Oameni buni, stiu ca tara arde, dar eu aleg sa ma piepten, mai ales ca nu e cazul sa mai adaug si eu riduri pe fetele voastre. Parerea mea despre Rosia Montana o stiti, iar despre cainii vagabonzi va spun doar ca iubesc animalele, dar e grozav sa locuiesti intr-un oras unde nu au astfel de populatii pe strazi. Acum ca am clarificat asta, sa continuam cu zilele astea de luni…
Ieri fu luni. O luni in care m-as fi asteptat sa functionez ca intr-o luni, adica sub scuza week-endului ce tocmai a trecut si cu viteza melcului turbat. Numai ca nu. Si doar stiam din experienta anterioara ca nu se poate, ca zilele de luni in care imi doresc sa fie calm sunt cele mai agitate. Iar ziua de ieri nu a facut exceptie si a inceput de la prima ora cu agitatia din transportul in comun, ca doar era prima zi de scoala. Asa ca toti tinerii reintalniti dupa 2 luni faceau schimb de impresii de parca nu aveau Facebook si telefoane cu creier.
Apoi am ajuns la serviciu, unde deja era echipa completa + 1 si toata lumea facea schimb de impresii in gura mare in bucatarie in jurul masinii de cafea. Asta in timp ce eu nu-mi vedeam capul de treaba. Nu are rost sa va povestesc de-a fir a par cum a decurs ziua ca ideea generala s-a pastrat – n oameni vroiau chestii diferite in acelasi timp. Aveam impresia ca au explodat ceva bombe destinate sirienilor pe la noi prin birou.
Ideea e ca as prefera si eu o zi de luni mai calma si ca ar trebui sa se dea o lege care sa prevada asa ceva. Iar uneori ma gandesc ca pana acum nu am avut niciodata ocazia sa-mi fac unghile la birou, ca o secretara adevarata. Ma duc sa ma apuc de ziua de marti…
Jurnal de Belgia 
uite-aşa jinduiesc eu să mă plictisesc de să-mi fac unghiile la birou…
Eu am ramas blocata la ideea de telefon cu creier. Nu am mai auzit asa ceva ever!
ei, ce mi-e smartphone, ce mi-e telefon cu creier? :))))
De-ar face lunea zi libera, ce bine ar fi :))
pai da, dar apoi ar fi marti, si trei ceasuri negre… valeu!!!