Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Pârţulina şi aerul nostru cel de toate respiraţiile

Pârţulina stătea la masa, în faţa farfuriei în care se găsea exact o frunză de salată tăiată exact în 10 bucăţi, şi se uita pe geam. Nu o încânta absolut deloc ideea de a mânca verzitura aia, dar îi promisese mamei ei că pe lângă punga de seminţe pe care tocmai o dăduse gata va mânca şi ceva mai serios. Dar nu mai mult de o frunză de salata tăiată în 10 pentru că ieri probase o pereche de pantofi cu toc foarte frumoşi (roz electric, cu ţinte la călcâi şi în vârf şi cu nişte barete ce se înfăşurau până hăt la genunchi) şi, deşi erau exact marimea ei, o strângeau puţin pe lat. Aşa că se gândise că poate ar fi cazul să mai slăbească vreo 200 de grame de pe laba piciorului.

Cum se uita aşa pe geam, Pârţulinei îi veni o idee de zile mari: dacă nu ar mai băga şi aer în stomac, poate că ar fi automat mai slaba, chiar şi la laba piciorului. Că doar dacă te îngraşi peste tot mâncând, clar slăbeşti de peste tot băgând mai puţin în tine. Iar aerul chiar că nu-i era necesar la interior… Sau poate că da?! Nu-şi mai amintea de la orele de biologie, că de obicei de la alea chiulea ca să facă uindou şoping. Buuun, deci cum să scape de aerul din stomac? Mai întâi de toate ar trebui să închidă geamul, că este destul aer în cameră şi nu mai are nevoie de altul în plus de afară. Mai apoi, parcă o văzuse pe mama sa scoţând aerul din nişte pungi cu haine cu ajutorul aspiratorului. Oare ar funcţiona şi la ea?! Ar trebui să ţină gura închisă strâns în jurul tubului, dar ar merge probabil. Şi apoi ar trebui să aibă grijă să nu-şi mai bage alt aer în stomac. Oare ar putea cumva să-şi scoată numai aerul din picioare? Oricum, ar trebui să fie atentă să nu încurce aspiratorul normal cu cel cu aburi că după aia s-ar alege cu o grămadă de apă în organism în loc de aer.

Tiiii, şi asta i-a amintit de o discuţie cu vânzătorul de la alimentara de la colţ, ieri când se dusese să-şi ia seminţe. La un moment dat nea Costel îi spuse că i se bălăngăne neuronul în cap de la cât aer are în el şi dacă el a spus asta înseamnă că aşa e căci e cel mai expert din cartier – ştie să-ţi spună cu exactitate ce mănâncă fiecare vecin în fiecare zi. Iar nea Costel o spusese pe un ton dezaprobator, deci înseamnă că nu ar fi trebuit să aibă aer în cap. Dar oare cum ajungea aerul în cap? Ca doar mâncarea nu se duce în sus… Şi oare cum fac ceilalţi să nu aibă aer în cap, că nu îl mai auzise pe nea Costel să spună altcuiva aşa ceva, deci sigur ceilalţi şi-l scot cumva.

Văzuse la o verişoară că folosea pentru copil „batista bebelusului”. Verişoara zicea că e pentru muci, dar acum îşi dădea seama Pârţulina că de fapt era ca să scoată aerul din cap. Pariu că ieşea şi cel din burtă tot aşa?! Şi sigur verişoara nu voia să-i spună adevărul! Se întreba acum daca mama sa i-a făcut aşa ceva când era mica? Poate că nu şi de aceea verişoara se ferea să vorbească despre asta acum… Păi dacă e vina mamei ei, nea Costel ar trebui să ştie, că doar era acolo şi pe vremea când s-a născut Pârţulina.

Neapărat trebuie să discute cu mama ei… Vai, a rămas cu gura deschisă cât s-a gândit la asta! Oare cât aer i-a intrat în corp?!

______________

Postarea asta e 2în1: răspuns la doleanţa expusă de Scorpio şi la cea a Vienelei. 😀 Iar diacritice am pus special pentru Dan.

