Mari minuni se intamplara

(N.R. Replicile Domnului Kirk trebuie citite lento, iar cele ale Domnului Spock allegro. Cam ca si cum ar fi vorba de un ardelean si un oltean.)

– Kiiiiiiiirk! Kiiiiiiiirk!

– Spock, ce mai vrei?! Lasa-ma sa-mi rod ardeiul in liniste.

– Ce departe esti de mine! Cred ca sunt cam doi metri intre noi…

– Hmmm, de doua ori 94 minus latimea ta si a mea… Cred ca doar vreo 1.75… Si parca tot nu e suficient!

– Pai e din cauza ta – ai mancat legume cu nemiluita si nu iti mai incapea fundul in jumatatea mea de cusca.

– Jumatatea TA de cusca?! Mai, zapacitule, tu erai in jumatate din cusca MEA. Sunt mai mare ca tine cu doua saptamani, deci cer respect!

– Offf, ca-mi ia mai mult sa ajung de la fan la grilajul care ne desparte sa incerc un pic sa-ti rup urechile. Fund gras!

– Gras zici tu. For the record, sunt doar bine facut pentru varsta si rasa mea. Ochi rosii!

– Dar de cand vorbesti tu engleza?! Hiiii, ca acum sunt doua grilaje intre noi!

– Normal, ca sunt doua custi diferite. Pot si eu sa mananc in liniste, nebunule?!

– Nuuuuuu! Sunt stresat si trebuie sa vorbesc cu tine despre asta!

– De ce esti tu stresat?! Ca vad ca mancare ai… Si ai tot spatiul asta la dispozitie ca sa te plimbi.

– Pai tocmai asta e, mai Kirk. Nu stiu ce sa fac cu atata spatiu. Uite! Pot sa ma intind intre iesle si casuta si tot nu dau de vreun obstacol… Ce fac acuma?! Ca doar nu m-oi apuca sa alerg in jurul custii.

– Ai putea… Poate asa ti-ar mai tacea un pic gura, ca inghit cu ghionturi.

– Ai vazut ca Stapana Legumelor nu a mai fost la serviciu de vreo doua zile?! Crezi ca mai are bani sa ne ia legume?

– Spock, de unde le scoti?! Pai daca a avut bani sa ne mai ia o cusca, cred ca s-o gasi si de mancare pentru noi.

– Mda, tu nu esti ingrijorat ca ai rezerve… Dar eu, eu ce fac? Mai ales ca am fost si bolnavior.

– Pai si e vina mea ca mananci ca bolandul bucati de pungi ai apoi nu mai poti sa bagi in tine altceva?

– Dar e bun plasticul. Molfaicios! Si eu sunt curios din fire.

– Atunci nu te mai plange!

– Kirk, serios acuma, ce facem cu atata spatiu? Crezi ca nu o sa ne mai dea drumul prin casa? Ca mie chiar imi face placere sa misun peste tot si sa-i las suprize pe sub canapele. Si sa zdrangan grilajul care ne desparte. 😀 Vad cum i se increteste parul.

– Parca ma deranjeaza si pe mine un pic. Inainte era suficient sa ma invart in jurul cozii inexistente si ajungeam la mancare, WC, casuta… Acum chiar trebuie sa ma misc. Sa vezi ca o sa slabesc!

– Pe mine ma enerveaza ca nu mai pot sa te ating, sa incerg sa-ti fac nasul ferfenita prin grilaj.

– Agresiv mai esti! Bine ca nu mai poti sa incerci. Nu de alta, dar intr-o zi o sa-ti rupi dintii in grilaj si te mai am pe constiinta.

– Apropo, vreau draperii! Ma bate soarele in ochi-mi delicati.

– Pai spune-i ei. Ce-mi spui mie?!

– Ma jelui si eu! Asculta-ma ca de aia locuim impreuna!

– Spock, acum chiar ca nu mai locuim impreuna. Asa ca vezi-ti de tarlaua ta si lasa-ma sa mananc.

– Hmmm, sper sa avem chimen la cina… Apropo, esti singura fiinta pe care o cunosc si care se ingrasa de la legume.

– Nu te mai ascult, ma duc sa ma culc! La la la la…