Ordine si disciplina

Uneori ma apuca. Dar rau de tot. Ca de obicei sun linistita tare si inafara de a-mi lasa hainele si blidele peste tot si a le aduna cand chiar nu se mai poate sau am musafiri, nu fac prea multe.

No, si cand ma apuca, ma apuc de aranjat: haine in dulap, mobila prin casa, dosare pe la birou… Nu stiu daca si voua vi se intampla la fel, dar mie intotdeauna imi raman chestii la final care parca nu-si gasesc locul in noua dezordine. De parca au picat de pe Luna si s-au postat in mijlocul casei intre momentul in care am scos tot si trantit in morman si pana cand constat ca nu am unde sa le pun. Ca si cu ordinea asta e un spil, adica ce ar cauta doua cani de supa in dulapul cu pahare?! De exemplu…

Cu exemple concrete, ca altfel nu sunt destul de plastica… Acum vreo trei saptamani, impinsa de la spate de noul dulap si de iminenta aterizare a lui Mr. G cu inca vreo doua sacose de haine in plus fata de stocul oricum extins, m-am apucat de reorganizat toalele, pledurile etc… Cum am facut asta?! Pai le-am scos morman in mijlocul dormitorului (adica in varful patului) si am inceput sa le organizez pe caprarii: ale mele, ale lui, tricouri de oras, tricouri de casa, tricouri de sport, blugi, haine de pus pe umeras (daca ar fi dupa mine, cam toate – se calca singure :D), camasi care probabil nu vor fi purtate in urmatoarele 4-5 luni, un teanc de fuste nepurtate de vreo doi ani dar de care nu ma indur sa scap etc. Iar apoi m-am apucat sa le introbag in dulap in functie de preferintele utilizatorului in a-si intinde sau nu mainile, a se apleca sau ba. Si cand s-a umplut dulapul cu haine si o etajera cu paturi, perne, pilote, posete si alte chestii inutile, mi-am spus ca gata! Numai ca nu… O fata de masa teflonata, un fular, un suport de tinut laptopul in brate si niste carlige de perdele au ramas stinghere. Drept pedeapsa, le-am lasat sa zaca in pat cu gandul ca or intelege si si-or gasi singure locul. Dar ele nu. Asa ca le-am abandonat pe propria-mi noptiera – cutia de plastic in care zace masina de cusut – si inca stau acolo, de nu am eu loc sa-mi pun nici telefonul peste noapte.

Acum vreo doua saptamani m-am apucat de reinvartit mobila prin casa, ca doar o noua cusca cerea reorganizare. Plus ca a mai aparut si un birou in peisaj, asa ca trebuiau invartite cumva lucrurile. Dupa ce am impins, tras, cautat 4 gauri intr-un coltar, masurat, montat, demontat si remontat (asta era biroul!), zicema ca am terminat. Asta pana m-am impiedicat in mijlocul casei si am cazut… pe moale! Nu, nu pe fundul meu, ci pe cel al unui fotoliu imens – un metru patrat ocupa proiectia dumnealui pe sol. Avem doua si gandurile mele de a le da de pomana, macar pe unul, s-au inecat cand mi-am dat seama ca sunt foarte utile cand imi umplu casa cu voie sau fara de oameni. Dupa ce i-am dat roata, am tipat la el sa se faca mai mic si altele in genul asta, l-am mutat in fata bibliotecii pe principiul ca e usor si l-oi da la oparte cand mi-o trebui vre-o ceva care e fix dupa el.

Ieri m-am apucat sa-mi fac ordine la birou – am scos dosare, cutii, nimicuri pe care nici nu stiam ca le am, nimicuri pe care am uitat ca le am, le-am insirat si am inceput sa reorganizez, triez, arunc etc. M-au ajutat zeii scientologici (Tom Cruise nu era printre ei, din pacate) si am terminat. Mai putin vreo doua turnulete de hartii pe care le suspectez ca vor sa-mi faca in ciuda ca prea stau trantite in fata mea si imi taie tot cheful de munca. E numai vina lor!

Ma duc sa bat o fata de masa, un suport pentru laptop, niste carlige pentru perdele, un fotoliu si doua mormanele de hartii. Nu ma deranjati, ca o sa fiu ocupata tare!

 

Publicitate

13 gânduri despre „Ordine si disciplina

  1. 🙂 O alta fateta o facutului de ordine si disciplina printre lucruri este ca dupa aceea greu mai gasesc ceva. In balamucul de pe birou, din dulap sau de oriunde gasesc cu relativa usurinta ce imi trebuie. Cum am facut ordine, poftim de mai gaseste ceva! Si nu o data am cautat ce ordonasem si disciplinasem (de regula hartii trebuincioase musai) chiar si la cosul de gunoi… Ce invatatura ar trebui sa desprindem noi de aici?…

  2. „Ma duc sa bat o fata de masa”, Intersantă axtivitate. Mai ales dacă e de „măsa”.
    Să ai o seară liniștită.

  3. …………dar purcelusii??? unde sunt purcelusii?? animalutele..????? unde sunt???? au disparut de tot ??????………..vreau animalutele ..ce mai fac..??

  4. activitatea asta cu reorganizatul nu-mi place pt ca are tendinta sa nu dureze. vin dusmanii si tot ce-am insailat eu cu grija cateva ore, imprastie la loc. bine, daca-i o zi ploioasa ca si dispozitia mea, fie, ma risc…dar altfel…

Lasă un răspuns la Valentina Gabriela Dumitrescu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.