Anunțuri

25 de gânduri despre „Pârţulina şi aerul nostru cel de toate respiraţiile

  1. E FOARTE frumos ca „ai pus” diacritice – da’ daca numita Pârţulina fusese IERI la „Alimentara”, atunci nea Costel „ii spuseSE”, nu „ii spuse” (pt „”ii spuse” ar fi trebuit sa fie de fata). (CARE era definitia „perfectului simplu”? Parca „actiune deja petrecuta, dar inca neincheiata, sau care numai ce a fost incheiata”, sau cam asa ceva… UITE ca nu mai sunt sigur – ma duc sa intreb pe cine are cunostinte mai proaspete de gramatica.)

    1. Ai dreptate cu timpul verbal. 😀 Iar cu diacriticile, habar nu ai ce incurcaturi am avut.:))) Dupa articolul asta a trebuit sa scriu ceva in franceza, deci am schimbat iar tastatura, apoi ceva in engleza. La un moment dat nici nu mai stiam pe ce sa apas. :)))

      1. „Iar cu diacriticile…”
        Cu diacriticEle…

        „La un moment dat nici nu mai stiam pe ce sa apas.”
        Esti baftoasa – inseamna ca macar atunci cand NU tot schimbi limba te descurci bine / binisor cu diacriticele.
        Eu sunt mult mai nepriceput, si pt mine scrierea cu diacritice este un adevarat calvar: intai scriu textul „in mod normal” (fara diacritice), apoi „umblu” in „bara” de „limbi” a calculatorului si schimb de pe limba engleza pe limba romana si dupa aceea incep sa „vanez” literele impricinate, sa le sterg pe cele „normale” si sa le inlocuiesc cu cele cu semne diacritice – da’ altfel, in anumite imprejurari (spre ex daca las scris doar „gasca”) risc sa produc confuzie in mintea cititorilor (adica – in cazul exemplului mentionat – sa ramana cititorii in dubiu nefiind siguri daca ar fi cazul sa citeasca „gâscă” sau „gaşcă”).

  2. Nu cumva faci trimitere si la neuronul meu, care pluteste ametit intr-o mare de aer, fara sa stie cum a ajuns acolo si ce are de facut in continuare? :))
    Astept raspunsul mamei, poate asa gasesc si eu inspiratia. 🙂

    1. Pai daca nu stie ce are de facut n-are decat sa inceapa sa cante (sau macar sa fredoneze, sau sa fluiere) „sunt singur – singur – si-inguur…”

      (Si IAR „inspiratie”? Parca era PREA MULT aer, NU – PREA PUTIN…)

      1. Mda, inteleg CE vrei sa spui, SI EU am o voce buna sa puna pe goana o ceată de ucigasi – daca ma apuc eu sa cant incep sa urle cainii din trei mahalale.

