Eu am o relatie speciala cu telefoanele mobile din dotarea personala – ma atasez de ele. Degeaba imi spun unii sau altii ca ar fi cazul sa evoluez, ca poate imi trebuie ceva mai bun etc., pana nu se naste un pitic in capul meu care sa spuna la fel, nu ma las convinsa. Asa si cu ecranele tactile…
Acum vreo 3 – 4 ani, Mr. G, care-i super pasionat de gadgeturi, si-a tras un Nokia cu ecran tactil. Si cu betisor special de pipait. Cam tot pe atunci mi-am schimbat si eu bunatatea de Nokia insipid cu unul care sa poata intra pe Internet, ca eram in faza „Travian addiction”. Si nu m-am lasat induplecata nici cum sa-mi iau unul care se cerea pipait. V-am mai spus ca nu am nicio treaba cu senzatiile tactile… Apoi se facu momentul sa emigrez si in febra pregatirilor am realizat ca al meu telefon nu putea fi deblocat. Iar Mr. G, tare grijuliu de felul lui, a insistat sa iau tactilul lui ca era mai usor sa piratez vreun wi-fi si sa intru pe Google Maps in caz ca m-as fi ratacit in buricul Europei.
Am tinut telefonul ala din octombrie 2010 pana in mai 2011 cand nu am mai rezistat dorintelor sale de atingere si mi-am luat un frumusel de chiparos de Nokia C3. Bej. Elegant. Cu tastatura azerti+franceza integrala. Ce mai, o bijuterie. Acces la mail, oleaca de internet, o camera de 3,2 MP, exact cat si ce imi trebuia. No, si Nokia asta a functionat extraordinar de bine. Totusi a avut un singur defect – fu furat. Din mana mea, dar asta nu mai conteaza… A doua zi eram ata la magazin si imi luam unul identic, pe principiul ca daca frate’su a fost de treaba, sigur va fi si asta. Numai ca… nu. Dupa cateva luni, rateuri. Nimic care sa-l faca de neutilizat, dar totusi enervant sa-ti sune aducatoarele aminte la miezul noptii ca sa te anunte ca sunt puse a suna pentru ora 10 a doua zi. Si tare debusolant sa te trezesti dimineata, sa pui mana pe telefon si sa constati ca toate profilele definite de tine au disparut nici ele nu stiu unde. Asta mai ales te face sa te intrebi ce-ai facut noaptea trecuta…
L-am dus in service cam prin octombrie anul trecut si am reluat utilizarea unui vechi si antic Nokia, fara gadgeturi si cu o tastatura normala (adica cifrele doar). Dupa doua zile aveam parul cret, ma dureau degetele, imi venea sa il arunc pe geam. Solutia: fostul telefon al sefului meu, un Samsung Galaxy SII, abandonat pe la birou. L-am folosit 3 saptamani, timp in care am invatat ca e un telefon super infometat de Internet si ca e un tactil ca oricare altul pentru mine – adica enrvant. Cand mi s-a intors iubirea bej, eram extatica! Numai ca orgasmul asta permanent nu a durat prea mult ca bejulica a reinceput sa faca fite. Cum sunt o persoana super ocupata, abia acum doua saptamani am reusit sa-l duc in service, dar ma indoiesc ca s-a reparat pe bune.
Bineinteles, intre timp, acelasi Samsung luat cu imprumut… Numai ca am inceput sa ma obisnuiesc cu el. Grav. Si am inceput sa cochetez cu ideea de a-mi schimba telefonul, mai ales ca sunt sigura ca nu va fi niciodata „normal”. Si m-am gandit ca o fi cazul sa intrerupt 12 ani de fidelitate si sa nu mai iau Nokia. Numai ca un Samsung nou, chiar si S2 e cateva sute de euro si nu ma indur ca nu vad necesitatea. Cel putin nu pentru mine. Asa ca mi-am zis ca vom lua unul la mana a doua. Si cum aveam unul sub ochii mei, despre care eram sigura ca functioneaza, ce solutie mai buna decat sa-l intreb pe seful daca nu-l vinde?! Adevarat ca are carcasa cam zdrelita, dar se rezolva cu o husa de silicon… Seful mi-a dat-o evaziv – ca se va gandi la pret. Pe de alta aprte, sefa, pe care incercam sa o atrag de partea mea, s-a uitat lung la mine, m-a intrebat ce am baut inainte cu o seara si daca am gustat cumva ceva si de dimineata si mi-a spus sa nu mai fac tarantele si sa-l iau sa-l folosesc sanatoasa, ca oricum facea panze de paianjeni prin depozit.
