Desi nu prea imi vine sa scriu pe teme care ar putea da nastere la certuri interminabile si argumente cu injuraturi, bine mascate sub libertatea de exprimare, uneori ma simt obligata. Ca si acum de altfel, cand Blog Power 67 cam treneaza… Asadar, azi abordam tema: Pagini de religie! Cum interpretezi credinta in Dumnezeu, cat de mult conteaza cartile sfinte pentru modul tau de viata?! Ai o alta religie decat cea crestina sau nu esti fidel nici unei religii, spune-ne cat de mult iti influenteaza viata tocmai acest fapt! Cat de bine reusesti sa deosebesti credinta fata de ritualuri, istoria autentificata de cercetari si documente fata de folclorul popular? Exemplifica si spune-ne si intamplari marcante din viata ta care au ca baza tocmai credinta, ritualurile, folclorul popular! Esti tu si restul lumii sau tu in restul lumii?
Am fost crescuta in Romania, ca voi toti, de altfel. Asadar relatia mea cu religia a inceput undeva pe la 3 luni cand am fost botezata crestin-ortodoxa. Nu m-a intrebat nimeni daca vreau, ci doar am fost aruncata in caldare. Apoi am crescut si in fiecare an de Pasti mi se cumparau haine noi pe care nu aveam voie sa le port pana in Noaptea de Inviere, cand bineinteles ca pantofii imi faceau bataturi etc. La Biserica ajungeam doar de Inviere sau pe la vreo nunta. La un moment dat, adica pe la 14 ani nici macar atata nu mai faceam… De maritat m-am maritat in Biserica mai mult ca sa nu vorbeasca targul de rau pe seama familiei.
Amatoristico-socio-psihologic vorbind, oamenii au nevoie sa creada in fiinte mai presus de ei pentru a-si explica evenimente pe care mintea nu le poate cuprinde. Inca. Iar alti oameni au nevoie de putere. Asa s-au nascut religiile, oricare ar fi ele. Din punctual meu de vedere, „Cartile Sfinte” sunt o suma de reguli de bun-simt in functie de cultura din care provin, nascute din nevoia de a disciplina / subjuga masele pe vremea cand justitie in forma actuala nu era. Asa ca te pastea pedeapsa divina – ba un ars pe rug, ba o cafteala cu pietre, ba un linsaj.
Tot parerea mea e ca intelesul pur al credintei s-a pierdut undeva pe drum, de-a lungul a doua milenii si ceva. Ne ascundem in spatele unor dogme si uitam sa fim buni din fiinta noastra. In numele religiei si al credintei, am ajuns sa fim rasisti, extremisti, ucigasi. Ne credem superiori doar pentru ca apartinem unei anumite religii si pentru ca exponentii ei ne spun ca aia e credinta si calea cea dreapta. Mintea noastra a uitat ca adevarul e relativ si nu e numai unul – depinde de unghiul din care privesti situatia. Mintea mea nu intelege cum un preot ortodox poate sa-i spuna in secolul XXI in Bruxelles unei femei insarcinate ca a pacatuit facand un copil cu un musulman.
Parca Dumnezeu e bun si drept. Parca, caci se pare ca bunatatea asta e interpretata la buna vointa a babelor care te judeca ca nu ai facut pomana de 6 luni, ca nu ai pus nu stiu cate prosoape la capul mortului si ca coliva parca nu era asa deasa. Am ajuns sa incurcam credinta cu tradatiile preluate din paganism sau chiar inventate pe loc. Daca nu te expui, nu crezi, cam asta e crezul azi. Melanjul in capetele drept credinciosilor e atat de mare incat unii practicantii ajung sa nu accepte sa doarma in aceeasi casa cu un suport de lumanari sub forma de pisica neagra doar pentru ca e „karma rea”…
Nu sustin ca Biserica (de orice natie si credinta ar fi ea) nu a facut si lucruri bune – scoli, sprijinul comunitatilor etc. Tot ce vreau sa spun e ca nitica toleranta nu ar strica. Decat sa-i judecam pe catolici ca-si fac cruce diferit sau pe musulmani ca se imbrobodesc din cap pana in picioare, mai bine ne-am vedea de borsul nostru si am fi mai orientati inspre a vedea barna care zace in ochiul propriu. Doar pentru ca un preot catolic isi face cruce in fata altarului ortodox nu inseamna ca recunoaste suprematia acestora din urma, ci doar ca probabil mintea lui e mai deschisa si intelege ca trebuie sa respecte si alte puncte de vedere.
