Ne nastem pentru a muri. Daca traim sau suntem deja morti intre cele doua momente e alegerea noastra. Asta daca avem sansa sa dispunem de destul timp. Caci viata noastra, vie sau moarta, se masoara in timp. Timp pe care il alergam, il gonim, il contorsionam intr-o incercare disperata de a ne preface vii. Oare cat de vii suntem?!
Stim ca vom muri intr-o zi, fiecare dintre noi, si totusi multi nu facem nimic pentru a trai. Doar vietuim. Percepem sfarsitul fizic ca pe ceva negativ, inventam religii care sa ne dea speranta ca exista ceva dupa, ne plangem mortii de parca lumea s-a sfarsit odata cu ei, pe cand adevarul e ca nu stim nimic. Nu stim de ce ne nastem, nu stim de ce murim, nu stim daca mai exista parti din noi dupa. Vorbim de circuitul apei in natura si nu ne dam seama ca facem parte din el. Si, ca deobicei, ne temem de necunoscut.
Viata noastra e doar un pasaj spre implacabila moarte, moment in care ne reintoarcem in natura, de unde am venit. Fiecare din noi e doar o picatura in univers, nimic nu se opreste cand noi nu mai suntem „in viata”. Sfarsitul de viata si inceputul de moarte isi au originea in acelasi mmoment – cand ne nastem. Unii dintre noi sunt mai norocosi si intre cele doua momente au mai mult timp ca altii. Unii sufera fizic, altii psihic intre cele doua momente. Cei care nu sufera uita sa se simta norocosi, sa multumeasca ca au sansa, ca viata lor nu se sfarseste inainte de a incepe.
Poti fi mort chiar daca respiri, mananci, te misti. Exact cum poti fi viu daca esti tintuit la pat si hranit prin perfuzii. A fi viu sau mort nu tine de capacitatea de a te misca, ci de cea de a cugeta. Ori sunt multi care nici macar nu stiu ce e asta.
Nu mi-e teama de moarte, stiu ca va veni, fie ca vreau, fie ca nu. Ar putea fi chiar si maine. Sau acum. Sau peste 100 de ani. Sau peste 1000. Si stiu ca oricand ar fi acest moment, tot voi avea regretul ca nu am mai mult timp pentru a-mi implini visele. Cat despre sentimentul de singurata care se spune ca te cuprinde in acel moment, nicio problema: am inteles de mult ca in fundul sufletului nostru ne nastem si murim singuri pentru ca nimeni, niciodata nu ne va intelege complet. Cu exceptia noastra, daca avem aceasta curiozitate.
Daca as sti ca mai am doar un numar limitat de zile, tot ce mi-as dori ar fi sa nu mi le petrec suferind fizic. Si nu as spune nimanui pentru ca nu as vrea sa ma planga. Ei trebuie sa-si traiasca viata, sa continue sa fie pana la moartea lor. As pleca undeva, as fugi si m-as ascunde intr-un loc drag si as scrie pana la ultima suflare.
Ca despre suflet, al meu moare si se naste putin in fiecare zi. Cand trupul meu va inceta sa mai fie viu, ma voi intoarce in natura, cu sau fara suflet, nu am de unde sa stiu. Dar voi fi eterna pentru ca voi fi o parte din Univers. Si voi fi alaturi de toti cei care au murit deja si de toti cei ce urmeaza a se naste.
Articol scris pentru Blog Power 68, pe o tema propusa de Dana Lalici. Au mai scris pe aceasta tema: Denisa, Nymphetamine, Dana Lalici, Summer, Anemona, Maria, Liviu Bimbea, din nou Dana Lalici, Calin, Cristi.
Cum ne petrecem sfarsitul de viata? Cum ne petrecem inceputul de moarte? – Daca ati sti ca mai aveti o luna de trait, ce ati face in timpul ramas? – Daca ati sti ca peste o luna de zile nu veti mai fi, si ati avea posibilitatea de a ascunde ati face-o? Ati spune cuiva? Ce inseamna sa mori frumos? – Cand moare sufletul? In ultima clipa de viata, odata cu ultima rasuflare sau in clipa in care incepi sa numeri si sa bifezi rand pe rand, zilele ramase?
