… am trimis un text literar pentru un concurs. Desi stiam de termenul limita, am tot amanat – mai intai convinsa ca ideea nu e destul de buna, apoi ca scriitura nu va impresiona. Si am lalait-o pana cand am ajuns cu cutitul la os. Mai ales ca imi propusesem in mintea mea ca anul asta trebuie sa incerc, ca e momentul, ca e cazul. Asa ca m-am trezit la inceput de week-end cu constiinta faptului ca trebuie sa scriu un numar X de pagini, ca am un schelet, dar ca nu e suficient, ca nu are destula forta.
Si pe langa aceasta munca de Sisif, mai aveam si o gramada de planuri la care nu puteam renunta. Asa ca am devenit o afurisita in adevaratul sens al cuvantului, mi-am refuzat prieteni dragi, am impus altora sa paraseasca intalnirea Rombel desi mai era de stat si de vorbit, numai ca sa ajung acasa si sa ma apuc de scris. Ca de obicei, inspiratia m-a lovit exact cand nu trebuia: jumatate din text era scris si mi-am dat seama ca ar trebui reconceptualizat si reexprimat. Iar intre timp am avut si o discutie de o ora si ceva cu Mr. G…
Dar, la ora asta tarzie din noapte, cu carcei la mana si speranta unui dus rapid ca sa mai prind macar trei ore de somn, declar ca l-am trimis. Si mai declar ca nu vreau sa fac textul public. Il simt ca pe o parte din mine si nu sunt pregatita sa-i dau drumul in lumea larga. Ciudat, nu?!
Si ca sa nu va las cu ochii in soare, va ofer cateva poze dintr-o zi insorita pe malul marii.
Somn usor! Aaa, ma scuzati! O zi si o saptamana excelente!
Jurnal de Belgia 
Succes! Sper ca textul sa atinga suflete!
Multumesc. Eu sper sa inceapa cu sufletele juriului. 😀
Multumim la fel de urari!
Off-topic:
– ACUMA mi-am dat seama de CAT timp n-am mai intrat NICI aici (Scuze! Voi incerca sa recuperez, da’ nu pot sa promit…), constatand noua „haina” a blogului. (Felicitari, pare sa fie foarte placuta – pt noi, cititorii-comentatori. Ramane de vazut cat de PRACTICA este – TOT pt noi.)
– Imi place tare mult subtitlul blogului (atat tâlcul acestuia cat si modalitatea de exprimare).
– Exista vreun motiv pt care titlul articolului nu „poarta” link activ catre sine, ca deobicei inainte vreme?
On-topic (macar oarecat si oarecum):
– „Desi stiam de termenul limita, am tot amanat…”
SE CUNOASTE ca nu ti-ai pierdut „fibra romaneasca”! (Las’ ca mai cunoastem noi si pe „altii” – subsemnatul nefiind exclus – care mai procedeaza si asa…)
– „…ca e momentu, ca e cazul.”
a) „Ai pierdut pe drum” fie un „l” final, fie un apostrof („momentu”).
b) „Momentu” nu stiu daca era, da’ „cazul” (dupa cum ti-am mai „zis”) ERA – DEJA DEMULT! (Nu stiu daca sa participi la „competitii” in domeniu, da’ sa incepi sa scrii „in serios” (texte mai ample) SI SA LE SI PUBLICI (MACAR aici pe blog, eventual intr-o sectiune speciala).)
– „…trebuie sa scriu un numar X de pagini…”
Iti sugerez ca (cel putin pt inceput) pt textele dumitale… „necompetitive” (ca destinatie, nu ca_calitate!) sa-ti impui nu un nr de pagini / randuri / semne, ci o tratare a subiectului care sa te multumeasca. (Uneori un text scurt si foarte „dens” are merite superioare unuia lung si… trenant.)
– „…mai aveam si o gramada de planuri la care nu puteam renunta.”
Oare DE CE? Depindea de ele viata / sanatatea / libertatea cuiva (eventual a/le dumitale)? Sau absenta lor ti-ar fi compromis perspectivele vietii ulterioare (fie personale, fie profesionale), sau onoarea?
– „Asa ca am devenit o afurisita in adevaratul sens al cuvantului…”
Crezi ca ABIA ACUM ai devenit? ( 😛 )
– „Ca de obice, inspiratia m-a lovit…”
Pe langa absenta „i”-ului final (scuzabila – abia acuma m-am gandit la ce ora si dupa ce eforturi ai scris articolul) ar exista o problema… „interesanta” (cel putin pt mine) de ortografie: nu stiu CE prevad regulile actualizate ale ortografiei, dar pt mine expresia „de obicei” este diferita de cuvantul „deobicei”: „deobicei nu discut de obicei, ci numai de rezultatele…” (Si sper ca lovitura primita de la inspiratie n-a lasat vanataie… 😛 )
– „…jumatate din text era scris si mi-am dat seama ca ar trebui reconceptualizat si reexprimat.”
Acesta este unul dintre principalele motive pt care nu e bine sa scrii sub presiunea unui termen-limita (sau MACAR sa nu lasi scrisul pt perioada cand aparitia acestuia este iminenta).
– „…declar ca l-am trimis. Si mai declar ca nu vreau sa fac textul public.”
L-ai trimis, da’ vrei sa nu fie public? Hm! Ti l-ai trimis dumitale insati, sau poate (numai, exclusiv) mamei / sotului?
– „…o zi insorita pe malul maluri.”
a) „Pe malul maluri”, nu „pe malul marii”? (Destepta-rea-a!)
b) Nu stiu CUM o fi fost situatia concreta la fata locului, da’ din poze parca nu prea rezulta ca ar fi fost foarte insorita… (Oare numai eu nu prea observ umbre – cu exceptia celei („anemice”) a parasutei?
