Furam la veterinar

(Guest post! :D)

– Ieri, pe la 3, intra nebuna in casa.

– Vorbeste frumos, ca poate citeste si ea si nu ne mai da de mancare!

– Bai, Spock, taci din gura, ca tu esti partinitor tare – cand o vezi incepi sa topai de bucurie si sa guiti din fundul rarunchilor, doar doar ii capata ceva de mancare!

– Kirk, ba tu sa taci ca te intinzi la mangaiat si stai la ea in brate ca rama la sudura.

– Hei, liniste! Nu uita ca din cauza ta am ajuns la veterinar, asa ca lasa-ma sa-mi spun oful!

– Bine, bre, ca o sa-mi scoti ochii tot restul vietii cu chestia asta…

– Asadar, ieri pe la 3, intra nebuna in casa. Cum asta mic din camera de alaturi incepu sa faca tarantele ca sa fie bagat in seama, ne-a dat si noua cate o ridiche. Cred ca facea misto de noi, ca doar stie ca nu ne atingem de nimic ce nu-i verde sau alb. Scarba! Dupa ce a mancat ea un castron de ridichi, am vazut-o ca scoate cutiile de plastic pe care le foloseste rareori sa ne care de colo-colo. Si a inceput sa indese fan in ele. Moment in care eu am incercat sa ma ascund, dar are maini lungi si m-a prins…

– Da, da, si ne-a inchis acolo si dupa aia ne-a bagat intr-o sacosa mare si albastra.

– Taci, mai! Si nu mai zgaltai grilajul asta ca nu ai cum sa treci prin el si sa ajungi la mine. Deci ne-a pus intr-o sacosa albastra si a iesit la plimbare cu noi pe strada. Mai batea si vantul, mergea si ea in pas leganat, zgomote, masini… O fericire! M-am bagat sub gramajoara de fan si am stat chitit pana am ajuns intr-un loc si ne-a pus jos.

– Da, da, si atunci a intrat ditamai dihania de patruped si a inceput sa ne adulmece pe deasupra. Vai, ca daca eram afara il rupeam!

– Mai, nu te mai da rotund ca eu is ala ce avea duminica 990 de grame… Rupeai tu sigur cainele ala! Unde am ramas?! A, da, deci ne-a asezat pe sol. Apoi am auzind-o vorbind cu cineva si m-am prins ca m-a dus la medic. Din cauza ta, mai Hanibal Lester Spock si a muscaturii tale veninoase care mi-a facut ditamai galma sub blanita perfecta.

– Ma, te rup! Nu ma fa de rusine in public! Introvertitule! Juma de salt popcorn ce esti! Ca ai fundul mare si nici nu esti in stare sa topai ca lumea…

– Flusturaticule, calm! Ca te ia vantul daca se face curent in casa! Daca tot m-ai muscat, lasa-ma sa fiu personajul principal… Asadar, am trecut in cabinetul medicului unde, mai intai de toate, am fost inregistrati in baza lor de date. Apoi am fost extras din gramada mea de fan si pus pe o masa acoperita cu cauciuc. Si m-a luat medicul la scarmanat, mai ales la umflatura. Am incercat sa ma impotrivesc, dar nicio sansa – ma tinea si Colocatara. Incerca ea sa ma linisteasca, dar nu prea i-a iesit. Oricum, medicul a decis ca am un hematom si ca am nevoie de antiinflamatorii si antibiotic. Asa ca a trecut la fapte – a luat o seringa si mi-a infipt-o (aproape) in fund! Am scos un guitat scurt, dar nimanui nu a parut sa-i pese. Mai ales Stapana Mancarii a ramas neinduiosata. Iar apoi mi-au pregatit alte lichide pe care cica trebuie sa le iau acasa… Mama lor de soareci! Ii numai vina ta, crizatule!

– Si dupa aia m-au scos si pe mine, dar eu nu-s asa tolomac ca tine si le-am dat de furca! L-am zgariat pe medic, mi-am facut amandoua treburile pe masa lui, am luptat de numa’ numa’.

– Mda, recunosc ca macar m-ai mai razbunat un pic… Dupa ce ne-a asezat in cutiile noastre, a reinceput balanganeala ca sa ajungem acasa. Unde acasa, in loc sa ne dea ceva bun de mancare, ne-a lasat prin camere (separati de un grilaj, bineinteles!) ca sa facem miscare. S-a indurat si ne-a dat doua frunze de ridichi, totusi. Eu mi-am vazut de treaba mea (am dormit pe sub comoda, am mai ros un pic din piciorul de la canapea, am tras de un tunel din nuiele…), dar colericul asta mai avea un pic si rupea grilajul care ne despartea.

– Pai data viitoare sa stai tu inchis in bucatarie! Doar cu trei sticle de plastic goale cu care sa te poti juca! Ma mai invart pe sub cuptor, dar nu vreau sa se invete prost sa aiba impresia ca ma pot gati…

– Las’ ca stau, numai potoleste-te. Te rog! Ametesc numai cand ma uit la tine cum te agiti! Asa… Si ne-a facut curat in casuta, apoi a pus tot felul de bunatati inauntru ca sa intram de bunavoie si nesiliti de nimeni. Bineinteles ca pe tine te-a capcanat primul. Te-a incoltit in colt si tu abia asteptai sa primesti ceva bun de mancare. Eu am cedat relativ mai greu si am invartit-o de vreo doua ori in jurul custii. M-a prins, m-a luat in brate, m-a scarpinat pe spate si m-a convins sa iau si antibiotic cu seringa…

– Si mai zici de mine! Stateai ca un porc la scarpinat! Iar la antibiotice nu ai zis nici pas!

– Spock, iti mai explic o data: eu sunt cel muscat, eu am fost schiop si deprimat, eu mi-am luat injectie in fund, deci taaaaci! Eu sunt vedeta!

– Of, nu te mai lungi atata! Mai bine spune ca te-a bagat si pe tine in cusca si ca ne-a dat chipsuri din fructe uscate ca sa ne simtim mai bine…

– Mda, bine ca nu imi plac prea tare!

– Bai, ai scapat cu viata! Nu te mai lamenta…

– Guralivule! Era sa uit sa mentionez ca in Belgia e mai ieftin sa fii un om bolnav, ca pentru animale e mai scump.

– Gata, Kirk? Ai terminat? Da laptopul ala sa incarc vreo doua poze. Cu mine mai ales! Sa vada lumea cum sufar inchis in bucatarie…

De o parte…

… si de alta a baricadei! Joooos granitele!

– Nebunule, pune o poza si cu mine sa nu creada alti Porcusori de Guineea ca se moare de la o injectie!

– Kirk injectatul!

– Gata, am obosit. Hai la culcare…