Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Gospodina perfecta

Nu-s eu aia, ca sa ne lamurim. Nu care cumva sa va speriati si sa dati bir cu fugitii crezand ca azi va voi impuia capul cu modul in care puteti da franjurii de la covor cu fixativ sau indrepta crema taiata de la tortul aniversar… Deci, nu despre asta o sa va povestesc, ci despre cum eu sunt atat de perfecta in imperfectiunea mea incat ma minunez chiar si pe mine. Cei din jurul meu sunt mereu in extaz, ca la soare se pot uita, dar la mine ba. Noroc ca in Belgia e innorat mai tot timpul si nu isi strica ochii de doua ori. Ioi, mi-or luat-o tare boii pe aratura, asa ca sa revenim la oile noastre.

Nici nu stiu cu ce sa incep… Cred ca cel mai bine ar fi sa incep cu cererea in casatorie a consortului din dotare. Imi amintesc ca statea tolanit in pat si m-a cerut de nevasta asa intr-o doara si foarte reumatic, de genul: „Pai hai sa ne casatorim atunci…” (Nu aruncati cu bostani si bolovani in el, ca contextul era mai larg. 😀 Nu, nu eram gravida!). Iar eu i-am raspuns candid – „Bine, dar sa stii ca scopul meu in viata nu e sa devin gospodina perfecta.”. Nu am mai continuat si nu i-am mai explicat ca nici macar mare gospodina nu ma tenteaza sa fiu. Habar nu aveam eu acum 8 ani ca as vrea sa ma fac scriitoare la batranete, dar stiam sigur ce nu vreau sa fiu. Abia anul asta am aflat ca asta i-a raspuns si Margaret Thatcher lui Denis intr-o situatie similara. Ce mai, mintile mari gandesc la fel. In fine, husband a fost destul de nebun curajos sa accepte lucrurile asa cum sunt si chiar s-a apucat de gatit. Ca prima supa pe care am facut-o eu nu avea gust… Oricum, ne-am casatorit la vreo doi ani dupa, asa ca ar fi avut timp sa se razgandeasca intre timp.

Daca tot am dat din casa, sa continuam. Cu casa adica, nu cu datul, ca nu prea am averi. Nu stiu cum se face ca ori de cate ori dau cu aspiratorul tot ramane ceva in urma mea. Serios acuma ca dau cu simt de raspundere, ba chiar cand astept musafiri il bag si in priza si apas pe bumb. Imi dau si papucii pe talpa, dau si sub aparat, dau peste tot. Nici nu termin bine, ma uit in jur si iaca scama/restul/uatevar. Mai ca am impresia ca e o conspiratie a gunoaielor (obiecte neinsufletite, da?!) si ca stau pitite in aer, zboara la nivel inalt sa nu le cuprinda ochiul meu si apoi trag la sorti care sa se sacrifice primul si sa imi apara in fata. Sau poate doar am ochi de soacra hatra si bagatoare de vina. De aia mi-am si luat porcusori ca sa am motiv sa spun „porcii astia doi fac mizerie de io nu mai prididesc sa curat!”.

Mai apoi, gatesc doar cand imi ajunge cutitul la os – sarbatori legale, ca pe alea ilegale le sar, musafiri care trebuie impresionati, foame crunta si nimic altceva in frigider. Adica doar in situatii de viata si de moarte. Tin minte ca dupa ce am dat bir cu fugiti din patria muma am tot fost intrebata de Pasti si de Craciun daca fac sarmale, salata beouf si alte chestii grele din aceesi categorie. Iar intrebarile curgeau si mai abitir cand se pregatea consortul sa vina in vizita, de parca prezenta mea mirobolanta nu i-ar fi de ajuns fiintei sale si i-ar mai fi trebuit si chestii comestibile. Dupa vreo doua Paste si doua Craciunuri vad ca s-a prins lumea ca je m’en fou de acrobatii culinare si ca ma rezum la cozonaci. Pana la urma e dotat si el cu aceleasi ustensile ca si mine, ca Ikea si-a facut bine treaba, asa ca sa se descurce.

Ca tot adusei vorba de sarbatori, aparent singurele zile din an in care ai timp si motiv sa stai ciorchine cu familia, mai trebuie sa afirm cu tarie ca inca am geamurile nesterse de vreo cateva luni bune care bat inspre un an. Inca se vede dincolo de ele, chiar si inchise fiind. Deci inca nu e grav. Oricum, sa stiti ca nu e vina mea. Pur si simplu nu empatizez cu vremea belgiana: cand am eu chef, ea face pipi in rafale, cand e ea uscata la fund, mi-am pierdut eu elanul. Deci nu e vina mea… Eu ma stradui – ma uit la previziuni in fiecare zi. E drept, ca sa vad daca se potriveste sa ma duc la mare, dar poate printre picatele as reusi sa arunc o galeata de apa si pe ferestre.

Si in ciuda tuturor defectelor mele incomensurabile, ca si eu stau si ma intreb cum de am reusit sa ma marit (mama e inca socata si se tot teme sa nu fac pe nebuna sa ma lase barbatul), ieri am fost ceruta de nevasta. Iar! Mai in gluma, ca e mai complicat cu seriozitatea cand ai deja doi Porcusori de Guineea… Si nu era consortul care m-a luat deja pe acte si care bine ca nu vede postarea asta ca e in zbor spre mine. Pana la urma e buna si personalitatea mea magnifica la ceva: face dragostea sa uite de stomac. 😀

Anunțuri

8 gânduri despre „Gospodina perfecta

  1. Mie imi reproseaza consortul ca ma ocup tot mai putin de casa, desi eu fac eforturi sustinute sa sterg geamurile macar de doua ori pe an. Da’ bloggareala nu prea se pupa cu gospodareala. :))

  2. Faza cu scamele e valabila si la mine. Oricat de bine si mult (din punctul meu de verere) as curata, ei pai in cinci minute e imposibil sa nu vad ceva care a scapat. Ma gandesc cateodata ca mizeria se jaca de-a v-ati ascunselea cu mine.

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s