Vineri dupa-amiaza. Ora 17:00. Un singur vis – sa se faca 17:30 sa plec acasa. Dar, ca de obicei, discrepante mari intre vis si realitate. 😀
Apare o colega in fata biroului meu si incepe sa-mi explice cum a murit tatal unui client italian. Nu intelegeam de ce arata ca si cum ar pufni-o rasul cand vorbeam despre asa ceva. Dar continuarea m-a edificat… In Italia obiceiul e sa trimiti musai telegrama cu condoleante. Asa ca trebuia sa trimitem o… telegrama! Eu m-am uitat lung si am inceput sa-i intreb pe cei care sunt de mai multi ani in Belgia cum se trimite asa ceva de pe aici. Numai ridicari din umeri!
Pornesc logic – ia sa intram pe site-ul postei. Ca pe aici mai bine cauti pe Internet decat sa suni la Serviciul Clienti… Pe site-ul Postei nimic edificator. Imi spuneau ei ca as putea sa ma prezint in unul din sediile lor, dar in preajma nu avem decat un punct de posta sub franciza. Pana la urma sun. Dupa o secunda de pauza ce denota socul persoanei de la celalalt capat al telefonului, mi se raspunde pe un ton nesigur ca ar trebui sa incerc la Belgacom (= principalul provider de telefonie fixa din Belgia).
Sun la Belgacom. Bineinteles incepe luuuuunga asteptare la telefon cu o muzica de toata prastia. Intre timp tot butonam pe Internet, doar doar m-oi edifica. Pana la urma, pe site-ul Belgacom gasesc detaliile necesare. Fara sa stau pe ganduri, inchid telefonul si incep sa buchisesc. Ideea era ca aveam trei variante – ori sun, ori trimit un fax, ori trimit un mail. Sunatul iesea clar din discutie ca textul era in italiana si nu eram sigura ca persoana de la celalalt capat al firului va intelege exact. Cu faxul, mare bataie de cap – scrie un text in Word, imprima-l, trimite-l… Asa ca am ramas la e-mail.
Asadar, in secolul XXI, in buricul Europei capitaliste, am trimis o telegrama. Si nu oricum, ci trimitand un e-mail in prealabil. Si, daca sunteti curiosi, ca sa trimiti o telegrama internationala din Belgia, te costa cam 25 de euro. Asta in conditiile in care un e-mail e gratuit…
Jurnal de Belgia 
Da, măi, dar nu poţi compara e-mailul cu aerul acela vintage, patinat, practic aristocrat, al telegramei. De-aici şi costul. E ca şi cum te-ai duce la un bordel tematic care să te introducă în atmosfera conspirativă a perioadei prohibiţiei, cu tipe cu portjartier şi băutură blătuită sub pat. Pentru aşa ceva dai banul fără să comentezi. Logic că ai şi gratis acasă, da’ se compară ???
Oare „ce ai acasa” citeste comentarile tale?! 😀
Nimic nu-i mai urât pe lume decât o femeie lipsită de simțul umorului (ai să spui că se aplică și bărbaților care suferă de aceeași afecțiune dar măcar aștia, pot compensa prin „grosimea” cardului). Dacă citindu-le, m-aș trezi cu atitudinea aia gen „mâini pe șolduri și privire sugestivă”, fii sigură că n-ar mai „fi acasă”. Nu-i vorbă, încă nici nu e, dar nu modul în care comentez eu este motivul. 😉
„…se aplică și bărbaților care suferă de aceeași afecțiune dar măcar aștia, pot compensa prin „grosimea” cardului…”
Exista vreo explicatie rationala pt ideea ca numai barbatul ar putea compensa oarece carente (INCLUSIV lipsa simtului umorului) prin „grosimea” cardului, iar femeia n-ar putea face la fel (daca EA este aceea cu cardul „gros”, nu el)?
Se trimit inca telegrame? Sincer, am crezut ca au pierdut teren odata cu disparitia codului Morse 😛
Telegramele au mai „trait” inca MULT timp (decenii) dupa ce codul Morse devenise perimat si nu mai era utilizat.
Iar actualmente preferinta pt ANUME ACEASTA metoda de transmitere a condoleantelor si-ar putea gasi eventual explicatia (practica, inafara caracterului oarecum „festiv” atribuit telegramei de insasi raritatea folosirii sale in ultima vreme) in faptul ca nu oricine are / foloseste internet, dar postasul vine la usa fiecaruia. (Unde mai pui ca MULTI dintre oamenii apartinand generatiei care acum este… „trecuta din copt” NU STIU sa foloseasca netul, chiar daca poate il au introdus de catre descendenti – dar de citit o telegrama stie cam oricine.)
Asta ma intrebam si eu…
Te mai uiti la bani cand vine vorba sa cinstesti memoria unui om care a murit? E ca la noi cu pomenile… Nu conteaza ca luna viitoare va muri tot familionul de foame, important este sa hranim astazi lumea care vine la pomana. 😉
Ma intreb daca au pus numarul exact de stergare… :))))
Ma rog, nu vreau sa comentez gestul si pretul sau, pt ca asa ceva este de nepretuit. Dar ma gandesc ca aceiasi bani puteau fi folositi pentru lucruri mai utile inmormantarii crestinesti.
Ar mai ramane intrebarea daca decedatul / familia acestuia erau intr-o astfel de stare materiala incat sume de acest ordin de marime sa fie relevante…
In Romania aceste sume sunt inca relevante, dar nu contest ca exista familii mult deasupra acestui nivel.
In Romania traiesc si eu, si fac parte dintre amarastenii pt care este semnificativa chiar si o suma de cateva ori mai mica decat cea mentionata, asa ca STIU cum este (si sunt constient SI de existenta acelor „ceilalti”, care-o duc altfel), da’ eu intelesesem ca acea persoana nu de cetatenie / etnie romana era si nu in Romania isi gasise sfarsitul. („…client italian. […] In Italia obiceiul e…”)
Draga mea, telegrama a fost trimisa in numele unei asociatii. Iar nenea care a primit-o nu duce lipsa de bani. Asa ca, asta e. Noi, oamenii de rand am facut doar ochii cat cepele…
Mno, io sunt om de rand 😦
Cu vreo cativa anisori in urma (asa-a… vreo patru decenii, deci MULT inaintea nasterii voastre) am surprins intamplator (intr-un sat din zona Caraşului) un dialog („pe bune”) intre doua… (Hm!) matroane locale, ceva de genul „Ai aflat c’-o nascut… (Maria a lu’ Schiopu; mai tin eu minte despre CE nume o fi fost vorba…)?” „Chiar? Cand?” „Vineri (sau ce zi o fi fost).” „Si CE are – copil SAU fata?”
(Modul de exprimare m-a surprins intr-atat incat n-am uitat dialogul nici pana acum.)
In aceeasi ordine de idei, replica la afirmatia dumitale ar putea fi „De rand – de rand… Da’ OM? NU – femeie / fata?” (Scuze – just kidding, no offence intended; ZAU ca nu-s misogin…)