Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Cum i-am luat eu interviu lui Lucian Mindruta

Dap, i-am luat! Il gasiti aici. 😀 Si bineinteles ca exista si o poveste in spatele ideii…

Mai intai m-am imprietenit cu el pe Facebook. Mare comentac la postarile sale nu sunt, dar nu am timp nici sa raspund la comentariile de pe blogul meu (scuze, promit sa recuperez cel tarziu duminica), asa ca mare paguba-n ciuperci nu-i. Asta peste faptul ca, de obicei, nu am nimic interesant de spus… Mi-a atras atentia ca e foarte activ, asa ca mi-am spus ca ar merge un interviu pe tema asta. Gandul ma pali, teama ma-ncolti: cine-s eu sa accepte Lucian Mindruta sa-mi acorde un interviu?! Neica nimeni! Un bloger cu 100 de unici pe zi, care nici macar nu-i in Romania. Si care nu are nici in clin nici in maneca cu vreun studiu de jurnalism.

Cum genul asta de interviu nu are nimic de-a face cu blogul aici de fata, beleaua a cazut pe Mediascop, ca doar trebuie sa sufere si proprietarii lui pentru ca m-au invitat sa scriu acolo. Increderea lor oarba in talentul meu de netagaduit trebuie rasplatit cu ceva palpitatii. Adica parlita de sardina din mine alearga dupa rechini. Dar lumea fu incantata. Si am aruncat o intrebare… Care a ramas fara raspuns vreo luna intreaga. Pana cand mi-am spus ca sunt femeie, deci nascuta pisaloaga, asa ca nu strica sa mai bat omul la cap. Rezultatul: am fost informata ca nu are timp sa-mi raspunda in scris si am fost invitata sa ii fac o vizita la Mediafax. Moment in care m-a pufnit rasul… Si pe Facebook, si real! Ma si vedeam dand o fuguta pana in Romania ca sa iau un interviu. Asa de jurnalist ajunsesem in cele 5 secunde de imaginatie sloboda ca parca ieseam din reclama aia cu „coaufura rezista”. Pana la urma a ras si el si am stabilit sa vorbim la telefon luni.

Si au urmat trei zile de stres maxim – io ce intrebari ii pun?! Am fost atat de stresata ca m-am dus la mare in nerusinarea mea, m-am bronzat frumos, ca sa fac impresie buna la telefon. Pana la urma am incropit luni printre picatelele de la munca niste intrebari. Bineinteles ca luni cand am sunat, era el ocupat, apoi cand trebuia sa revin cu telefonul eram eu ocupata – casa plina, berea multa etc… Dupa alte incercari ratate, ne-am gasit marti mai pe dupa-amiaza. Tin sa precizez ca purtam chiar hainele de duminica in cinstea evenimentului. Si ca eram rupta de oboseala – bere multa inainte cu o seara si intarzieri mari in orele de culcare. Ca de obicei in ultima vreme…

Daca mai trebuia sa-mi aminteasca cineva ca sunt mult mai coerenta in scris fata de varianta verbala, mi-am amintit singura la telefon. La un moment dat scoteam atatea a e i o u incat m-am plictisit si pe mine. Nici nu vreau sa ma gandesc cat Solitaire a bagat saracul Lucian Mindruta in timp ce vorbea cu mine. Oricuma, cel mai tare am ras dupa ce am ajuns acasa si am ascultat inregistrarea ca sa fac redarea. Ia ghiciti ce mi-a provocat criza de ras?! Dictia mea perfect moldoveneasca! In concediu o sa iau ore de dictie in oglinda, ca nu se mai poate. Trecand peste faptul ca am o voce de spart borcane pe inregistrare. Si unii imi propuneau sa ma apuc de radio! 😀 Eu nu m-as asculta.

Ideea de baza e ca am reusit sa vorbesc vreo 25 de minute cu Lucian Mindruta. Am ajuns vedeta la mine pe tarla! Astept statuia, altarul si sanctificarea. Serios acuma, stiu ca unora nu va place de el, dar din punctul meu de vedere situatia sta cam asa: eu, marele jurnalist in varsta de 2 luni, i-am luat interviu cuiva care e in presa din ’91 si care are si experienta, si carisma pentru asta… Si nu mi-a inchis telefonul in nas! Ma duc sa ma iau in brate, sa ma pup, sa-mi dau o bere si o prima. Si sa vad pe cine mai pun ochii, ca doar sa sun de pe fix din Belgia in Romania e destul de ieftin.

Inainte sa inchei, iaca un citat din Lucian Mindruta care nu a fost inclus in materialul final:

 LM: […] noi trăim într-o imitație de cultură. […]eu de aia am rămas – îmi plac imitatile. Până la urmă, și eu sunt o imitație de om.

 MM: Să înțeleg că ai o imitație de Rolex, conduci o imitație de Mercedes…

 LM: Nuuu, ca orice imitație, îmi place să posed lucruri originale.

No, si fara legatura, dar absolut deloc, o melodie:

Anunțuri

9 gânduri despre „Cum i-am luat eu interviu lui Lucian Mindruta

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s