalii tehnice…

Incep prin a va spune ca de fapt postarile astea sunt scrise cu o seara inainte dar facute sa sune ca si cand ar fi fost produse in ziua publicarii. Si le mai si programez sa apara la 5 dimineata (6 ora Romaniei) cu scopul neclar de a va induce in eroare cum ca imi pasa atat de tare de voi incat ma trezesc la 4 ca sa le scriu. Stati linistiti, nu fac chestii de genul asta si daca ma cititi de ceva vrema ati pricipit ca somnul e iubirea vietii mele si nu prea ne vedem. Acum ca am demontat un mit, sa trecem la urmatorul punct.

Maretele cursuri de olandeza au fost decalate cu o saptamana ca biata profa nu era in stare sa vorbeasca din cauza unei laringite. Ne-a dat totusi suportul de curs care e tare simpatic. Abia astept martea viitoare. Referitor la cursurile astea, am fost intrebata pe un ton de „ce-ti mai trebuia si asta?!” de ce le fac. Simplu: ca vreau sa-i mai dau de munca creierului, ca mi se pare normal sa invat limbile tarii in care locuiesc si ca mi se va imbunatatii pozitia pe piata muncii. Exact in ordinea asta vin motivele mele…

In ultimele zile m-am mai trezit cu cateva persoane in plus care imi urmaresc blogul. Le multumesc si as vrea sa va intreb oficial, pe toti, de ce o faceti? De ce treceti pe aici? Recunosc ca de vreo cateva zile mai greu cu reciprocitatea pentru ca mai am un pic si o sa inaintez o petitie oficiala la Comisia Europeana sa dilate timpul… Sau sa recalculeze durata unei zile si a unei saptamani…

De luni seara capul imi sta numai la ghetutele alea de 110 euro si la hanoracul inutil, dar super simpatic. Mai am un pic si mor incet. Cred ca hanoracul va fi cadoul de la Mr. G si cu ghetele poate prind vreo reducere. Deja ma si vad cu ele in picioare, chiar daca constat ca e moda texturii de genul ala si cam toata lumea va purta chestii similare… Singura problema ar fi unde le mai pun si pe alea?! Clar trebuie sa ne mutam intr-un apartament cu trei dormitoare: unul pentru noi, unul pentru porcusori si unul sa devina garderoba. Musafirii pot dormi in continuare pe pat gonflabil in mijlocul sufrageriei, iar viitorii potentiali urmasi ar putea impartii camera cu porcusorii, daca li se permite. Daca nu sa se invete cu vicisitudinile vietii. 😀

Inchei prin a va spune ca in Belgia a venit toamna-iarna-primavara, adica ploua si e frig. Atat de frig ca imi vine sa dau drumul la caldura, noroc ca nu e pornita inca in cladire. Atat de frig ca azi am regretat ca nu mi-am luat cizmele in picioare. Ploua asa „frumos” ca pentru un nou venit e sugestia ideala de a-si taia venele pe lung cu o foaie A4. Dar viata merge inainte. Am pitit tricourile si balerinii, trecem la lucruri normale.

Amu (adica ieri seara) ma duc sa flocosesc animalele care nu prea au fost bagate in seama azi. (Iote ca scosei peste 600 de cuvinte!)

11 gânduri despre „Mici detalii tehnice

  1. acu, pe marginea salatei, sa iti comentez.
    Deci
    1. ghetele alea le poti improviza. Daca ai niste ghete deja abandonate, le tricotezi (sau iti tricotez eu) niste sosete /jambiere/jartiere groase, pufoase , asortate. Moda o sa treaca, si mai ales, ideea de asortare o sa iti treaca.
    2. cu neerlandeza, ma bucur ca iti place. Eu reusesc cu greu sa ma mobilizez 2 seri pe sapt. sa ajung, nu rezist… la franceza am fo 3 semestre, prezenta aproape 100%, desi sunt o proasta vorbitoare de limbi straine , pot sa zic ca franceza e parfum pe langa primul hop cu neerlandeza.
    3. cu garderoba, sa stii ca am vazut aprt. de inchiriat ce avea o debara imeeensa. Pt tine sunt facute!!!
    4. vremea belgiana. Culmea, eu ma bucur ca ploua – sa mai stranga praful, si sa dorm mai bine (si mai ales colocatara) si sa scap de udat florile si ierburile de pe balcon (ca mi-e lene). Desi stiu ca anotimpul ploios dureaza semptembrie-aprilie/mai. 12 gr dim, 15 gr ziua, 20 gr in casa – e ok pt mine. Greu e dupa aceasta vara magnifica ce o avuram…

    1. 1. nu le pot improviza – e vorba de forma si culoare. si de faza aia cu „vreau!” :)))
      2. vedem in ianuarie cum e cu neerlandeza 😀
      3. mai trebuie sa astept :(((
      4. eu m-am obisnuit atat de bine ca nici nu stiu pe unde imi sunt umbrelele :))

      1. 1. cu faza aia, „vreau”, sufar si eu. Azi am fo la http://www.hobbysalon.be/. Sunt cu dureri de cap, si ochii ca la sarpele KAA 🙂
        2. deja mi-e frica de ianuarie :).
        4. si la mine stau umbrelele. 1 sapt a stat si a pianistei :). Dar jaca si gluga, e la usa.

  2. Cand nu vei mai avea unde sa le pui, le trimiti la mine. 😉
    Ce tot intrebi de ce te citeste lumea? Parca imi amintesc ca am mai raspuns la asta… Sau acolo intrebai care sunt temele noastre preferate?
    In sfarsit, seamana si Romania la ceva cu Belgia zilele astea… E frig, ploua, mai iese si soarele, de nici nu stii in ce anotimp esti…

  3. Era sa sar un articol necomentat. Chiar mi-ai dat tema de meditatie..de ce te-oi fi citind…Cand m-a pufnit rasul acu 12-14 ani auzind-o pe Kelly Bundy ca citeste f. mult: adica toate articolele din revistele de moda nu am crezut ca nici pe acelea nu voi mai avea chef/timp sa le citesc. Asa ca proza scurta de pe un blog ( mai ales unul in care nu se idealizeaza viata si autorul incearca sa se inalte spiritual inchipuindu-se ca este fie cel mai fericit muritor fie cel mai batut de soarta) este ca si prajitura de la cafeaua de dimineata.
    Ca de cizme…o femeie nu are niciodata acea pereche de cizme-ghete-pantofi perfecta care sa mearga si cu rochia aia si cu fusta cealalta aia etc. Suntem mereu in cautarea papucilor perfecti. ( la mine papucii perfecti incep din nefericire de la 100 de euro in sus)..asa ca sunt acri. dar o pereche de cizme maro camel e musai sa ai

    Despe olandeza o ador mai putin ca nu inteleg flamanda :P. dar activitatea de mers la scoala dimineata ma face sa ma simt mai tanara :))

Comentezi?!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.