Prima zi autentica de concediu

Mai are un pic si trece. Cam 57 de minute, ca sa fiu mai exacta. Poate mult mai putin cand veti citi voi sau poate va fi trecut deja. Chiar si vremea belgiana ma iubeste si s-a facut cald de trebuie sa stau cu toate usile si geamurile deschise ca sa nu fiarba in suc propriu porcusorii… Desi planul era sa dorm ca… scroafa in roaba, nu mi-a iesit. 😀 Dar nimic nou in afirmatia asta. Iar acum sunt inca treaza „datorita” unei cafele dezmatate pe care am servit-o pe la 3.

Dar a fost o zi frumoasa. Plina, as putea spune. Am gatit pentru prieteni (mi se intampla atat de rar incat e chiar o surpriza si pentru mine!) piept de pui cu ciuperci cu smantana si mamaliga mamaliguta (ca asa se spune la restaurant), totul asezonat cu o Grasa de Cotnari caci eram intre fete. Norocul meu ca niciuna din cele doua prietene invitate nu e romanca, asa ca nu prea au avut termen de comparatie. Dar prietenul care a mancat ce a ramas inca e in viata. Sau cel putin era acum 20 de minute. Nu spun in ce conditii. 😀 Bineinteles ca s-a dovedit ca am un tirbusono-briceag super incompetent si, dupa ce am batut pe la trei usi de vecini care nu erau acasa, am apelat la forta bruta data de nervi si teama de a nu putea sa servesc vinul ala care in Belgia e scuuuuuump si era sa-mi scap singura un pumn in falca. Dar am reusit sa extrag dopul! Tarzana tare!

Pe langa ostoitul poftelor culinare extrem de pretentioase ale prietenilor am mai si cugetat. Nu, nu la facerea, dezvoltarea si disparitia rasei umane, ci la amenajarea livingului meu, caci ma confruntam cu doua probleme majore – necesitatea de a baga undeva inca o cusca de porcusor si un birou pentru un calculator. Teoretic, la inceputul istoriei era vorba doar de birou, referitor la pozitia caruia primisem instructiuni exacte, clare si de netagaduit: sa fie asezat astfel incat sa putem sa ne uitam la filme pe ecranul monstruos stand pe canapea. Dupa indelungi dezbateri neuronale, masuratori, schite, inginerii, haraiturii de canapele, tot nu intelegeam de ce ar trebui sa schimb feng-shuiul unui spatiu conceput sa acomodeze cel putin 10 oameni dornici de socializare si sa remontez totul in jurul unui ecran datator de filme, in conditiile in care singurele filme pe care eu si Mr. G le privim impreuna sunt cele … XXX. Si asta se intampla raaaaar. Vedea-la-s uitandu-se la Grey’s Anatomy si vedea-m-as uitandu-ma la Terminator. Ar fi urmatoarea mare minune a lumii!

Daca ar fi dupa el, ca un mascul dotat cu un simt vizual minim (distinge cateva culori, nuantele sunt ceva misterios), biroul ala ar trebui sa fie pus pur si simplu astfel incat sa fie vizibil din patru zari. Nu conteaza echilibrul inaltimilor, compozitia spatiului, efectul luminii cand bate printre frunzele copacilor etc. No, dar de aia m-a luat de nevasta, ca sa aiba cine sa-i calauzeasca pasii printre meandrele coloristice. 😀 Iar eu am decis ca decat sa ne rupem capetele si sa ne distrugem neuronii, mai bine gasesc o cale de mijloc. Si ideea ma palii sub forma unui birou pe rotile si a unei multi-prize cu cablu de cel putin cinci metri. Si pe cuvant de cercetas de in felul asta nu ajunge sa se uite la filme pe iubitul lui LCD chiar si de pe buda! Iar eu pot sa dau monstruozitatea din calea mea de cate ori am chef. Deci am impacat si capra si varza, unde nu se stie cine e capra si cine e varza.

Cu cusca monstruletilor fu mai greu… Ca nici nu mi-am dat seama ca imi trebuie inca una pana nu l-am vazut pe Kirk „Un kilogram o suta” facand niste salturi popcorn si dand cu urechile ba de casuta, ba de cusca, ba de iesle… Simpatic, simpatic, dar ii ingradim dezvoltarea. Unde mai pui ca e atat de mare incat poate sta linistit in casuta lui si daca intinde gatul ajunge si la fan, deci il incurajez la puturosire, ceea ce nu e permis! Si daca pentru un calculator nu m-am apucat sa mut mobila prin casa, pentru porcusori nici macar nu am ezitat. Am facut mental o lista cu criteriile de indeplinit in pozitionare si am purces la reorganizare. Solutia simpatica fu gasita si pe jumatate rezolvata. Acum asteptam cusca numarul 2 ca sa fericim 2 animale din ce in ce mai mancacioase. Apropo de asta, uneori stau si ma intreb daca au vreo retea ascunsa de informatori care i-au anuntat ca in curand nu se vor mai gasi legume pe Terra… Cam asta e senzatia pe care mi-o dau cand sar pe mancare.

Daca tot v-am povestit din fir a par ce am facut in prima zi de concediu, sa va spun si ce am de gand sa fac in urmatoarele 14 (week-endurile nu le numar, ca oricum nu m-as fi dus la munca :D). Pai primul punct pe ordinea de zi e sa incerc sa dezvolt o relatie de lunga durata si foarte apropiata cu patul meu. Al doilea punct era sa incerc aceeasi relatie cu o jumatate de canapea, iar al treilea se referea identic si la fel la cealalta jumatate de canapea. Dar, cum am reunit cele doua bucati de coltar, cele doua punte trebuie comasate… La pozitia a patra pe lista, cu semnul intrebarii, e incercarea de a dormi in cada, dar fara apa de data asta. Iar apoi urmeaza tot felul de nimicuri precum plimbari prin oras la ore imposibil de matinale cand nu e picior de turist in zona, o cafea adusa de acasa si bauta in mijlocul Grand Place-ului, cateva fotografii pe care le vanez demult, un puzzle de 1000 de piese ce asteapta numai el stie ce etc. Bine, si blog, si site, si jurnalism, si inregistrarea lui Mr. G…

Mda, inca simt sangele in cofeina, asa ca mai deschid un episod din Star Trek Voyager. Ca doar maine chiar nu mai am planuri. Doar Ikea si cumparaturi pentru stapanii mei, Spock si Kirk.