Jurnal de Belgia 
„Daca traim sau suntem deja morti intre cele doua momente e alegerea noastra.” – de acord si „A fi viu sau mort nu tine de capacitatea de a te misca, ci de cea de a cugeta.” – adevarat.
mi-a placut articolul. a surprins esentialul 😉
Multumesc. Ma chinui si eu. 🙂
Nici mie nu mi-e frica de moarte, insa mi-e frica de modul in care o sa se intample.
Eu doar sper sa fie scurt si la obiect.
„Cand trupul meu va inceta sa mai fie viu, ma voi intoarce in natura” în loc cu verdeaţă şi flori de câmp, înconjurat(ă) de gâze diverse, fluturi multicolori şi păsări de tot felul.
Să ai o noapte liniştită.
Voi fi o parte din ele. 🙂 O dupa-amiaza faina!
Extraordinar de frumos exprimat…Surprinzi adevaruri esentiale, in cuvinte imbinate cu pricepere. Sa fii viu sau mort tine de capacitatea de a cugeta…genial surprins! Tare mi-a mai placut. Mirona, tu scrii exact ce stie sa citeasca sufletul meu!
Dana, draga mea, eu scriu sincer. Iti multumesc pentru aprecieri. 🙂
Se simte asta, sinceritatea ta. PS Si eu comentez sincer, sa stii 😉
“cat de morti suntem?” interesant titlul; el basculeaza deja cele doua optiuni “poti fi mort chiar daca respiri” si “poti fi viu daca esti tintuit la pat” inspre prima; suntem un pic morti din ziua in care ne nastem! din ce in ce mai morti; si din pacate toate viata ne luptam pentru a supravietui si mai deloc pentru a trai… ne-am departat de ceea ce inseamna a trai, nici nu ne stradium sa intelegem ce inseamna asta; nici nu prea avem timp, avem altele mai importante de rezolvat, o masina, o casa, un job mai putin plicticos sau obositor, un mobil smecher, un LCD cu diagonala mare, o toala ca lumea…
si apoi pac, vine momentul si se trage linie; si vine frica aia abisala “am trait?!” si raspunsul e intotdeauna NU; dar e prea tarziu
Asa e, uitam sa traim si ne amintim doar in ultimul moment.
Ultimul rand este de-a dreptul intr-un mare fel, dar pe undeva as fi vrut ca toti oamenii sa fie fericiti, sa traim in Paradis. Gandul mortii imi taie orice bucurie pt ca stiu ca totul se va termina. Faptul ca voi fi parte a eternitatii mi se pare o mare singuratate si nu-mi vine sa cred ca nu-i voi mai vedea pe cei dragi niciodata. Stiu, omul in sine nu conteaza, exista doar genetica lui care se transmite peste generatii, dar mie tot imi este dor de mama, de bunica, de clipele care trec fara sa aiba vreo vina. Cumva, eu sper ca exista un loc unde ai a doua sansa de a-i vedea pe cei care nu mai sunt.
De acord cu tine. Simt la fel.
Din teama asta de singurătate s-a născut şi credinţa în ceva; în Divinitate de cele mai multe ori.
Din dorinţa de a simţi că n-am trăit în zadar încerc drumuri noi…
Iti mai amintesti ceva din singuratetea trecuta? Ce de dinainte de a fi tu cea de azi? Banuiesc ca nu, asa ca nu-ti creea singura frici. Poate acum esti de fapt singura si te vei simti mai bine dupa ce nu vei mai exista fizic. Nu avem de unde sa stim… Optiunile sunt deschise. 🙂
doamna, ce boala spuneai ca aveai in weekend?
nu ma pregatesc sa mor. cel putin nu din cate stiu eu si nu acum.:)))
Daca nu ar fi sotul si copilul, pe care as vrea sa ii vad pana la ultima suflare, probabil si eu as alege sa ma retrag undeva in pustiu si sa scriu tot ce simt, pana in ultima clipa, cand pixul cade din mana si mana aluneca usor in praf. Minunat ai scris „A fi viu sau mort nu tine de capacitatea de a te misca, ci de cea de a cugeta”.