Mda, vineri nu am mai apucat sa editez postarea si sa va povestesc exact despre efectle perverse ale mancarii romanesti asupra strainilor neobisnuiti cu ritualul uleioso-carnos tipic. Oricum, de vineri si pana azi nu am apucat eu sa fac multe, desi nici putine nu au fost… Revenind la neprevazutele noastre oi, simt nevoia sa povestesc vreo doua intamplari. De v-or amuza, ii de bine, de nu, chiar ca-i de rau.
Incepem cu prima, ca cu a doua nu ar avea sens. 😀 Asadar, se facea ca era joi dupa-amiaza si trebuia transportata mancarea de la restaurant la locul pierzaniei, teatrul de batalii sau cum vreti sa-i mai spuneti. Si mi-o impacheteaza Doamna Elena frumos frumusel in doua tavi de aluminiu cu capac, ruleaza marginile si ma asigura ca asa le trimite si la Comisie si ca nu o sa curga nimic. O cred pe cuvant, dar totusi decid sa tin tavile in brate ca sa stea la orizontala, nu pe plan inclinat, si sa ma asez pe bancheta din spate. Dupa vreo cateva hopuri si vreo cateva incercari de magician de a tine tavile perfect orizontale (unde e un poloboc cand ai nevoie de el?!), simt un parfum deosebit de sos de sarmale. In prima faza imi spun ca asa-i mancarea romaneasca – aromata tare. Dar dupa ce mai simt si ca m-am udat (pe maneci!), intru la o banuiala… Si banuiala s-a adeverit – tot sucul sucului sarmalelor de sarmale se scurgea tactitos, duios si fara susur pe geaca mea. Uite asa am ajuns sa put ca o sarmalerie ambulanta! Iar duminica dimineata (ca vineri si sambata nu am avut timp) rupeam usa la spalatorie sa-mi dreg geaca, ca e aia perfecta pentru vremea indecisa din Belgia.
Continuam cu a doua, dupa ordinea cronoligica in care s-au intamplat. Sambata ma iau si eu de picioare si ma duc la un recital de muzica clasica unde pianistele erau cunostinte/prietene de ale mele. Nici nu intru bine pe usa, ca ma vede una din ele si isi exprima multumirea fata de prezenta mea. Ma gandeam si eu ca e doar fericita sa ma vada. Dar nu! Era intr-adevar bucuroasa, dar pentru ca cica trebuia sa dau paginile pentru cealalta. Asta-i un fel de: pune orbul sa-ti citeasca semnele de circulatie! I-am mai dat eu paginile fetei, chiar am si locuit cu ea intr-o vreme (stiu ca nu are nicio legatura), dar niciodata la un recital unde lumea chiar vine sa asculte si mai si plateste pentru asta. Ce emotii o fi avut ea, dar sa nu ma fii vazut pe mine… Noroc ca decisesem ca e una din zilele alea foarte putine din an cand era cazul sa ma machiez si sa sa imi iau si rochie pe mine. Deci aveam masca. 😀 Cica a iesit acceptabil intr-un final si ca devenisem chiar buna pana pe la sfarsitul recitalului. Asta am observat si eu, ca reuseam sa asociez grupurile de hieroglife note cu sunetele maiestre iesite de sub degete si incotro se duceau ochii pianistei. Ma gandesc sa-mi fac o meserie din asta – datatoare de pagini de partituri.
Cam atat cu neprevazutele. Despre cum am facut tumbe ieri in parc, va povestesc alta data, cand oi putea sa ma prefac ca-s beata si ca m-a parasit rusinea faptelor mele. (LOL) Si ca sa nu inchei asa abrupt, va las cu fotografiile unui melc intalnit sambata dimineata. Tare simpatic, chiar a stat la pozat, nici macar nu a incercat sa fuga. Scuzati calitatea indoielnica, dar sunt facute cu telefonul mobil, ca mi-a fost teama ca totusi va pleca melcul pana as ajunge acasa sa iau aparatul foto zis si sapuniera.
Jurnal de Belgia 
„efectle perverse ale mancarii romanesti asupra strainilor neobisnuiti cu ritualul uleioso-carnos tipic”
De la Loviluţie încoace, tot hipstăraşul vegeto-soios (adică mâncător de vegetale şi soia) are câteva idei fixe: că tăierea porcului e o monstruozitate, că mâncăm primitiv, cu multă grăsime şi colesterol, că vesticii se vor speria de noi din pricina asta.
Probabil s-ar speria el dacă ar vedea ce mănâncă germanicii sudici (bavarezi şi austrieci), la ei un mic dejun e Festivalul Colesterolului 😀
Ei, hai! Eu mananc si carne destula, dar parca ma feresc sa o imbib in mai multa grasime decat are deja din nastere. Iar de soia nu ma ating… Am mancat si mancare libaneza, de exemplu, si e la fel de prajita ca a noastra. Numai ca pe aici se mananca mai mult salate – cu carne si branza, ce-i drept. 😀
facea drifting melcul! :))
mda, sa vezi ce viteza avea! :)))
O supa de melci. Cel putin eu la asta ma gandesc de cand am vazut delicteasa aici 🙂
cu un melc nu se face supa! 😛
dar cu o zi de peste 20 grade, se face vara 🙂
Apăi ori blogul meu are defectul stricat ori al tău. 👿 Că m-am gândit eu că nu primesc scrisori din Belgia din cauză că ţi-ai luat ori pauză ca să te joci cu şobolanii ori cu dozele de Guiness. No, sau cu amândouă. Acum bag seamă că a fost şi pauză dar şi ceva nu merge bine la unul din bloguri. Anyway, dacă ajungeai să dai paginile cu geaca aranjată şi mirosind a sarmale, era ceva. Aşa, din punctul meu de vedere, sunt minore. Eu unul păţesc şi câte patru cinci chestii din astea pe zi.
Cam multe talente ascunse ai, belgianco! Eu as fi ramas admirand grafica paginilor sau as fi dat paginile in ritmul in care citesc. :))
Spuneam zilele trecute pe un blog ca nu am mai vazut de mult melci, uitand sa mentionez faptul ca a trecut mult timp de cand nu am mai iesit din casa imediat dupa ploaie. S-a intamplat ca imediat dupa acel comentariu sa ies seara afara si sa calc pe un biet melc… :((
Of, imi pare rau de melc…
Cat despre talente, numai daca ai sti cate… :))))
It is possible to see that you happen to be extremely knowledgeable concerning your creating. Getting excited about potential content.Thanks a lot.