Despre prietenii mei… (II)

… sau cum sa mananci trei prajituri intr-o zi de duminica.

Sloganul meu ar trebui sa fie „Mirona. Connecting people.”. Aaaa, stai ca asta era la Nokia… Nu ma intrebati de ce, ca daca nu aveti deosebita neplacere de a ma cunoaste personal, e mai greu de inteles. (Ma duc sa ma spal, ca iar m-am dat singura cu var!) Ideea e ca atunci cand emigrezi prima si cea mai acuta pierdere pe care o simti e cea a prietenilor. Pe cei pe care ii lasi in urma ii pierzi repede (nu neaparat in adevaratul sens al cuvantului, cat mai ales ca frecventa a interactiunilor), altii vei cunoaste greu, iar intre timp te simti… pierdut in tine si intre doua lumi. Asa ca ii intelegi pe cei ce vin din urma ta si iti spun ca nu au prieteni si ca le e greu.

In cazul meu a durat vreo doi ani pana sa regasesc placerea de a iesi la cafea si barfa cu fetele (Pianista nu intra in categoria doi ani, ci cateva zile. :D), la bere cu baietii si la iarba verde cu… nu mai stiu! Asa ca, daca pot scurta perioada de asteptare pentru altii, o fac cu placere. No, amu, oricat de disperata as fi dupa prieteni, sa stiti ca nu accept chiar pe oricine in preajma ilustrei mele fiinte. Plus ca numarul de locuri e limitat si s-a cam ajuns la capacitatea maxima, mai ales din cauza timpului care nu vrea sa se dilate cum si cand ii spun eu. 😛 Recunosc acuma ca si conexiunile astea pe care le fac eu au si o pornire egoista, legata tot de limitarile de mai sus: in lumea asta in care traim pe fuga e mai la indemana sa socializezi cu mai multi deodata, decat cu fiecare in parte.

Si uite asa am decis saptamana trecuta ca a venit momentul sa le fac cunostinta Piscicultorulu’ cu Contabilu’. Si sa dau o fuga si pana la Ikea, ca tot era deschisa duminica si aveam nevoie de o pilota pentru a pregati vizita consortului. Asadar, am omplotat, urzit, calculat, verificat astrograme si am pus in aplicare planul urmator: pe Piscicultor l-am momit cu prezenta-mi mirifica sa ma taraie la Ikea in Zaventem cu masina si pe Contabil l-am tentat cu o prajitura. Dupa ce m-am miscat vaj-vaj prin Ikea, de l-am socat pe Piscicultor (se astepta la vreo 2 ore de indecizii muieresti, bag sama), am facut jonctiunea cu Contabilu’, le-am facut cunostinta si ne-am indreptat spre galantare sa ne servim cu bunatati. Ca de obicei, nu ne-am putut decide si am luat fiecare cate doua prajituri, diferite, cu scopul clar de a le imparti frateste. Si ne-am asezat la masa… Unde cei doi domni s-au apucat sa faca glume legat de moliciunea, dimensiunea si consistenta unora din… prajituri! Mi-am dat seama in momentele alea ca s-ar putea sa fi facut greseala vietii mele facandu-le cunostinta, caci ma vad multi ani de acum inainte nevoita sa indur asa ceva. Si pana am rezolvat eu ceva pe la serviciul clienti, ei au si facut schimb de numere de telefon. Ce mai?! Dragoste la prima vedere! Potrivire la prima intalnire!

Pe Contabil l-am lasat sa mearga in treaba lui, iar eu, Piscicultoru’ si caleasca sa ne-am reurnit inspre Bruxelles. Ne-am oprit un pic pe drum ca sa stam intr-un parc pe-o banca si sa facem poze la lebede negre, dar nu se pune. Iar la intoarcere, mi s-a facut mila ca arata cam deshidratat si l-am omenit cu o jumatate de bere, cu indicatia clara ca trebuie sa dispara cand vine Pianista, a carei vizita fusese planificata de ceva vreme. Omul a luat-o foarte ad literam si cand a intrat fata pe usa, el mai ca era sa sara pe geam ca sa se conformeze. Numai ca fata (femeia, fie-ne cu iertare!) poarta un nume de floare si, fiind Floriile romanesti/ortodoxe, se prezentase la usa mea cu o prajitura. Observand atata abnegatie din partea Piscicultorului, l-a recompensat si pe el cu o felie. Bineinteles, dupa ce a plecat domnu’, adica imediat dupa ce si-a terminat de mancat chestia dulce si cremoasa din farfurie, noi ne-am intins la barfa. Nu spun despre cine si ce. 😀

Si gata, le-am facut dreptate si celor care nu m-au invadat sambata ca hunii!