Am nevoie de o vacanta

Ati sesizat nuanta, da?! Ca sa ne intelegem de la bun inceput ca nu-i o fandoseala. Nu-i ca as avea cateva mii de euro si nu stiu ce sa fac cu ele… Sau ca mi s-a sculat pus pata sa imi iau concediu ca asa-i frumos. Sau ca ar fi o caldura de neimaginat in Bruxelles (adica peste 20 de grade) si nu se poate munci… Duamnii feri de aste nenorociri! Nici pe departe! Doar ca dau rateuri. Adica eul din mine incepe sa-si piarda rabdarea, e irascibil, simte nevoia sa fie lasat in pace, e mai scorpie decat de obicei etc. Plus ca inspiratia se lasa si ea cautata. Deci ati inteles ideea, da?! Adica daca incep sa tip pe aici, sa fac tarantele, sa trimit lumea (pe unii!) la cautat de origini, stiti de la ce se trage.

Continuand sa vorbim despre aceasta vacanta de care am nevoie, dar cu care nu am neaparat ce sa fac, sa stiti ca mi-am dat seama de nevoie dupa ce au inceput sa se acumuleze greselutele si nervii. Sau poate, cum sunt mai obosita, doar incep sa le vad mai bine (ca si cu semafoarele pe care toti le prindem doar pe rosu, ca atunci cand e verde nici nu bagam de seama). Si mi-am amintit ca eu nu am mai avut o vacanta in care sa stau cu pixul la soare de un an de zile. Inacceptabil! Oricum, de cand am decis ca am neaparata nevoie de o vacanta, ma tarai efectiv (psihic vorbind) pana la data de 12 iulie cand incepe linistea. Energia mea psihica a devenit o comoara de nepretuit pe cale de disparitie in aceste zile.

Culmea e ca unii nu pot sa treaca in modul „Mirona are nevoie de liniste. Sa-i dam o pauza!”. Nop! Da’ de unde?! In mintea lor Mirona e psihologul de serviciu fie ploaie, fie soare, fie grindina, fie … nu mai gasesc rima! Fereasca Zeul Duminicii sa nu raspund la telefon ca deja mi se atrage atentia. Sau daca nu mai am rabdare sa filosofez pe teme de inalt dezinteres public, mi se sugereaza ca ar trebui sa-mi revin mai repede. Oricum, cireasa de pe tort a constituit-o o replica de ieri: „Nu inteleg – ai un job care-ti place, prieteni, animale care te fac fericita, de ce esti obosita?! Aaa, ca nu mai ai timp sa scrii balivernele alea ale tale?! Mare paguba.”. Si replica vine de la cineva apropiat mie…

Pai mai oameni, cum sa nu fiu obosita cand incerc sa-i ajut pe toti si, la urma, si pe mine? La munca chiar au ajuns colegii sa ma intrebe cum reusesc sa rezist de un an jumate in postul ala, in conditiile in care predecesorii si predecesoarele mele au clacat in primele 6 luni. Raspunsul e simplu – mi-am luat Porcusori de Guineea! Radeti voi radeti, dar daca nu aveti animale in dotare, e mai greu de pricipit. (E cam ca si copiii – nu ai, deci nu pricepi despre ce e vorba. Nu conteaza ca esti psiholog…)

OK, deci stresul de la munca l-am rezolvat cumva. Dar ce te faci cu toti romanii care pun tot felul de intrebari … romanesti?! Mai deunazi ma intreba cineva pe celalalt blog ceva de genul: „daca am venitul x pe luna, lucrez aici (Belgia) de y ani si ma duc la banca maine, primesc un credit de 30.000 euro sa-mi iau masina?”. De unde sa stiu eu?! Am fata de banca?! Serios, oamenii astia, in loc sa piarda vremea sa puna intrebari legate de autoritatile publice si alte organisme pe bloguri, mai bine s-ar duce la fata locului sa se documenteze. Nu mai punem la socoteala pe toti cei ce suna sau lasa intrebari cu gandul ca as fi contabil sau avocat, chiar daca ei deja platesc o astfel de persoana. Dragilor, benevolat, benevolat, dar cand imi las mesaj ca facturezi cel putin 3000 pe luna si vrei sfatul meu, ai putea macar sa-mi trimiti un mail si sa ma intrebi cat costa… Asadar, pe astia din urma ii pot rezolva doar ignorandu-i, dar nu prea am suflet sa fac asta. Mda, vreau sa fiu bunul samaitean, atunci sa tac si sa suport consecintele! Rusine sa-mi fie ca ma astept ca oamenii sa aiba ceva in cap si sa citeasca informatiile postate inainte de a intreba de 10 ori acelasi lucru.

Si mai ramane partea din mine care ar vrea sa scrie. Si sa scrie si sa nu se mai opreasca. Numai ca nu are bani sa faca doar asta, asa ca trebuie sa se duca la munca si sa faca cele expuse mai sus. Si nu mai are energie si/sau timp sa-si mai viziteze nici macar propriu blog, dapai pe ale altora! Ceea ce e frustrant de-a dreptul, deci ma face sa ma simt si mai bine. Dar, na, oricum, sunt doar baliverne, deci ce mai conteaza?!

Asadar, peste doua saptamani intru in concediu. Si nu plec nicaieri (asta nu-i doar o afirmatie ca sa descurajez hotii!), ci doar stau acasa. Am in plan sa stau (nu degeaba, ca nu-mi iese), sa incerc sa-mi dresez un pic animalele 😀 si sa scriu. Poate sa ma uit si la ceva Star Trekuri mai vechi, macar visul asta utopic de a zbura printre stele sa-l mai intretin un pic. Ca la ala de a deveni scriitor / jurnalist/ bloger / uatever o sa renunt din lipsa de timp, probabil. (asta era o gluma sarcastica si care nu o sa se intample, asa ca nu ma scoateti din feed!) Aaaa, si o sa lucrez la brandul personal, ca am o idee de a ma aduna toata intr-un loc, ca sa le fie usor celor ce ma cred faimoasa sa ma gaseasca cu tot ceea ce fac. Si poate asa si-or da seama si altii ca nu sunt obosita pe degeaba…

In fine, iaca am reusit sa insir cam o mie de cuvinte de baliverne. Sunt mandra de mine! Mai ca imi vine sa ma duc sa ma tuc in oglinda, numai ca las urme si dupa aia ar trebui sa o sterg. Si nu am timp!

I pup iu si si iu tumorou!