Jurnal de Belgia · Reclame & concursuri · Scriituri

Tu esti cuvantul meu

Sam’ra statea la masa sorbind din cafea si isi lasa gandul sa-i zboare aiurea, din idee in idee. Se pregatea sa mearga la Universitate – era profesoara si cercetator in domeniul filosofiei evolutiei speciei umane. Si din nou gandul i se indrepta spre problema care pusese stapanire pe mintea ei de ceva vreme…

De mai bine de 200 de ani, societatea umana, concentrata acum doar pe fostele continente poalare, nu mai folosea cuvantul in niciuna din formele sale. Inca humanoizii mai pastrau capacitatea de a vorbi, mai ales pentru ca era necesara pentru a comunica cu speciile derivate in urma colonizarii altor planete, dar nu o foloseau aproape niciodata. Invatau sa foloseasca cuvintele in forma lor verbala in primii 6 ani de scoala, dar era mai mult o limba straina pentru ei. Au invatat si sa citeasca, adica sa descifreze cuvantul scris, dar cursurile nu intrau in detalii decat pentru cei ce doreau sa urmeze o cariera in domenii precum cooperare interuniverse, istorie, antropologie. Era convinsa ca daca celelalte specii derivate nu ar fi considerat inca comunicarea neuronala o invazie a intimitatii, cuvantul ar fi murit de mult.

Oricum, ceilalti nu puteau inca intelege ca poti sa-ti pastrezi o parte din ganduri doar pentru tine, ca exact cum atunci cand se foloseau cuvinte existau reguli de politete, exista si acum. De pilda, ea si Mir’m locuiau impreuna de mai bine de 5 ani. Erau un cuplu considerat a fi foarte aproape de perfectiune si toate calculele aratau ca urmasii lor directi vor fi cu un pas mai departe pe scara evolutiei. E drept, nimeni nu putea sa explice cum anume se va manifesta aceasta evolutie… Si nu si-au invadat niciodata gandurile unul altuia. Stiau ca existe limite, ca barierele trebuie respectate si ca subconstientul apartine doar proprietarului sau de drept si doar cu voia lui poate fi dezvaluit. Mir’m era un matematician extraordinat care a schimbat prin teoriile sale viziunea asupra evolutiei speciei. De fapt, asa se si cunoscusera – cu ocazia unui summit la nivel inalt pe tema evolutiei omenirii. Cam o data la 50 de ani se organiza o astfel de reuniune unde capetele cele mai luminate ale rasei umane ramase pe Terra se intalneau pentru a calcula si previziona viitorul speciei. In cazul in care se constata stagnare in evolutie sau vreun pericol, se luau toate masurile pentru a altera cursul istoriei si a restabili panta ascendenta a evolutiei.

Uitandu-se acum la Mir’m cum isi sorbea ceaiul, isi dadu seama ca ii auzise vocea doar o data-n viata, la un congres interplanetar. Pe Terra nu mai aveau nevoie sa scrie sau sa vorbeasca. Totul devenise un flux de unde electromagnetice. Asa zisele carti devenisera inregistrari pe suport special care comunicau direct cu creierul celui interesat. Trecuse vremea cand cu vorbele puteai face mai mult rau decat bine. Undele cerebrale redau senzatiile si gandurile in stare pura, fara a le altera continutul, fara a crea confuzii intre intelesuri. Agresivitatea era simtita imediat si penalizata in consecinta prin izolarea cerebrala a celui care nastea un asemenea sentiment. Mda, erau si exceptii precum evenimentele de acum 20 de ani cand Mai Marii sugerasera ca poate ar trebui sa elimine alimetele din viata de zi cu zi si sa se axeze doar pe substituientii sintetici. Atunci peste 80% din populatia de circa 500 de milioane a Terrei a dat nastere unor sentimente agresive. Ba chiar s-a apelat si la metode stravechi de protest precum manifestatiile si scandatul de lozinci. Specia umana de pe Terra nu era pregatita sa taie inca una din legaturile pe care le avea cu derivatele sale.

