Dragoste cu nabadai: eu si Nietzsche

Eu si filosofia altora nu prea ne impacam. Ca sa fiu mai specifica, ma enerveaza cand ma iau altii de proasta si-mi explica acelasi lucru de 10 ori in 10 feluri diferite. OK, ajuta la dezvoltarea vocabularului, dar crede-ma, nene, ca daca pusei mana pe cartea ta inseamna ca si pricep de aici si pana-n gard. Iar daca as fi unul dintre nepricepatori, pai nici 200 de feluri de a-mi explica acelasi lucru nu m-ar face sa pricep.

Dar omul pe masura ce imbatraneste inainteaza in varsta intelepciunii, se prosteste. Si uite-ma citind (sau recitind, ca nu-mi mai amintesc exact!) Nietzsche. Ca sa fiu mai exacta, ma conversez de vreo cateva zile cu trimisul sau pe Pamant, Mr Zarathustra, vestitorul Supraomului. De felul nostru suntem cam pe aceeasi lungime de unda, dar, uneori, se pare ca reuseste sa-mi faca parul cret. Si nu e din cauza traducerii facute pe la 1916 intr-un limbaj care foloseste negatia putin altfel fata de cum o stim noi azi. 😀

Ieri ma pufni rasul in tram cand citii urmatoarea afirmatie: „Pamantul e plin de oameni de prisos, viata e stricata de acei ce sunt de prisos. Acestia trebuie atrasi afara din viata aceasta, cu gogorita vietii vesnice.” Cea mai tare faza mi s-a parut ca undeva in stanga mea aveam un nene tipic musulman, imbracat regulamentar din cap pana in picioare si adancit in lectura Coranului… Ironia vietii! Azi dimineata citeam de zor parerea lui Mos Zarathustra despre stat si cat de bestie rece e el, hot si etc. si eram intru totul de acord. Mai ca imi vine sa caut textul integral al pildei sa il postez pe undeva ca prea e de actualitate. Pana l-oi gasi, sa continuam.

Deci, citeam despre stat. Apoi am trecut la prieteni si gasesc urmatoarea spunere: „Credinta nostra in altii descopera obiectul credintei noastre in noi insine.” si aprope cad pe spate, am un fel de catharsis. Continui lectura spunandu-mi ca daca gandesc la fel cu Nietzsche, deja pot sa ma consider o minte mare si ca e de explicat de ce prea putini ma inteleg cand incep sa bat campii. Citind si gandind in paralel, ia uitati pe ce-mi pica ochii: „Femeia inca nu-i capabila de prietenie. Pisici, iata ce sunt pururea femeile, pisici si pasari. Sau, in cel mai bun caz, vaci.” Serios ca imi venea sa-i dau cu cartea in cap. Singura scuza pe care i-am gasit-o e ca pe la 1900 inca oamenii se temeau de ce-i complex si necunoscut, adica in cazul asta barbatii se temeau de femei. Nietzsche al meu tocmai ma facuse vaca… Oh! Ce zi minunata! Ca doar sa fii facuta vaca de un asa mare ganditor, nu-i din drum. E o onoare.

Sa zicem ca si-a scos parleala cateva pagini mai incolo cand mi-a explicat ca „Unde inceteaza singuratatea, incepe viata publica, si unde incepe viata publica, incepe zgomotul marilor comedianti si bazaitul mustelor veninoase.” Astept cu viu interes sa vad cum o mai comite pana la finalul conversatiei. 😀