Aproape de incheiere, as vrea sa mai spun ca am impresia ca facem o mare confuzie intre credinta si religie. Pana la urma toti credem in ceva – in noi, in natura, in oameni, intr-un zeu sau altul – chiar daca ne declaram atei, dar nu toti suntem adeptii unei religii, adica a unei sume de obiceiuri impuse de oameni si „adaptate” de-a lungul timpului.
Oamenii ar trebui sa fie buni si toleranti. Personal ma feresc sa scriu despre ce cred eu si in ce cred eu, apropo de religie, tocmai pentru ca am constatat ca oamenii sunt intoleranti – chiar daca eu nu incerc niciodata sa-i conving ca al meu crez e mai bun ca al lor (nici nu cred asta, fie vorba intre noi), altii vor incerca intotdeauna sa ma convinga ca ei stiu mai bine si ca ar trebui sa gandesc ca ei.
Fiti buni, indiferent de crez si religie. Mai exact „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”!
Au mai scris pe aceasta tema: Liviu, Dana, Cristi, Dumitru, Lotus.
Jurnal de Belgia 
Ma bucur ca ai scris si tu, stiu ca ai state vechi la BP ( mai vechi ca mine, oricum) si a fost o placere sa te citesc.
Trebuie sa iti marturisesc ca nu ma gandisem la distinctia intre religie si credinta ( religioasa) si acum, ca datorita tie mi-a rasarit in minte, imi vine sa ma mai iau o data la tranta pe tema data, cu alta broderie. Cand mi se intampla asa ceva, stiu ca am intalnit un om al carui scris IMI FACE BINE.
Multumesc de aprecieri. Si mie mi-a placut articolul tau. Si imi pare bine ca ti-am dat idei. 🙂
Catolicii au canonizat un anume Vladimir Ghika, om nascut ortodocs dar convertit la catolicism. Si aici mi se par mai toleranti decat barbosii nostri…
O fi fix de la lipsa barbii… 😀
Un adevăr pe care cei mi mulţi creştini l-au uitat: „intelesul pur al credintei s-a pierdut undeva pe drum”
Să ai o zi liniştită şi un sfârşit de săptămână pe măsură.
Multumesc, la fel si tie. 🙂
eu vin din alt mediu. O familie religioasa, dar in sensul ala primitiv, organic, cu rugaciuni de multumire catre Dumnezeu, Dumnezeu fiind dragoste, si nu frica. Edificativ e replica lui tataia: „pt ce vine de sus, sa multumim lui Dumnezeu”. Tineam posturi, mers la biserica periodic ( cam lunar), impartasit si spovedit, ajutat oamenii din jur.
Adolescenta religioasa a fost perioada de revolta, de protest, de cautare in Biblie a orice poate fi criticat. Am gasit evident mii de lucruri, dar…marunte. Am citit si ras-citit-o, intr-o vara am citit-o de 2 ori, un timp fortandu-ma sa citsc totul, apoi mai relaxat, citind ce voiam.
Poate ca moldova rurala de atunci era mai putin intoxicata de media, de BOR, de reguli, poate si ca bunicii aveau o lume linistita, izolata de restul satului si apropiata de natura si de creatia lui Dumnezeu.