Sam’ra se intreba de ceva vreme daca eliminarea cuvantului fusese o idee buna. E drept, comunicarea devenise mai fluida, iar aceasta fluiditate se transpusese peste tot in viata lor. Adora faptul ca dotarile din apartamentul lor dadeau impresia asta de curgere lina, fara linii drepte, colturi si perpendiculare. Vazuse imagini cu locuinte de acum cateva sute de ani si se intrebase cum putusera stramosii ei sa locuiasca in acele cladiri inalte, fara sa vada cerul si natura in jurul lor. Hmmm, poate si decizia asta se incadra in sirul de „cataclisme” ce lovise Terra in ultimul mileniu si care, pana la urma, se dovedisera a fi fost utile, in ciuda numarului impresionant de oameni care au murit sau s-au reugiat pe alte planete. Ar trebui sa studieze mai indeaproape ideea asta, poate chiar sa il roage pe Mir’m sa calculeze daca eliminarea cuvantului ar putea fi incadrata la cataclism, sau daca asa zisele cataclisme nu au fost decat niste evenimente pozitive… Ridica ochii si se uita la el incercand sa-si inchipuie ca de nenumarate alte ori cum vor fi urmasii lor si in ce fel vor duce ei omenirea mai departe. Oare ei vor invata sa vorbeasca? Oare le va mai folosi la ceva?

Mir’m isi ridica si el ochii din ceasca de ceai si spuse simplu, folosindu-si vocea pe care nu i-o mai auzise de atatia ani: „Tu esti Cuvantul meu.”. Si Sam’ra intelese ca nu e mort cuvantul.

Articol scris pentru Blog Power 71 pe o tema propusa de Maya. Au mai scris pe aceasta tema: Maya, Dana Lalici, Cristi, Liviu Bimbea, Bianca Badea.

Anunțuri

25 de gânduri despre „Tu esti cuvantul meu

  1. Sf-ul este intamplabilul de peste cine stie cati ani. Tu ai creat o lume coerenta din care rabat intelesuri dincolo de cuvinte. Tare mi-a mai placut. Ti-am simit lipsa la ultimele editii.

  2. Enorm mi-a placut, avand in vedere ca sunt foarte pretentioasa cu SF-urile. Cum sunt genul meu preferat de literatura, le vreau perfecte, iar articolul tau chiar a fost.

  3. Am simțit și eu ades nevoia să rostesc „Tu ești cuvantul meu”, și chiar am spus-o, spunând mai mult decât ar fi spus-o cel mai lung poem. Chiar ar fi un cataclism dispariția cuvântului, nu știu dacă aș putea scrie o scrisoare de dragoste folosind undele electromagnetice. Este foarte frumos universul tău și modul în care ai reușit să te folosești de cuvânt.Felicitări și mult succes!

  4. Hă … ??? Băi, da’ mă leşi ? Am mai citit o dată subtitlul blogului să fiu sigur c-am nimerit bine … „Life with me is never boring …” 🙄
    Am dat cu banul să văd dacă recenzez postarea asta sau mă abţin. Slavă Domnului, am scăpat de un chin … A picat bine. 😆

      1. Sunt proprietarul celui mai urât, celui mai încăpăţânat şi celui mai nedresabil câine din sud-estul Europei şi nu plâng. De ce aş plânge de la atâta lucru ?

      2. Nu s-a născut camera foto care să accepte o astfel de misiune. Am evitat până acum s-o fac de râs (că da, e o „ea”) fiindcă aşa cum e ea, totuşi mi-i dragă. E-un pekinez, măi !

  5. Nu te cred, Dane!
    Pe probe!
    Fostul meu câine, Garcea, un puddel atipic, a reuşit ca în ciuda iubirii cu care era înconjurat, să ne cresteze pe toţi ai casei. Şi să-i sfâşie urechea dobermanului. Plus că mai composta şi ce prindea prin cartier. Pe probe, cum ziceam. Am chitanţa şi procesul verbal de la jandarmii care ne-au amendat pentru asta.
    😀

  6. Interesantă lume a viitorului şi bine argumentate aspectele. Deşi utopică (nu cred într-o claritate instantanee a fluxului minţii umane, chiar şi antrenată sau educată să fie) lumea descrisă pare un mic paradis. Foarte bine scrisă povestirea. Iar titlul….una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste. Felicitări!

  7. Probabil undeva in viitor toate astea se vor intampla, asa cum s-a intamplat sa fie folosite in cercetare unele dintre ideile unor scriitori de SF. Foarte bine gandita si foarte bine pusa in cuvinte…

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s