Chestii, trestii... · Jurnal de Belgia

Cum mi-au schimbat Spock si Kirk viata

Dupa cum observati, nu va impui prea mult capul cu cele doua lighioane cu care impart casa, dar, uneori, se impune. 🙂 Bine, de Spock si Kirk stiu eu ca locuiesc cu mine, dar poate or mai fi si alte animaluri bine ascunse prin cotloanele in care nu s-a mai sters praful de tzashpe ani… Revenind si continuand, voi incerca sa ma exprim cat mai concis referitor la schimbarile majore pe care animalutele astea doua le-au provocat in viata mea.

Incepem cu alimentatia… A mea, ca a lor e tare sanatoasa. Pai am inceput sa mananc mai multe legume. Chiar si brocoli fiert. Ca am luat unul in speranta diversificarii alimentatiei si indoparii sus-numitilor cu vitamina C. Numai ca mofturosii au decis ca nu le place. Nici dat din mana, nici cu mangaieri, nici cu infometare, nici cum! Si daca Spock si Kirk spun NU, pai asa ramane, ca nu ma pot pune eu impotriva vointei lor de nezdruncinat. Asa ca m-am trezit cu un brocoli aproape intreg in casa cu care nu stiam ce sa fac. De aruncat nu prea imi venea, de mancat nici atata. Dar pana la urma mi-am luat inima in dinti, m-am apucat de fund si m-am ridicat de pe canapea si l-am bagat intr-o oala la fiert. Dupa ce l-am imblanzit de nici urma de incretitura nu a mai ramas pe el, l-am sarat, l-am luat in brate si m-am reasezat pe canapea. In fata purcelusilor, ca sa inteleaga si ei prin ce trebuie sa trec pentru ei. Si inghititura cu inghititura, ghiont cu ghiont, am ingurgitat 450 grame de brocoli. Cred ca eram mai verde la fata cand am terminat decat leguma in sine.

Mai rod si morcovi in ultima vreme. Ca le iau o legatura intreaga de vreo 10 (utilizam si frunzele) , iar ei nu au voie decat de vreo doua ori pe saptamana. Restul la mine in stomac aterizeaza. Nu e chiar asa de grav ca imi plac, dar cred ca in cateva luni o sa capat o usoara nuanta portocalie… Si ridichi: ei mananca frunzele, eu radacina. Win-win!

Tot legat de legume si alte inverzituri, mai nou am tot timpul cate una prin geanta. Si cum gentile mele nu sunt genul over-sized, se remarca imediat. E super misto sa intri intr-un magazin de toale, sa bagi mana in geanta de ceva firma care a costat ceva bani (nu ma laud, doar intregesc atmosfera :D), sa cauti portofelul si sa-ti dai seama ca trebuie sa scoti ditamai castravetele mai intai, ca blocheza accesul la card. Imaginati-va fata vanzatoarei. Sau sa vedeti cum e sa te duci la cursul de dans, sa deschizi rucsacul ca sa scoti pantalonii si sa sara efectiv de sub fermoar o legatura de frunze de morcov. Mistoooo taaaare! Deja colegii ma suspecteaza ca fac trafic cu iarba…

Casa mea nu mai e ce-a fost. Inainte, daca nu misunam prea mult prin apartament, gaseam casa in aceeasi pozitie si dupa 5 zile, doar cu cateva fire de praf in plus. Acum, eu dau cu aspiratorul seara si dimineata am numai talas si fan pe langa cusca lor. Parca imi fac in ciuda! Asa ca nu ma mai strofoc – aspir o data pe saptamana. Plus ca ma trezesc cu fan prin par, de zici ca fusei la tavaleala, nu ca statui pe canapea sa scriu postarea asta. Mai ca ma gandesc sa nu ma mai agit, sa imprastii talas si fan prin casa si sa vietuim toti trei pe unde apucam. Vand patul, canapelele, fotoliile, toooot, si stam pe podea si rontaim legume in trei.

Acum chiar ca nu mai imi trebuie televizor. Nici macar filme pe laptop… Am pozitionat cusca strategic de se vede din toate pozitiile in living si ma uit la ei cum se alearga, sar pe si in casuta, de pe acoperisul ei, guita cand aud fosgait de punga (vine papa!) si tot asa. Iar cand am chef sa fac sport din sezut, incerc sa pun mana pe ei si sa-i scot din cusca. Aoleu, dar ce sport fac mainile mele! O sa dezvolt niste muschi de halterofil la degete…

Aaa, si revenind in zona verziturilor, ma gandeam sa ies in fata casei sa culeg papadie (cica ar trebui sa le placa), ca avem o cultura buna anul asta. Va dati seama cum o sa se uite supraveghetorul vecinul de la parter la mine?! Poate iese si ma ajuta sa-mi fac o coronita… Sau, mai bine, as putea sa iau purcelusii cu mine si sa le dau drumul sa-si aleaga singuri papadia si iarba. La cat de mare e buruiana, nu ar intelege nimeni de ce ma bunghesc cu atata curiozitate printre fire si boscheti.

Cred ca ar trebui sa schimb (iar!) sloganul blogului: „Life with me, Spok and Kirk is never boring. Not even for yourself.”

Anunțuri

7 gânduri despre „Cum mi-au schimbat Spock si Kirk viata

  1. Aproape ca l-am inteles pe nenea ala care s-a ascuns in padurile Alaskai si a decis ca va trai alaturi de ursi. Dar o fata tanara si frumoasa sa renunte la canapea pentru a dormi cu porcusorii? :))
    Nici nu vreau sa ma gandesc la glumele care au inceput sa se faca in spatele tau, dupa ce ai fost vazuta cu castravetele in geanta. :))

  2. Te antrenezi pentru când vei fi mamă şi vei scoate, tot aşa, din geantă, ba o zbârnâitoare, ba un scutec, ba un serveţel igienic tocmai când se aşteaptă lumea mai puţin. ;))

Comentezi?!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s