Venitul in Bucuresti a fost un soc pt mine, reguli ciudate in biserica, prea multe reguli, lume machiata si cu ruj de 2 degete pe buze incercand sa pupe cat mai multe icone in cat mai putin timp, nervi, si furie si barfe in biserica, bani bani bani bani … m-au facut sa merg din ce in ce mai rar, si numai in anumite biserici mici, vechi, sarace, si evident in afara programului/normelor .
Abia la 20 si multi ani am inteles ca religia e o credinta. Si ca vine din suflet. Adica o am sau nu o am. Si ca toata acea cautare nebuna din cei 10 ani anteriori, dupa un semn/o confirmare a fost in van, pe o cale moarta. Dumnezeu nu sta in carti. Istoria ajuta, explica, nu neg. dar nu in creier e motorul – ci in suflet. E ceva personal, e o parere, nu vine din cap.
O revelatie a varstei de 30 si ceva de ani: cei ce cred in Dumnezeu si cei ce nu cred in Dumnezeu nu sunt in antiteza. Sunt 2 proprietati diferite, 2 lucruri simtite diferit.
Draga mea, foarte frumos spus. Ca intotdeauna. 🙂
nici mie nu imi vine sa cred ce bine am scris. Si ca am scris tot ce era de zis.
I’m in the mood.
p.s. paradoxul moldovenesc: religiosi dar nu boteaza vinul 🙂
:)))
Credinţă, religie, dogme… nu. Până la urmă-s… oameni.
Asa-i, doar oameni.
Mmm… O tema cam delicata. Ar trebui sa incerci o interpretare a ei din perspectiva lui Spock si Kirk, asta ar putea fi interesant si amuzant!
Ei, si tu. Chiar ii crezi asa de religiosi?!
Foarte corect spus. Sa stii ca religia, ma rog, asta moderna de dupa Hristos, a fost creata strict pentru a manipula masele. Se pare ca a prins destul de bine, din moment ce undeva peste 3-4 miliarde de oameni cred intr-un singur zeu.
Mda, dar nu toti in acelasi zeu…
M-ai uns pe suflet cu acest articol bland, total diferit fata de felul in care se exprima crstinii nostri ortodocsi cand vine vorba despre credinta si religie.
Multumesc. 🙂
Sunt intru totul de acord cu tine. Cred ca doar fanaticii religiosi ar putea sa contrazica ce ai scris aici.
S-o gasi vreunul… Chiar ma intreb cand. :))))
Toleranța este o piatră de încercare pentru cei care cred în Dumnezeu… 🙂
Toleranta este o piatra de incercare pentru oameni!
De acord. Ar trebui să învățăm să fim mai toleranți.
Toleranta e in noi, trebuie doar sa intelegem ca trebuie sa ne purtam cu ceilalti ca si cu noi insine.
”Amatoristico-socio-psihologic vorbind, oamenii au nevoie sa creada in fiinte mai presus de ei pentru a-si explica evenimente pe care mintea nu le poate cuprinde.”!
Uite ceva ce de fapt am cautat sa aud cand am ales tema! Da, foarte adevarat ce ai zis, si din pacate multi dintre semenii nostri pun cam multe pe seama divinitatii, cam multe din lucrurile ce nu le inteleg sau pe care nici nu vor sa le inteleaga, asta desi alti semeni le-au inteles si au incercat sa impartaseasca informatia!
Liviu, din pacate numarul celor cu sete de cunoastere ramane constant intr-o populatie in crestere. 🙂
Credinta nu are nicio treaba cu mintea si nici cu ce spun diferitele religii. Are treaba doar cu experienta directa si personala. Religia nu e decat o dogmatizare a credintei.
Felicitari pentru castigarea editiei cu numarul 67 a Blog Power! Te asteptam cu tema pentru editia viitoare! 🙂
Ups, scuze Mirona, am incurcat paginile, in loc sa comentez pe pagina Danei, am comentat la tine! Imi cer scuze, raman bun de cinste! 🙂
Lasa, te-am iertat. Stiam ca nu am castigat. :))