P.S. UNDE sunt linkurile catre „postarea precedenta” si „postarea urmatoare”? (Decat sa lipseasca as prefera (eu) sa prisoseasca – sa apara si inainte de titlul articolului, si intre articol si comentarii, si dupa comentarii…)
Linkurile sunt fix sub comentarii. Nu pot sa fac schimbari in teme, e designul standard. Cand voi trece pe domeniu propriu (inca nu-i vad rostul), voi tine cont si de asta. 🙂
Cand am citit raspunsul am sarit ca ars si „am fugit” sa verific – nu ma dusese mintea sa ma uit pana PE „pamblica” aia neagra (parc’-ar fi ferpar), ma oprisem cu privirea exact LA ea (inaintea ei, la limita) nu PE ea.
– Victor, bine ai revenit! 🙂 Ma bucur ca iti place tema si subtitlul. 😀
– Din cate stiu, titlul articolului era activ ca si link…
– Cu termenele limita nu am o problema, nu am uitat de nici unul si lucrez foarte bine sub presiune. De data asta doar nu eram convinsa ca vreau. Cred ca teama era mai mare decat dorinta. 🙂 Dar a invins ratiunea!
– Ca de obicei, ai dreptate cu corecturile. Ochi de soacra!
– Referitor la numarul de pagini, de data asta era o constrangere de acest gen. Cand scriu de capul meu, nu ma impiedic de asa ceva.
– Da, trebuia sa fac ce aveam planificat pentru week-end pentru ca altfel as fi incurcat planurile altora: cineva nu ar mai fi putut merge sambata la munca, altcineva nu ar mai fi putut sa intre in legalitate cu actele, nu as fi putut sa onorez predarea unui alt articol pentru ca mi-ar fi lipsit insusi subiectul si as fi lasat un prieten sa mearga singur la un eveniment la care eu il convinsesem sa participe. Asa ca, da…
– Deobicei inspiratia ma inghionteste cand are ea chef. 🙂 Nu ma deranjeaza sa refac un text pe ultima suta de metri. Cel despre care vorbim fusese inceput de cateva luni si simteam ca ceva nu merge, ca scriu dar parca in gol. Si refacerea a venit de la sine. 🙂
– Textul nu e public, adica nu circula liber pe Internet, presa etc. A fost dat spre evaluare unui juriu si atat.
– Crede-ma, era un cer limpede si un soare cum nu prea vezi pe aici. Si cald.
– „Victor, bine ai revenit!”
Bine te-am / v-am regasit!
– „Din cate stiu, titlul articolului era activ ca si link”
Titlul articolului POARTA link – pe pagina pricipala, unde apar in ordine nu-stiu-CATE dintre ultimele articole, dar NU poarta link pe pagina special destinata fiecarui articol, acolo unde apar si comentariile.
– „Cred ca teama era mai mare decat dorinta.”
TEAMA? Prezinta vreun risc pt dumneata participarea la acel concurs?
– „Ochi de soacra!”
Bagsama! (Am mai spus-o: nu caut anume greselile, dar nu ma pot impiedica sa nu le remarc spontan. Doar ca DUPA ASTA „nu ma tace dr(Biiip!)ul” si mai si scriu ce am remarcat involuntar…)
– „…era un cer limpede si un soare cum nu prea vezi pe aici. Si cald.”
Hm! Da, ai dreptate: totul trebuie judecat in context, prin comparatie. (Am citit intr-o carte, „Vraja marelui nord”, scrisa de un francez care traise indelung in Groenlanda – ultima parte a „sejurului” ducand viata bastinasilor si fiind „insurat” (nu „oficial”, ci dupa datinile / traditiile locului) cu „una de-a lor” – cum in mijlocul unui drum de cateva zile (impreuna cu „nevasta-sa”) cu sania trasa de caini au fost surprinsi de un viscol si au avut sansa sa fie in apropierea unor colibe confectionate din turba, complet ascunse sub nivelul la care ajunsese zapada (nu mai tin minte CUM le-au gasit si CUM au reusit sa intre in ele) unde au facut dragoste, atmosfera fiind foarte placuta – prin comparatie cu cea de care scapasera adapostindu-se: inauntru nu batea vantul nu era mai frig decat minus 10 grd Celsius. (!) Oarecums aceeasi imi pare a fi situatia cu „atmosfera” prezentata in poze: daca zi-dupa-zi ai numai atmosfera rece si mohorata, o temperatura cat-de-cat mai blanda si un soare chiar si numai intrezarit prin pâclă sunt foarte apreciate.)
🙂 Soare si caldura. Ai putea trimite si aici un pic. Deja incep sa imi creasca branhiile de la atata ploaie…
Daca nu mi-au crescut mie dupa doi ani si jumatate in Belgia, scapati si voi. :))))
Deci să îmi țin încă legat la gură sacul cu critici și ironii „fine” ? Până când ?
Pana cand o viata amara?! 😀
doamna, cate cafele pe ziua de azi?
doar una… inca rezist. las’ ca-i bine ca dupa munca ma duc la dentist. poate adorm pe scaun. 😀
Ce e cu parasuta din ultima poza?
e un zmeu
ce mare e asta?
aia a nordului. 😀
Ai putea macar sa ne promiti ca textul va fi postat candva pe blog, sa ne clatim si noi ochii, sa ne luminam mintile si sa te aplaudam.
Candva, la un moment dat. Dar sa stii ca nu e pamflet, e chiar dramatic. 🙂
Dar eu nu vin la tine doar pentru pamflete. 😉
Ma bucur sa aud asta.