Amu, adica fix in acest moment, stau si mau uit la el. La Samsung, nu va ganditi la ce ma gandeam eu! Si constat ca are ecranul murdar, ca e negru si ii trebuie neapart o carcasa mai colorata etc. Si imi dau seama ca trebuie sa-l „aranjez” pe placul meu… Necazurile-s pe oameni!
P.S. Am apasat „publish” din greseala… Era pentru maine dimineata. Asta e, luni pauza. :))))
Jurnal de Belgia 
Cu „taciscrinul” meu nu m-am obişnuit nici în ziua de azi, deşi îl am de ceva luni. Iar când e vorba să scriu mesaje, pur şi simplu mă lasă nervii, aşa că am renunţat. Între timp însă şi vechiul meu telefon a făcut paşi spre altcineva din familie, aşa că sunt nevoită să convieţuiesc cu fiţosul ăsta până mi-oi găsi altul şi bag divorţ de el.
m-am obisnuit. ma mai enervez, dar imi iese pana la urma.
:)) Eu plang pentru fostul meu Nokia tactil. L-am vandut, ca ma mancase sa am Android. Acum nu stiu cum sa fac sa scap de acesta nou. Cred ca pana la urma ma voi intoarce la Nokia, pentru mine sunt cele mai fiabile telefoane.
Asa au fost si pentru mine, numai ca ultimul da niste rateuri de zile mari. Asa ca m-am gandit ca poate e cazul sa schimb firma. 😀
Desi folosesc un touch screen , l-as da oricand pe unul normal , vechi…problema este ca , cu cat mai „touch screen” este telefonul , cu atat mai usor intru pe net si pot face poze cu el si filmulete si alte avantaje… 😦
Pe mine ma scot din minti ecranele zgariate si murdare , este o obsesie sa am ecranul telefonului curat.
Eu am cochetat cu Nokia si Sony Ericsson…le-am schimbat intre ele…n-am incercat altceva , pana acum , de-a lungul timpului.
Pana acum am avut doar Nokia. Asta e primul de alt fel pe care il am. Totusi, mi se pare tare complex – are o sumedenie de aplicatii despre care nici macar nu vreau sa stiu ce pot sa faca.
Tocmai…cred ca depinde de ceea ce este necesar fiecaruia , un astfel de telefon care poate face si cartofi prajiti , ca sa spun asa 😀
Eu una m-as multumi cu unul care sa poata reda muzica cu sunet bun , sa faca fotografii cat de cat bune si sa tina bateria cat mai mult.Sa aibe ecran mare si sa nu fie touch screen.Si sa pot accesa cu el internetul , adica sa aibe wireless.Dar cred ca deja ma aberez! 😀
Dacă v-ați atașa și de masculii la care, sanchi, țineți de nu mai puteți, așa cum vă atașați de tot felul de flecuștețe, nu ar mai fi niciun divorț în lume. Cred că sunt la al 30-lea telefon. Mă, și adică, micționez pe ele. Orice sculă nou achiziționată mă plictisea după aproximativ juma de oră, după ce butonam tot ce era de butonat. Și când, deșteptat brusc de-o revelație, am realizat că toate lucrurile din viața ta trebuie să fie musai de calitate, am ales să ascult muzică pe scule special create pentru a asculta muzică, să fac poze cu aparate de fotografiat, să intru pe net de pe calculator și să folosesc telefonul pentru a vorbi la telefon. Și de atunci optez pentru modele a căror baterie ține de uit când l-am încărcat ultima oară și care „prinde” semnal acolo unde „fițoasele” de sute de euro mai pot fi folosite doar pentru a agăța vreo puicuță de la țară ușor impresionabilă.
Da de ce te uiti lung la el? ia-l fata si pune-te pe pipait!!!!!
Eu nu m-am atins de smartphone-uri 🙂
tableta o mai imprumut de la consort dar putin o utilizez
iar telefonul Nokia pe care l-am achizitionat de curand e juma touchscreen, jumate tastatura. Ne intelegem foarte bine
Eu deja am trecut la the next level – i-am luat carcasa siliconata cu un iepure rozator de morcovi si cablu usb verde. :))) Daca tot nu ma dau in vand dupa tehnologie, macar sa-l personalizez. :))