Prin 2011 povesteam ceva despre vecinii mei. Anii au trecut, eu m-am obisnuit… Ce sa-i faci acuma?! Asa-i viata in comunitate. Mai ales ca inca nu am mostenit nicio insula singuratica si ratacita prin oceanul planetar. Oricum, intre timp s-a mai schimbat ba una, ba alta.
De pilda, vecina de deasupra careia ii scartaia patul in timp ce facea sex, s-a mutat. Cu tot cu cainele ei caruia i se auzeau pasii pe parchet, dar care nu prea era guraliv. La schimb m-am ales cu o alta vecina. Cu un alt caine. Pe care l-am auzit latrand prima data si mi-am spus ca valeu! au navalit turcii! la ce voce groasa avea. Numai ca nu auzeam labele aferente pe parchet. Adica ar fi trebuit sa simt ca si cum un tanculet zguduie cladirea. Misterul s-a rezolvat la vreo doua zile dupa mutare cand am intalnit animalul pe scari – o chestie care imi ajunge pana la genunchi, slaba cat un ogar, dar cu o atitudine ce zicea ca ar putea sa ma rupa in bucati daca nu ar fi fost bine priponita in bratele stapanei. Si acelasi latrat de caine care a uitat sa se opreasca din crescut…
Bun, s-a stabilit cine e inamicul, mi-am zis ca o sa-i taca botul dupa ce se va fi obisnuit cu noua cladire. Nu! Nu! Nu! Ce amagire! Ba chiar din contra, as spune – mai nou face front comun cu vecinul de la parter (baba scarii) si da alarma de cate ori intra cineva in cladire la ceas de noapte. Nu mai pot sa vin la ore mici acasa, ca stie tot blocul ca iar am fost la baut, ca doar nu s-o fi intors tarziu babele pensionare… Mai naspa e ca latra si cand i se intoarce stapana tarziu, dupa miezul noptii, in timp ce noi restul dormim. Oricum, cireasa de pe tort e dimineata pe la cinci dimineata cand cainele vrea afara. Si latra, bineinteles. Iar eu ma trezesc, si mai bineinteles. Mda, viata la bloc!
Trecem la turci, care-s tot acolo unde erau si in 2011, adica in apartamentul de langa mine. Si care fac aceleasi chestii – urla de zici ca-i strange cineva de oo, bat cu pumnii in usa ca doar la cat urla au devenit si surzi etc. In plus, pe vreme de canicula, cand tot poporul doarme cu geamurile deschise, mai ales alea ce dau inspre curtea interioara unde ar trebui sa fie liniste si loc cu verdeata, turcul iese duminica dimineata pe la sase pe balcon si mai zdropseste o sticla de plastic. Dar, ddupa cum spuneam, eu sunt deja obisnuita. Numai Mr. G se mai minuneaza si de fiecare data cand ajung acasa ma ia sa-mi povesteasca cum a mai tipat turcul, de cate ori a bufnit usa si cate pet-uri a mai zdrobit pe balcon. Asta imi aminteste ca ar trebui sa-l avertizez sa stea alert cand se barbiereste ca daca suna soneria turcilor, s-ar putea sa-si taie jugulara. (Soneria lor suna pe peretele din spatele oglinzii noastre de la baie…)
Ma duc sa-mi iau pamant pe Luna pana nu se aglomereaza si pe acolo.
Jurnal de Belgia 
Am inteles ca se pregateste deja o plecare (la propriu) pe Marte si ca se fac deja inscrieri. 🙂 Dar cine spune ca pe Marte sau pe Luna nu va fi la fel? Unde ajunge unul, ajung si ceilalti. 🙂
oho, de cand vreau sa scriu si despre asta! :)))
Stiu ca in teorie este usor de vorbit , insa nu aveti posibilitatea sa va mutati altundeva? Ori sa faceti o sedinta de bloc si sa stabiliti niste reguli?Sau ma aberez eu cu multa voiosie pe aici? 😀
ei, nu-i atat de grav. :)) reguli exista, dar unii nu vor sa le respecte. e mai simplu sa nu-ti bati capul cu ele. 😀
Dacă e să iei în calcul viteza cu care, conform studiilor, occidentul Europei tinde să devină paşalâc, eu zic să renunţi de pe acum la carnea de porc, să-ţi iei chestie de-aia de pus pe faţă şi, da, şi câteva cuvinte în turcă sau arabă ţi-ar prinde bine în comunicare. Învaţă să te porţi ca ei, deprinde-le obiceiurile că altfel nu vei deveni niciodată o belgiancă adevărată aşa cum sunt ei.
Din nefericire, cam ai dreptate…
Apropo de vecini, aş vrea să ştiu dacă există vreun blogger care să fie el însuşi spaima vecinilor 🙂
hmmm, iti dai seama – se aude ticaitul tastelor cand scrie noaptea sub plapuma! :)))
Mirono, la polul opus stau eu. Intr-o zi a venit vecina de deasupra, si si-a cerut scuze ( DAAAA!!! ) ca ea se trezeste devreme si mai umbla incaltata prin casa. Cred ca o singura data am auzit toaleta la ea fucntionand…
Sub noi, vecinii sunt tineri si lucreaza in tara vecina, asa ca ii vad rar, de auzit – nimic, iar ei pe mine si fiica mea… 😀 nu stiu si nici nu imi pasa :).
La parter, e un mos cretin, s-a dus la et. 1 pt ca la pranz, o fetita venita in vizita alerga prin casa ( o fetita de 8-9kg). I-am promis vecinului de la 1 ca mergem cu fetitele din dotare (19kile una, 55 cealalta) si trag ele o joaca la ei in casa, asa cum stim, de-a indienii, si deschidem noi usa cand va suna vecinul de la parter, cand vin, si il invitam sa se linisteasca la un Maison de retraite 🙂
tare cu vecinul de la 1. :)))) spor la joaca!
dupa ce am citit ce suferi tu, faptul ca vecina de langa vorbea la telefon asta noapte in jur de 1, de-o auzeam lejer prin cativa pereti, mi se pare mizilic. imi doresc mereu sa fiu suficient de obosita cat sa nau ma mai deranjeze zgomotele aferente apartamentului. uneori mi se si intampla 🙂
ha ha ha! las’ ca nu sufar atat de tare. 🙂
Nu te mai plange, belgianco1 Ce te-ai face, daca ai avea un nebun ca vecinul meu, care are tamplarie in casa si porneste in fiecare zi bormasina la ora 7? Dar daca ai avea niste nebuni cum suntem noi? La trei dimineata duduie casa de muzica rock a copilului, in timp ce alalat nebun urla pe skype, de teama ca prietenul din Anglia nu il aude bine, ca e baritamai distanta intre ei… :))))
cred ca as supravietui cumva. :)))))
as suna la politie daca ar face zgomot cu 5 min inainte /dupa de programul blocului 🙂