  3. Transcedentalul flatulenţelor cotidiene
    Răpită din tumultul cronofag şi ameţitor al preocupărilor corporatiste-Guiness-iene şi eliberată de constrângerile şi frustrările unei cuşti porcuşor-guinee-ene, Belgianca face din nou dovada faptului că melanjul literar dintre sărutul franţuzesc şi duritatea şutului încasat în dos graţie vârfului bont al cizmei neerlandeze de sorginte prusacă, cu un nou eseu comprehensiv, de un ermetism diluat, desenat succesiv în liniile ferme ale unui creion H4 dar îndulcit pe alocuri de moliciunea lascivă a unui B3. Contradicţiile freudian-socratice ale unei existenţe care dacă nu ar fi plate prin modul de transmitere al imaginii ar fi cu certitudine profunde la nivelul percepţiei olfactive (ce este direct şi-aproape cavernos sugerată de numele dur, puternic, dar înmuiat printr-o delicată efeminizare), apar încă din titlul încărcat de o semnificaţie adâncă, neetnobotanicizată. „Pârţulina” coexistă fartulian cu „aerul” în zona în care Yin se intersectează cu Yang, în zona gri, cenuşie în care albul este murdărit de perspectiva sumbră a nopţii iar eternitatea negrului este negată de speranţa existenţei vieţii după moarte. Trimiterea indirectă spre ecologism, spre grija faţă de o planetă a cărei respiraţie este zilnic îngreunată de emanaţiile grele, obscen şi deliberat direcţionate spre gura de oxigen a supravieţuirii, nu trebuie nici ea de neglijată. Eroina este femeie până în vârful unghiilor, este femeia zilelor noastre, sensibilă dar nesigură, respirând certitudini în aceeaşi măsură în care acceptă să îmbrace şi rochiile largi, cloşate, ale unei atitudini ezitante şi confuze. Este femeie dar împrumută din fragedă copilărie ca o povară a numelui cu care a coabitat încă din zorii ceţoşi ai cunoaşterii, atribute specifice şi exclusiv masculine, ca un strigăt de luptă, ca un semnal de goarnă menit a scoate din tranşeele bucătăriilor a semenelor ei îndemnându-le să nu stea pasive, să creadă în dreptul la egalitate. Directă şi incisivă, Belgianca sugerează prin intermediul eroinei ei că poţi beneficia de atributele eliberatoare ale flatulenţei chiar şi atunci când pari încorsetată de aţa simbolic-restrictivă a bikinilor. Deşi Pârţulina nu poate evada din spaţiul androgin „marcat” prin micţiunea ezoterico-cognitivă a liniilor trasate de masculul alfa al cartierului, nea Costel, dar refuză în acelaşi timp să fie sclava închistării în limitele de gândire ale acestuia. Profunzimea preocupărilor cotidiene ale Pârţulinei este abil mascată de autoare prin trimiterea către o componentă demonetizată de multitudinea şi agresivitatea cu care toate componentele media sunt constant şi excedentar intoxicate : aceea a pierderii în greutate. În fapt este vorba despre o luptă purtată la nivelul psihicului : refuzul Pârţulinei de a consuma aerul este dovada fermă a conştientizării unei existenţe terne, poluante şi în acelaşi timp este soluţia pentru a oferi o şansă generaţiilor viitoare, de a le da dreptul de a respira un aer curat, neflatulatizat. Egocentrismul nu este însă pe deplin anulat, Pârţulina demonstrând că este totuşi ancorată în realitate. Astfel, ea îşi pune mâna la gură dar refuză să astupe toate găurile prin care aerul ar putea intra în propriul organism. Aceasta nu este însă o portiţă spre măruntele plăceri de natură sexuală ca trăsătură definitorie a unei existenţe umane mărunte şi explicit-obscene, degradante, ci este uşa larg deschisă către continuitatea omului ca membru cu drepturi depline a regnului animal : şansa la procreere.
    Salutăm pe această cale această nouă dovadă a faptului că literatura refuză să fie doar o înşiruire de cuvinte cu valenţe pur estetice ci are şi o componentă socială, educativă, progresistă.

    1. Dane, era sa mor de ras! :)))))))))
      Uite acum inteleg cum se simt scriitorii cand le comentam noi operele prin liceu, ca habar nu aveam ca asta am vrut sa spun. :))))
      O sa te citez cand voi fi publicata!

    2. 1. Superb-abscons textul!
      2. „…eternitatea negrului este negată de speranţa existenţei vieţii după moarte.”
      M-ar mira ca o simpla speranta, neconcretizata, sa poata direct sa „nege”, eu cred ca mai degraba ar fi corect „…este pusa la indoiala de…”

  4. „…nea Costel îi spuse că i se bălăngăne neuronul în cap de la cât aer are în el…”
    Bagsama ati „sarit” toti (in frunte cu autoarea articolului) sa va „legati de” aerul din cap, prin care s-ar balabani neuronul in cauza.Nu „v-a trecut prin minte” niciunuia ca – avand in vedere ambiguitatea exprimarii lu’ nea Costel ala – ar putea fi vorba despre un neuron plin cu aer care se balabaneste in cap?

    1. Chiar daca sub ACEASTA forma exprimarea „suna” mai civilizat, expresia consacrata ramane totusi „a ramane cu gura” NU „deschisa”, ci „cascata”.

  5. O dilema cu adevarat dilematica, uite eu nu m-am gandit cat din circumferinta burtii mele este cauzata de aer, dar imi iau tema in serios de acum incolo! Sa vii cu continuarea, ca mor de curiozitate sa vad raspunsul mamei! 🙂

  6. Îi dau o sugestie Pârţulinei: să-şi scoată aerul dun burta după metoda aplicată de ciobani, când se umflă oile în foale, dându-şi gaură cu o ţevuşcă. ;))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s