Kirk si prima baie

De vreo vreo doua zile Kirk ma uraste. Tare. Sper sa fie totusi numai o neplacere profunda si nu chiar ura… De ce nu ma mai place?! Simplu: i-am facut baie!

L-am luat in brate acum cateva zile si am remarcat ca era imputit ca un porc si am decis sa incercam apa cu degetul, chit ca nu prea e recomandat sa-i imbaiezi – fiinte sensibile, porcuti in adevaratul sens al cuvantului. Fotografu’ chiar facea misto de mine neintelegand de ce ma mir ca era mirositor, ca doar „e un porc!”. Porc, porc, dar sa stim si noi! Si mai ales sa miroase la altii, nu la noi, ca romanul tot roman, si ma intrebam cat de tare m-oi rusina daca vre-un musafir constata ca porcusorul pute.

Bineinteles ca i-am achizitionat sampon special pentru blana lui care a costat dublu fata de un sampon de oameni. Dupa ce m-am documentat intens pe net (mai sunt si alti nebuni pe lumea asta), miercuri seara am purces la atac. Am dat afara toti musafirii pe care nu ma asteptam sa-i vad in sufragerie, am spalat cada cu simt de raspundere si i-am pregatit cativa centimetri de apa calduta. Era tare uimit cand ne indreptam inspre baie… In prima faza apa a parut sa-i placa, ba chiar isi intindea fundul la scarpinat. OK si cu samponatul, mai naspa cand am dat drumul la dus ca sa-l limpezesc – incerca din rasputeri sa fuga din cada. Pana la urma ne-am inteles noi cumva, chiar daca pe burta nu am reusit sa-l curat impecabil.

Partea amuzanta fu cu uscatul porcusorului, ca cica raceste repede si trebuie scoasa toata apa din el inainte sa-l pui inapoi in cusca. Bine ca nu am masina de spalat acasa, ca il bagam la stoarcere. Dar am folosit metoda clasica – prosopul. Numai ca lui Kirk nu prea ii place sa-l scarmeni si sa-i dai blana in raspar ca sa-i ajungi la piele. Pudic, dom’le! Am mai negociat cu o bucata de ardei, cu un ascuns prin paturi si perne, dar pana la urma m-am decis sa incerc un uscator care nu face foarte mult zgomot. Asa ca il pun pe Mr. G pe canapei sa pazeasca porcusorul si eu ma duc sa iau uscatorul din dormitor. Si aici intra in scena Spock…

Care Spock in tot timpul asta a stat cuminte in cusca lui. Caci Spock, chiar daca e grilajul deschis, nu iese din ograda proprie. Daca il scoatem noi cumva pe canapea, nu stie cum sa fuga mai repede inapoi. Numai ca de data asta lipsea Kirk la apel si se mai auzea si sunet de rontait de ardei. Si cum ma intorc eu din dormitor cu arma calorica in mana, il vad pe Mr. G flocosind Kirkul. Mut ochii mai la stanga si ce vad?! Pe bratul canapelei, Spock se plimba tacticos analizand strategic cum ar putea trece peste humanoid ca sa ajunga la grasunul lui prieten. Era sa pic in posterior. Deja ma si panicam gandindu-ma ca va trebui sa fiu atenta sa nu iasa exploratorul asa tam-nisam din cusca de acu’ incolo… Pana la urma l-am manat inapoi la el in ograda, dar minunea nu a durat mult – cat a stat Kirk pe canapea la negociat de uscat blana, Spock a dat ture in jurul nostru. Ce-i tare surprinzator e ca nici macar nu au incercat sa se ia la harta. Ce-i drept nici nu prea i-am lasat fara atingere umana, dar parca incercau sa se linisteasca reciproc…

Cum la un moment dat Kirk nu mai avea rabdare, desi nu era super dry, l-am lasat sa se intoarca in casuta lui. S-a linistit si Spock automat. nici macar nu-i mai trecea prin cap sa iasa pe canapea. Pana dupa vreo ora cand constatand eu ca al mare e inca ud la fund, mi-am zis sa-l iau in brate sa stea mai la caldura. Mai cu forta, mai cu binisorul, a inceput sa mi se catere prin hanorac si l-a un moment dat chiar s-a bagat pe-o maneca si acolo a ramas. Spock nu a ratat momentul si a mai dat o tura pe canapea, explorand pernele, patura, pe Mr. G si apostrofandu-ma sa-i fac loc sa treaca pe la spatele meu.

In fine, ideea e ca ne-am petrecut vreo doua ore razand de porcusori. Inca nu m-am dumirit care de care facea misto.